E întotdeauna atât de punctual, are întotdeauna un program atât de bine stabilit, de la care nu se abate, încât orice minut de întârziere bagă în mine groaza pe care numai un părinte o poate simți atunci când nu știe nimic de copilul său. La un minut după ora când trebuia să intre pe ușă i-am trimis mesaj pe facebook, întrebându-l pe unde a ajuns. Nu era online. Următoarea mișcare a fost să pun mâna pe telefon, să îl sun. Ghinion. Telefonul era descărcat. I-am dat mesaj surorii mele, să îl sune ea. Ghinionul în continuare pe urmele mele. Ieșise de pe fb cu două minute înainte. Am căutat-o pe G., o colegă de serviciu, să o întreb dacă știe ceva de el. În timp ce tastam, s-a auzit cheia în ușă. Mi se întorsese fiul rătăcitor. Cu o întârziere de 8 minute față de programul său obișnuit, cât a avut nevoie să intre în magazin și să cumpere suc.

Văzând că tremur și auzind povestea, a sunat-o pe G.

-Vezi, dacă vreodată te caută pe fb o persoană cu numele de Sas Vienela și te întreabă de Ionuț, să știi că e mama, care are palpitații. :D

-Cum așa?

-Am întârziat și s-a panicat rău.

-Pe bune???

Punctualitatea unora îmi dă palpitații. Da, lume, copilul are 23 de ani și eu intru în panică dacă întârzie 8 minute, de parcă tot vreo 5-6 ani ar avea. :)))))