Observ uneori, la prieteni sau chiar la necunoscuţi, un oarecare dispreţ faţă de tot ceea ce înseamnă provizii pentru iarnă, de la murături, dulceţuri şi până la laptopuri second hand. Dacă atunci când vorbim de ceea ce îndesăm în congelator, în cămară sau în butoaie pot înţelege (măcar parţial), refuzul oamenilor de a se încolona în categoria celor ce păstrează vechile obiceiuri, din vremea când hrana se găsea greu, când vine vorba despre aparatura electronică, despre toate acele produse ce ne fac legătura cu lumea întreagă într-o clipită, chiar nu pricep.
Oamenii ar trebui să afle că laptopuri second hand se comercializează în magazine, au termen de garanţie, funcţionează perfect şi nu poartă amprentele altora, iar spre sfârşitul anului au întotdeauna preţuri imbatabile ( a se studia oferta abdcomputer.ro – livrare rapidă, garanţie retur, puncte de fidelitate), motiv pentru care vă îndemn să vă faceţi provizii electronice pentru iarna ce bate la uşă.
Mulţi dintre cititorii mei ştiu deja că eu folosesc cu succes, de peste un an, un laptop second hand ce mă ajută să îmi scriu articolele de pe blog, să văd filme, să ascult muzică, să mă joc diverse jocuri, să comunic cu oamenii pe internet, să fiu la curent cu tot ce se întâmplă. Ei s-au convins deja că un asemenea produs nu este o vechitură oarecare. Articolul meu încearcă să îi convingă pe cei care consideră că doar lucrul nou-nouţ poate fi bun, că orice produs second hand este de evitat şi că proviziile sunt doar pentru bătrânii speriaţi de perspectiva foametei.
(fotografie proprie)
Oameni buni, primul meu calculator era nou-nouţ, abia scos din fabrică. Îmi venea să îl îmbrăţisez privindu-l cum sclipea şi cum îmi făcea cu ochiul din luminiţe. S-a dovedit a nu fi o afacere foarte bună. La fiecare trei luni îl luam în braţe şi îl căram la reparat. Ba se strica una, ba alta, parcă pentru a mă scoate pe mine din minţi. O iarnă întreagă am tot umblat prin nămeţi, prin ger, prin service-uri pentru a-l repara. După ce ni s-au dezvoltat bine bicepşii, tricepşii, dar şi mintea, într-o toamnă am decis să cumpărăm un calculator second hand. Socoteala era simplă: dacă aceste aparate sunt atât de sensibile (aşa credeam pe atunci, marcaţi de nefericita alegere de început), măcar să nu ne coste foarte mulţi bani şi să avem provizii pentru iarnă.
Surpriză! Calculatorul second hand cumpărat în toamna trecută de la abdcomputer.ro încă funcţionează perfect. Văzând că am făcut o investiţie bună, ne-am decis să îi optimizăm performanţele, ca şi băiatul meu să fie mulţumit, să se poată juca League of Legends întreaga iarnă fără să se mai plângă de imaginile înceţoşate, neclare, şi de lag-ul ce nu îi permitea să vadă în timp util ceea ce făceau coechipierii sau adversarii. Grafica jocului era mult prea bună pentru calculatorul nostru, motiv pentru care am comandat, tot de la abdcomputer.ro, o placă video dedicată ce a îmbunătăţit considerabil performanţele jocului.
Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna căruţă, spune un vechi proverb. Înţelepciunea populară ne poate fi tuturor de folos, dacă o luăm în serios. Ştiind că iarna nu-i ca vara, că nu vom mai ieşi atât de mult afară, că nu vom mai merge la plimbări şi picnicuri, ne-am făcut provizii electronice pentru vremea rece.
Acum, ca şi isteţul din povestea Cei trei purceluşi, stăm în casă, la căldurică, bem ceai aromat, mâncăm fursecuri proaspete şi ne plimbăm pe internet, fiecare dintre noi hrănindu-şi pasiunile: soţul meu discută pe skype cu prietenii (are boxe şi căşti de rezervă), copilul joacă LOL alături de băieţii cu care întreaga vară s-a distrat pe la piscine şi prin parcuri (tocmai şi-a mai comandat de la abdcomputer.ro memorii RAM şi o sursă mai bună), iar eu mă folosesc de laptopul second hand pentru a vă îndemna să vă faceţi din timp provizii electronice pentru iarna ce vine.
Sa pregatim beciul pentru provizii :))
Numai daca este uscat, caci aceste provizii sunt tare sensibile la umezeala. :)
Am intrat și eu zilele trecute pe ABD (din altă sursă) și mi s-a pus pata pe e-book reader-ele alea…că de când le visez…
Sa stii ca tot mai des ma gandesc si eu sa imi cumpar un e-book…
E bun site-ul, multumesc pentru informatie.