Îmi place să le fiu oamenilor de folos, îmi place să ajut copiii atunci când nu se descurcă singuri, așa că astăzi voi așterne pe blog câteva propoziții cu fulgere, după cum a sunat căutarea de zilele trecute.
”Fulgere și tunete”, spunea bătrânul atunci când se enerva.
Două fulgere au brăzdat cerul în acea seară de iunie.
Bunica spune că trebuie să te ferești de fulgere.
Câte fulgere pot lumina cerul în timpul unei ploi?
Loviți de fulgere, copacii arși se prăbusesc pe pământ?
Băiatul știe despre fulgere că sunt scântei electrice ce apar când se ciocnesc doi nori.
Îi ieșeau fulgere din ochi din cauza supărării.
De va fi să fulgere, sigur cățelul se va speria.
Cum să îți fulgere prin minte un asemenea gând?
Atletul părea să aibă iuțeala unor fulgere.
În mitologia greacă, Zeus era stăpân peste fulgere.
Ca niște fulgere nimicitoare veneau veștile rele.
Și o scurtă compunere despre fulgere:
Fulgere
Trăiseră câteva ore fericiți, acoperind cerul senin și lăsându-se în bătaia vântului de toamnă. Crezuseră că vor rămâne veșnic prieteni. Doar norii mai bătrâni, cenușii, zâmbeau pe ascuns. Știau că va veni o clipă când prietenia dintre cei doi norișori pufoși se va termina. Chiar așa s-a întâmplat. În clipa în care vântul i-a adus prea aproape, norișorii s-au ciocnit cu zgomot, nervoși, loviți în orgoliu, dornici de răzbunare.
Din unirea lor de o clipă s-au născut imediat trei fulgere luminoase, ce brăzdau văzduhul de sus și până jos. Se grăbeau să atingă pământul, să își oprească alunecarea ce îi amețea. Cu cât coborau mai mult, cu atât trunchiul li se ramifica în mai multe părți, de parcă ar fi primit noi și noi brațe, tot mai subțiri și mai finuțe, dar la fel de periculoase pentru oameni, animale și copaci.
Primul fulger a atins un stejar bătrân. S-a auzit un pârâit scurt și stejarul s-a crăpat pe din două. În cădere, a scos un vaiet prelung, de jale. Al doilea fulger a ajuns pe un câmp. S-a oprit pe greabănul unui cal ce paștea liniștit și l-a trântit la pământ, amețindu-l. Calul a nechezat puternic, a dat de câteva ori din picioare, apoi s-a ridicat, cu pielea arsă în locul unde fusese atins. Al treilea fulger, cel mai mic și mai blând, a ales să se oprească în vârful unui bloc înalt. S-a scurs prin paratrăsnet și a murit rapid, după ce a strigat puternic spre părinții lui, norișorii pufoși, ca pentru a-și lua adio.
Așa își imagina băiețelul că se întâmplă atunci când cerul se luminează din cauza fulgerelor.
:) Îmi place compunerea!
Am avut un cățel care se numea Fulgerică. Îți cam închipui de ce. :)
Cât de drăguț ! Așa-i că simți nevoia să-i ajuți, când îi vezi așa mici și căutând ajutorul cuiva ? :)
Ce dulce esti! Sa le faci tu compunere copiilor neajutorati… :)) Parca citind articolul acesta, am avut senzatia ca ai vrut sa fii din nou copil, facand propozitii cu fulgere… :)
Mie mi-au plăcut foarte mult şi propoziţiile şi compunerea, dar cu o aşa compunere, Vienela, se prinde profesoara că nu este făcută de ei. Este prea bună pentru un copil, draga mea!