Vrei să faci o schimbare în viața ta prin a-ți obține permisul de conducere categoria B, dar factori precum nesiguranța sau cei care țin de partea financiară îți tot pun piedici?
Atunci, școala de șoferi a celor de la BDG îți poate oferi un pret categoria B Suceava, care s-ar putea să îți faciliteze primii pași în această nouă direcție.
De ce ai alege tocmai cu cei de la BDG?
Probabil că te întrebi de ce să alegi tocmai școala de șoferi a celor de la BDG, când există atâtea variante, chiar și într-un oraș de mărime medie cum e Suceava. Ei bine, cei de la BDG se diferențiază de concurență doar pe căi etice, care țin de profesionalismul instructorilor, dar și de nivelul de echipare a fiecărei mașini.
Instructorii celor de la BDG sunt mai mult decât simpli angajați care își așteaptă sfârșitul programului. Aceștia sunt mânați de pasiune pentru întregul domeniu auto, dar și de nevoia de a atinge perfecțiunea și de a ști că din „mâna lor” a ieșit un șofer în adevăratul sens al cuvântului, care încă de la început contribuie la siguranța din trafic, și nu din contră.
De asemenea, înțelegem că fiecare învață în propriul ritm și mod, de aceea cursurile de la scoala BDG sunt ținute într-o manieră personalizată, astfel încât să te simți în largul tău și să te poți concentra la capacitatea ta maximă.
Pentru profesionalism și o învățare cât mai bună și clară, oferta scoala de soferi include de altfel și sprijin birocratic, pentru a nu-ți mai risipi energia și în această direcție, dar de asemenea și o flotă de mașini sigure și performante, alese tocmai pentru a facilita învățarea și fluidiza întreg procesul.
De asemenea, pentru că partea de legislație este la fel de importantă ca toate celelalte, orele de legislație se vor ține în săli special amenajate, care permit și simularea probei teoretice de câte ori este nevoie pentru a-ți câștiga încrederea în propriile cunoștințe. Toate informațiile sunt dublate de către instructori cu o vastă experiență și palmares în spate, astfel încât înțelegerea noțiunilor să fie cat mai logică și gata de pus în practică, în condiții de siguranță.
Pentru a nu-ți provoca niciun fel de problemă în viața profesională sau în cea familială, cei de la BDG îți propun un program flexibil, dar și posibilitatea de a apela la ore suplimentare de condus, pentru a fi sigur pe tine înainte de proba practică, dar în cazul în care vei dori o perfecționare și după ce vei obține permisul de conducere, de asemenea instructorii de la BDG îți stau la dispoziție.
Poți alege din 4 pachete. Iată despre ce este vorba
Dacă nu știi ce ți se potrivește, cei de la BDG îți pun la dispoziție 4 pachete, care oferă servicii diferite în funcție de ce alegi și ce crezi că ți se potrivește ție. Printre care se numără:
-
servicii precum preluarea de la adresa de domiciliu de către propriul instructor și de asemenea conducerea înapoi acasă după instructaj, în cazul în care deplasarea poate să reprezinte o problemă pentru tine.
-
sau în cazul în care condițiile precum ploaia sau zăpada căzută pe carosabil te sperie, există posibilitatea de a exersa fix pe acest tip de condiții acompaniat de un instructor, tocmai pentru a disipa orice fel de reticență și de a deveni un șofer complet.
Pentru a întări toate cele menționate mai sus și pentru a elimina orice îndoieli, stau mărturie elevii care au reușit cu ajutorul instructorilor, nu doar să obțină permisul de conducere din prima încercare, dar să aibă parte și de o experiență plăcută și relaxantă, contrară cu stereotipurile care se conturează astăzi în jurul subiectului.
Vezi oferta în pagina oficială – scoalabdg.ro.
Contact:
Telefon: +40758897367
Suceava, Strada Stefan cel Mare, Nr. 3