Participând la câteva blogmeet-uri, privind pozele altora sau citind articole pe bloguri, am remarcat un lucru: foarte mulţi dintre cei care vor să aibă un blog bun, chiar şi atunci când spun că ies din casă pentru a socializa, pentru a se distra sau pentru a participa la oarece eveniment, îşi iau cu ei telefoane pentru poze, tablete ieftine sau scumpe, ba chiar şi laptopuri. Nu doar atât. Nu le iau pentru a se lăuda, ci pentru a imortaliza fiecare moment, pentru a anunţa pe facebook şi pe twitter că sunt în cutare loc, că participă la cutare eveniment.
De multe ori m-am întrebat ce soi de socializare este asta… Fiecare stă cu nasul în propria jucărie, fiecare este atent la ceea ce face, la ceea ce transmite “live”, din când în când mai fotografiază ceva, mai bea un strop de suc, îşi anunţă comesenii că a postat pe reţelele de socializare detalii despre blogmeet, după care se întoarce la jucărie. Nu li se întâmplă doar bloggerilor din Ploieşti. Este un fenomen naţional, este ceea ce fac bloggerii din toate oraşele ţării.
Fiind de modă veche, de la aceste întâlniri aveam alte aşteptări. Credeam că oamenii se întâlnesc pentru a sta de vorbă, pentru a schimba opinii, pentru a se cunoaşte mai bine, pentru a se împrieteni. Nu. Cu mici excepţii, cei pe care i-am întâlnit sau pe care i-am văzut în fotografiile altora ies din casă, dar nu pot renunţa la jucării, nu se pot deconecta total de mediul online. Şi atunci m-am simţit nelalocul meu, m-am simţit cumva în afara trendului. Eram singura care părea a juca în alt film. Eu nu pozam, nu anunţam unde sunt, nu urmăream reacţiile celor de acasă.
Chiar glumea Gabi pe această temă anul trecut, spunând că bloggerii pot fi recunoscuţi foarte uşor în mulţime. Avea şi poze care demonstrau clar că socializarea bloggerilor este diferită de a celorlalte grupuri sociale. Primii care m-au certat că mă port diferit au fost soţul şi copilul. Mi-au spus că este musai să îmi arunc un ochi pe site-uri care vând tablete ieftine, să îmi cumpăr şi eu una, pentru a mă prezenta aşa cum se cuvine la întâlniri, pentru a nu ieşi în evidenţă, aşa cum mi se întâmplă de obicei. Toţi butonează de zor jucăriile, iar eu stau şi mă uit la ei, îi studiez, încerc să îi cunosc mai bine urmărindu-le reacţiile. Mă simt de parcă aş fi poliţist sau profesor la examenul de bac. :))
Pe majoritatea pers. prezente la evenimente le vezi cu nasul in telefoane, tablete, laptopuri etc. Unii fac asta pentru a transmite ce se intampla acolo pe retele de socializare ( la unele evenimente esti chiar “invitat” sa scrii ) iar altii se plictisesc si purica telefoanele. Si eu mai fac asta daca nu ma captiveaza subiectele sau daca am realmente ceva de scris pe twitter/facebook s.a dar in majoritatea cazurilor sunt atenta la ce se discuta, la persoanele prezente acolo etc.
Nu am participat la niciun blogmeet pana acum, dar am remarcat ca ceva asemanator se intampla in multe alte situatii. Chiar si cand un el si o ea iau masa impreuna, de exemplu. Din 5 in 5 minute fiecare se refugiaza macar putin in Smartphone-ul propriu, de parca doar prezenta celuilalt nu i-ar fi suficienta, e musai sa vada si ce fac prietenii de pe facebook, sa nu cumva sa fie necesar vreun like urgent la vreo prostie de status.
Suntem din ce in ce mai dependenti si mai bolnavi.
Persoanele de fata se exclud, da? :))
Am si uitat de articolu’ asta :))))
Si app, si io ma tot cuget la o tableta de-aia dar nu ma lasa sufletu’ sa renunt la smartphone :)
Eu sunt in plin proces de regandire a propriei vieti, in care tehnologia si comunicarea adevarata nu se pupa.
Imi pare rau ca la blogmeet-uri oamenii sunt prea concentrati pe sine ca sa se uite cu adevarat la ceilalti.
Sper că îti aduci aminte de “anticul meu Nokia” !
Este singurul cu care ies în oraş! :)
N-am participat la nici un blogmeet aşa că nu pot să mă pronunţ. Dar când ies din casă undeva mai special (întâlnire de grup, excursie, concediu) iau doar aparatul foto dacă nu-l uit :) Ultima dată l-am uitat.
E de fapt pseudo-socializare. Nu inteleg, participa doar de dragul participarii, ca sa mai bifeze un nou blogmeet, ca sa mai aiba un nou subiect suculent pentru blog? Ca sa spuna ca au iesit din casa? Eu nu pricep, ce e asa mirobolant, extraordinar de incitant de vazut pe facebook? De ce l-ar accesa cineva non stop cand e la masa, la o intalnire, cu prietenii? E adevarat ca intru si eu pe instagram, dar atunci cand ma plictisesc de moarte, cand nu am ce face…si mai ales cand in zona e wi-fi. :D
Ceea ce ai observat e o falsă socializare.
Lucrurile astea vor ajunge să ne prostească.
Trebuie să le stăpânim, nu să devenim sclavii lor.
Dacă te-ai simţit cumva defazată, mai ai o speranţă
că încă mai eşti normală.
Exact cum vanatorii pleaca la vanatoare cu pusca si binoclu.
Nu am fost niciodata la blogmeet dar mi-ar placea sa merg – daca o fi sa aflu ca se organizeaza pe aici :)
Din fericire, sunt “defazata” – in “domeniu” – si banuiesc ca asa voi ramane.
Mi-am amintit o gluma, despre cei care se bucura ca primesc “telefon de serviciu”! E un mod in care angajatorul le spune ca vrea sa ii gaseasca in orice zi, la orice ora…
Dar: ce stiu eu? Fiecare isi duce traiul asa cum crede ca e mai bine pentru el.
Sa fie fericiti!
Sa fim fericiti! Sau macar bucurosi, in fiecare zi!
:)
Eu port cu mine mereu doar aparatul foto, pentru că am întâlnit de-atâtea ori momente demne de a fi imortalizate şi nu am avut cu ce. Bine, puteam folosi telefonul, dar pozele nu sunt de calitatea celor făcute cu aparatul.
Din acest punct de vedere, cred că sunt într-o continuă regândire, nu sunt în stare să mă adun deloc să imortalizez sau să share-uiesc chestii.
Postarea asta e ca un punct pe I. Adeseori m-am intrebat de ce , atunci cand socializezi , asa cum ai scris , oamenii isi controleaza accounturile? Oare nu de aia te intalnesti la o cafea , suc , prajitura…whatever…ca sa stai de vorba , sa cunosti oamenii cu care te vezi , sa schimbi opinii , pareri?
La astfel de intalniri , eu imi iau , cand nu uit , aparatul foto si fac poze , tot daca nu uit… :)
Eu particip la blogmeet-uri cu aceiasi oameni pe care i-am intalnit la prima astfel de intrunire, acu cativa ani. Nu le mai numim blogmeet-uri. La fiecare intalnire, da, exista aparate care mai de care, dar sunt folosite prea putin pentru a fi luate in seama. Suntem galagiosi, vorbim si radem tare, ne simtim bine, cantam(!) si dansam (!). Discutiile nu cred ca au fost vreodata timide sau doar din zona internetului. Cate-n luna si in stele! :D I-am multumit blogului din toti plamanii ca mi-a oferit ocazia de cunoaste asa oameni frumosi…
cam asa :))) , numai ca nu lua o tableta ieftina , mai strange ceva pentru una buna…asculta sfatul …
eu ma oftic , la noi in oras nu este miscare prea multa !
Da, te-am mai “auzit” vorbind despre problema asta. Nu vad rostul unei intalniri in asa hal. Eu n-as face asa ceva dar si eu sunt o demodata. :))
eu am doar aparatul foto, cand e cazul, pentru a surprinde putin atmosfera. insa am constatat la unele evenimente ca pierd actiunea pozand, asa ca am renuntat si doar m-am bucurat de socializare. cred ca nu esti tu aia defecta!
Gandeste-te ca acum 20 de ani nu erau nici tablete, nici smartphone-uri, iar aparatele foto mergeau cu “carbuni”. Nu cred ca la duceam dorul, nici grija! Realitatea era mai “adevarata” si mai putin retusata!