Participând la câteva blogmeet-uri, privind pozele altora sau citind articole pe bloguri, am remarcat un lucru: foarte mulţi dintre cei care vor să aibă un blog bun, chiar şi atunci când spun că ies din casă pentru a socializa, pentru a se distra sau pentru a participa la oarece eveniment, îşi iau cu ei telefoane pentru poze, tablete ieftine sau scumpe, ba chiar şi laptopuri. Nu doar atât. Nu le iau pentru a se lăuda, ci pentru a imortaliza fiecare moment, pentru a anunţa pe facebook şi pe twitter că sunt în cutare loc, că participă la cutare eveniment.

De multe ori m-am întrebat ce soi de socializare este asta… Fiecare stă cu nasul în propria jucărie, fiecare este atent la ceea ce face, la ceea ce transmite “live”, din când în când mai fotografiază ceva, mai bea un strop de suc, îşi anunţă comesenii că a postat pe reţelele de socializare detalii despre blogmeet, după care se întoarce la jucărie. Nu li se întâmplă doar bloggerilor din Ploieşti. Este un fenomen naţional, este ceea ce fac bloggerii din toate oraşele ţării.

Fiind de modă veche, de la aceste întâlniri aveam alte aşteptări. Credeam că oamenii se întâlnesc pentru a sta de vorbă, pentru a schimba opinii, pentru a se cunoaşte mai bine, pentru a se împrieteni. Nu. Cu mici excepţii, cei pe care i-am întâlnit sau pe care i-am văzut în fotografiile altora ies din casă, dar nu pot renunţa la jucării, nu se pot deconecta total de mediul online. Şi atunci m-am simţit nelalocul meu, m-am simţit cumva în afara trendului. Eram singura care părea a juca în alt film. Eu nu pozam, nu anunţam unde sunt, nu urmăream reacţiile celor de acasă.

Chiar glumea Gabi pe această temă anul trecut, spunând că bloggerii pot fi recunoscuţi foarte uşor în mulţime. Avea şi poze care demonstrau clar că socializarea bloggerilor este diferită de a celorlalte grupuri sociale. Primii care m-au certat că mă port diferit au fost soţul şi copilul. Mi-au spus că este musai să îmi arunc un ochi pe site-uri care vând tablete ieftine, să îmi cumpăr şi eu una, pentru a mă prezenta aşa cum se cuvine la întâlniri, pentru a nu ieşi în evidenţă, aşa cum mi se întâmplă de obicei. Toţi butonează de zor jucăriile, iar eu stau şi mă uit la ei, îi studiez, încerc să îi cunosc mai bine urmărindu-le reacţiile. Mă simt de parcă aş fi poliţist sau profesor la examenul de bac. :))