Privirea înainte. Atenția la drum. Motor!
Salutare! Numele meu este Onix. Cu toate că sunt foarte tânără (abia am împlinit un anișor la început de octombrie), nu reușesc să îmi amintesc dacă am mai scris vreodată pe blogul lui mami. Oricum, mulți dintre voi mă cunosc deja de pe facebook și de pe instagram, unde apar uneori pozele mele de cățelușă frumoasă (pleonasm).
Sunt o tipă vorbăreață, ba chiar obositor de guralivă uneori, după spusele fratelui meu mai mare, Bruno. Totuși, prefer discuțiile face to face în detrimentul scrisului pe blog. E mult mai simplu să latru la voi în timp ce vă privesc în ochi. Pot vedea cum reacționați. Vă pot citi stările prin care treceți doar uitându-mă la poziția corpului. Aflu o mulțime de informații dacă vă miros. În plus, dacă am un discurs elevat, sigur primesc laude, recompense și mângâieri.
Bruno este un câine taciturn. Un introvertit pe care doar mami îl poate înțelege. Autist, după cum l-a poreclit un dresor înspăimântat de lipsa de reacții a fratelui meu. Hi, hi, mulți au descoperit, de-a lungul vremii, că Bruno e numai și numai câinele lui mami, puiul ei, dragostea ei. Nu poate fi momit cu nimic. Îl doare în vârful cozii de laudele voastre, de recompensele și jucăriile dăruite de străini. El are ochi doar pentru mami. E umbra ei credincioasă. Mami, la rândul ei, îi face scară spre cer.
Eu, în schimb, sunt copilul tuturor. Am învățat de când eram cât un ghemotoc că mielul blând suge la două (sau chiar mai multe) oi. După cum spunea mami zilele trecute, numele meu trebuia să fie Dragoste. Cuceresc fără efort orice inimă. Ofer cu dărnicie iubire tuturor. În plus, sunt tare cuminte în mașină, motiv pentru care mami mă plimbă prin toate locurile. Am locul meu special în Kadjar-ul familiei. Îmi așez fundulețul pe picioarele lui mami și îmi proptesc labele din față pe scaun. Privirea înainte. Atenția la drum. Motor!
Mami susține că am trecut testele și am luat permisul de conducere. Nu știu ce este ăla, dar sunt convinsă că e mai bine să iei decât să dai. Să nu îi spuneți lui Bruno treaba asta. El încă îmi permite să îi iau toate jucăriile, mai ales dacă bag glasul miorlăit de pui, arma mea secretă contra unui dulău căruia i s-a dus până departe faima de invincibil. Iată că mi-a permis chiar și să scriu pe blog, acest teritoriu marcat de cuvintele introvertitului Bruno.
Eu, Onix, sunt o învingătoare! Astăzi am mai înfipt steagul într-o redută! De acum, așteptați-vă să mă vedeți mai des pe aici.
Vă pupă Onix!
Privirea înainte. Atenția la drum. Motor!