Primise cadou o pereche de patine cu rotile, de care se îndrăgostise la prima vedere. Erau de piele maro, puteau fi reglate şi pentru alte mărimi, când  piciorul ar fi crescut. Fetiţei nu îi mai păsa de joaca celorlalţi, nu se mai simţea atrasă nici de pititea pe schimbatul hainelor, nici de alte activităţi.

A învăţat repede să folosească darul abia primit, pentru că iernile trecute dârdâise de multe ori pe la patinoar, despicând gheaţa cu lama în ritmul muzicii din difuzoare.

Acum avea propriile patine. E drept, cu rotile… Pleca la şcoală cu ele în picioare, se întorcea tot patinând. Avea julituri în coate, în genunchi şi în vârful nasului. Cauciucul roţilor era moale, iar pietricelele se înfigeau cu uşurinţă. Trotuarele aveau multe denivelări, îngreunau mersul, dar asfaltul şoselelor era mai mult decât potrivit pentru viteza cu care fetiţa se deplasa.

 

foto

Pe atunci, nici gropi nu se vedeau pe străzi. Doar pietricele, unele mai mici decât boaba de piper, care blocau roţile, făcând corpul fetiţei să zboare prin aer şi să se târască pe asfalt.

Îşi simţea părul fluturând, curenţii de aer îi răcoreau faţa înfierbântată, avea senzaţia că pluteşte. Îi creştea inima văzând că oamenii întorceau capul după ea, miraţi de uşurinţa cu care patina.

Se întorcea de la magazin când a oprit-o domnul acela serios. I-a spus că are o problemă cu fermoarul de la pantaloni, că nu îl poate repara pe stradă şi că are nevoie de ajutorul ei, să păzească intrarea într-o scară de bloc până rezolvă el situaţia.

O intimida privirea lui fixă. mustaţa neagră, stufoasă şi caninii de lup, pe care îi zărea de câte ori bărbatul zâmbea. Nu a ştiut cum să îl refuze. Cu patinele în picioare, a urcat cele câteva trepte şi s-a postat lângă uşă. Cele câteva minute petrecute acolo, în uşa blocului, i s-au părut o eternitate. Era ruşinată şi foarte speriată.

Bărbatul nu se vedea, dar încerca să o ţină acolo vorbind mereu, povestind de copiii lui. Când a apărut la uşă, fetiţa s-a tras un pas înapoi, dar el s-a apropiat zâmbind şi i-a depus un pupic uşor pe obraz, mulţumindu-i pentru ajutor.

Era atât de mică şi de neştiutoare, încât inima ei speriată a bătut luni de zile mai tare, temându-se ca nu cumva să vină barza de la acel pupic. Abia peste un an, când a avut prima menstruaţie şi colegele i-au spus că de acum este femeie şi ar putea avea copii, s-a liniştit şi a ascuns acel incident undeva, în adâncul fiinţei.