Mi-e mintea goală, de parcă a fost ninsă de mult prea iubita (sau hulita) zăpadă ce albește totul în jur de câteva zile. Mi-e mintea obosită, de parcă, fără astâmpăr, ar fi trecut de la flotări la abdomene și înapoi. Mi-e mintea foaie albă, pe care nici punct, nici virgulă nu vrea să se aseze. Mi-e mintea văpaie arzând în interior și pârjolind tot ce îi iese în cale. În urma mea rămân, atinse de arsură, vechi idei nefolosite, vechi dorințe neexprimate, vechi nemulțumiri ascunse.
Nu îmi pun întrebări. Nu își au rostul. Știu că oboseala m-a făcut astăzi dimineață să stau, precum un lunetist, pitită la un colț de viață. Așteptam să-mi cadă în gheare muritori de rând. La cea mai mică greșeală îi taxam, oferindu-le un glonț rapid și înfierbântat, care îi liniștea subit. De fapt, nu aveam nimic cu ei. Pur și simplu erau în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Poate că mă credeau până mai ieri un slab lunetist, sau poate nu credeau că voi avea curaj să trag. Se înșelau!
Oare când vor învăța oamenii că mâța blândă zgârie rău? Când vor învăța că trebuie să își vadă întâi bârna din ochiul lor și abia după aceea și paiul din ochiul altora? Nu, nu voi consuma gloanțe pe oricine. Să nu își facă iluzii cei ce stau cu pistoalele pregătite de ripostă. Viața este prea scurtă pentru a-mi permite să risipesc minute prețioase cu clovni ascunși sub farduri albe. Mi-e mintea văpaie. O las să ardă și prind în pumni jăratic. Ghiciți ce vreau să fac cu el!
…indiferent pe unde îţi plimbi gândul şi intenţiile, metaforele şi textul tău întreg este scris perfect! Felicitări!
Tu ma stii bine, Adriana. Uneori exagerez putin mici intamplari mai mult sau mai putin banale… Dar iti multumesc mult!
Vrei să dai foc lumii! :)
Aoleu, am eu fata de Nero?
Mai bine ai spune lucrurilor pe nume. Asta nu-i refulare. Fără un huo, fără un UE, scurt şi la obiect, nu te răcoreşti. Iar cu jăraticul, nici atât… :)
Ehe, daca ai stii cat de bine ma pricep sa scap de ceea ce ma deranjeaza! Am un intreg repertoriu, dar sunt o doamna pe blog, ce mama naibii! :))))
eu cam subscriu celui de mai sus cu nume îndrăzneţ :). ţii prea multe focuri mocnite în tine ce te consumă şi te ard. dar te şi înţeleg de ce metaforele îţi sunt mai la îndemână. şi ultmele zile mi-au dezvăluit şi mie că uneori metaforele au mai mult miez când vin din frământări şi nelinişti. dar tot soarele îmi e mai drag.
Pe cele incrustate adanc in suflet imi e greu sa le scot, iar celorlalte le asez in par metafore si le pun pe blog. :))
De unde soare pe vremea asta, Vavaly? Ne multumim cu ce avem… :)
Sunt de acord cu un comentariu de mai sus! Spune lucrurilor pe nume!
Ce sens are? Persoanele care m-au enervat atunci nu sunt atat de importante, incat sa merite prea multa atentie. Eu sunt foc de paie, ma aprind repede si repede ma sting. :)
Spune lucrurilor pe nume. Pierzi persoane, castigi liniste.
Nu as pierde nimic in acest caz, pentru ca acele persoane nu fac parte din anturajul meu. Au fost in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. :)
Wow! Vienela, cineva sau chiar mai multi te-au “infierbantat” rau. Bun, lasand gluma la o parte, eu cred ca ai scris mult prea frumos … dar esti o doamna si asta se vede si in scrisul tau. Uneori, manusile albe, nepatate de murdaria celor din jur, sunt ceea ce iti mai ramane … rabufnesti altfel, mai elegant decat majoritatea :) …. Sa ai parte de liniste, Vienela! :*
Nu pot face altfel… Daca as da nume, daca as povesti ce anume m-a enervat, probabil m-as simti murdara, m-as enerva iar si mi-as pierde linistea. Imi este bine cand ma descarc in acest fel.
Iti multumesc, Alexandra!
:) Cred ca ti-a trecut de mult vapaia ;)