Inghesuite intr-un pat mic, stand cu cartile in maini si cu casetofonul pornit, ne prefacem ca citim, ca celelalte sa nu isi dea seama ca ne umbla gandurile departe, pe taramuri de vis, unde baietii nu ranesc fete, unde fetele nu plang, unde iubirea chiar e roz si are aroma de fericire. Suntem inca neprihanite, insa incepem sa intelegem ca fat-frumos nu vine calare pe un cal alb, ca nu toate povestile de dragoste se termina fericit. O vedem pe L. cu ochii inotand in lacrimi si simtim, intuitiv, ca doare al naibii de tare despartirea de baiatul pe care l-ai indragit.
Din boxele casetofonului rasuna, parca patetic si in ton cu starea noastra, o melodie pe care nu am mai auzit-o de atunci si din care nu am retinut decat cateva cuvinte: “prin restaurante, baruri, cafenele si localuri…”. Cam asa umblase si baiatul ce acum adusese lacrimi in ochii prietenei mele, insa el avusese grija sa nu iasa neinsotit. Se simtea tradata, inselata, urata, si nu intelegea de ce tocmai ei i se intamplase asa ceva. Durerea ei era durerea noastra, caci tare usor ne-a fost sa ne imaginam ca suntem in situatia ei, ca pe noi ne-a inselat baiatul iubit.
Nu retin ce s-a mai intamplat in acea zi, daca am reusit sa o linistim sau doar am avut impresia aceasta. Imi amintesc doar ca a doua zi, pe la pranz, acel baiat a aparut in fata blocului, ca si cum nimic nu se intamplase, ca si cum nici usturoi nu mancase, nici gura nu ii mirosea. Cred ca acela a fost primul moment din viata mea in care am simtit dusmanie si dispret fata de cineva. Il considerasem intotdeauna un tip ok si descopeream ca era un prefacut, un mincinos, un impostor ce dorea doar sa profite de ceea ce prietena mea ii putea oferi.
De atunci, viata mi-a mai scos in cale cateva asemenea persoane. Intuitia mi-a spus mai mereu ca trebuie sa fug, sa le intorc rapid spatele, insa nu mereu am ascultat-o si multe regrete am adunat din aceasta cauza. Chiar si astazi m-am simtit ca in acea zi de demult, cand prietena mea a fost inselata. O persoana (nu dau nume, caci nu foloseste la nimic) despre care intuitia mi-a spus mereu ca e parsiva, a reusit, intr-un final, sa isi dea arama pe fata, confirmandu-mi motivul pentru care nu o placeam. Adio, draga!
Interesant. :) Şi trist… Fiecare despărţire are un motiv şi de obicei suferim din cauza faptului că punem suflet înainte de a cunoaşte băiatul cum trebuie. Greşeala noastră, dar din aceste greşeli învăţăm.
Ai pus punctul pe I. Cu toate ca sunt foarte curioasa, in cazul de fata, nu din fire… ma abtin sa te intreb cine e …
Hai, că nu numai băieţii sunt de vină! :)
Stii ce-i prost? Ca daca iti asculti intuita din prima, apar contra-argumente legate de idei preconcepute sau paranoia. Eu cred ca e ok sa dai o sansa tuturor ca sa arate ca sunt oameni de treaba, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa fii cu ochii in patru, in cazul in care-si dau arama pe fata.
Corect!
Stii ce e prost? Ca ma uit foarte rar pe la spamuri si ai fost la un pas de a ramane ascuns acolo. :)