Angela se juca printre florile din curte, supravegheată îndeaproape de cel ce îi fusese oferit drept sprijin.  În ciuda problemelor ei, erau mulţi cei ce o iubeau nespus de mult. Se juca singurică, îşi lălăia cântece şi alerga prin praful de pe alee, urmărind bondarii şi fluturaşii ce se plimbau din floare în floare. Uliţa satului răsuna de chiotele copiilor, de râsul lor cristalin, de joaca lor plină de voie bună, însă Angela se prefăcea că nu aude. Nu mai ieşea de mult din curte, nu mai încerca să se apropie de ceilalţi copilaşi.

Erau atât de răi şi o durea atât de tare răutatea lor! O izgoneau de la porţi, râdeau de câte ori vedeau că i se prelinge saliva în barbă, că dă prea tare din mânuţe, că ochişorii i se mişcă puţin cam haotic în cap. Unii au lovit-o, alţii i-au strigat că nu se joacă cu retardaţii, fără să îşi dea seama cât de tare dureau vorbele lor. Angela ştie că este retardată, că nu va merge nicicând la grădiniţă sau la şcoală, că singurele ei prietene vor fi florile şi pisicuţele, că mama nu are bani pentru jucării. Vede mereu lacrimile ascunse din ochii părinţilor şi încearcă să le zâmbească plină de curaj.

Spre amiază, nori negri s-au adunat deasupra satului, întunecând cerul, iar mama a venit în fugă la Angela. A luat-o de mânuţă şi a băgat-o în casă, ştiind că va veni o furtună puternică, aşa cum doar în plină vară se poate întâmpla. Fetiţa încearcă să îi explice mamei, în limbajul îngreunat de boală, că vrea să iasă afară, în curtea unde fluturaşii au rămas singuri. Saliva îi udă buzele şi copila plânge, plânge de teamă că dragii ei fluturaşi vor păţi ceva. Mama înţelege şi o îmbracă bine (ar dura prea mult dacă ar lăsa-o să se îmbrace singură). Îi da o umbrelă şi o lasă în curte, unde ştie că îngerul păzitor va avea grijă de ea.

 

ploaie

 

În aer s-a ridicat un miros plăcut, un amestec de iarbă crudă, cu pământ umed şi proaspăt spălat de lacrimile cerului, completat de parfumul inconfundabil al florilor despre care mama i-a spus că se numesc Mâna Maicii Domnului. Copila le iubeşte pentru că au un nume frumos, numele celei ce are grijă de copiii pământului, le iubeşte pentru că şi ele iubesc viaţa, pentru că se caţără pe zidurile casei, le iubeşte pentru că sunt dulci şi aromate. Trage aer adânc în piept, aproape fericită…

 

mana maicii domnului

 

Micuţa Angela merge cu paşi mari spre grădină, spre florile ei multiubite. Le vede trântite la pământ de vijelie şi le atinge cu delicateţe, încercând să le ridice. Ploaia răpăie pe acoperişul casei. Copila se opreşte în loc, urmărind fascinată cum praful izbit de picăturile mari se ridică de la pământ pentru o clipă, ca mai apoi să cadă supus. Atinge cu un degeţel pământul ud şi parcă simte fericirea lui, fericirea de a fi scăpat de seceta prelungită. În acea clipă zăreşte cu coada ochiului fluturaşul. Zboară săracul dezorientat, neştiind încotro îi este casa, neştiind unde să se adăpostească. Angela întinde umbreluţa spre el, încercând să îl protejeze de stropii mari ce l-ar fi putut ucide.

 

copila in ploaie

 

Furtuna creşte în intensitate, întunericul este tot mai dens, aleile sunt inundate, iar tunetele şi fulgerele tot mai aproape. Angela nu îsi mai dă seama de nimic din ceea ce este în jurul ei. Nu simte că ploaia îi udă ochişorii, nu aude şi nu vede urgia abătută asupra satului. Grija ei se îndreaptă doar asupra micului fluturaş, pe care îl va proteja orice ar fi. Deodată, în liniştea de o clipă, în acel moment de acalmie, un tunet bubuie aproape de locul în care era Angela şi un fulger luminează aleea şi parcă reuşeşte să o trezească la realitate.

A fost la un pas de moarte, a fost la un pas de a fi atinsă de fulgerul luminos. Dar îngerul ei păzitor a ocrotit-o iar, luând asupra sa puternica descărcare electrică. El nu păţeste nimic niciodată. Ca orice înger păzitor, şi inorogul negru ce i-a fost dat Angelei este nemuritor. A urmărit-o pas cu pas şi s-a apropiat doar când a fost nevoie. Copila îi zâmbeşte şi ochii îi aleargă iar haotic. E încântată că a reuşit să ducă fluturaşul la adăpost, că are un înger ce o fereşte de necazuri, că o vede pe mama venind în fugă, îngrijorată din cauza ploii de vară.

 

inorog negru

 

Acestă poveste mi-a fost inspirată de un articol citit ieri, un strigăt de durere şi revoltă al unei mame de copil retardat.