M-a invitat la o cafea, sa povestim toate cate ni s-au intamplat in timpul in care nu ne-am vazut, sa fumam ca altadata, ascunse in bucatarie, sa pregatim un intreg platou de clatite, din care sa ne indopam ca purceii. M-am bucurat de fiecare secunda petrecuta in bucataria faina pe care si-o aranjase cu un bun gust desavarsit. Cafeaua a fost amaruie, asa cum imi place mie, fumul de tigara a nascut povesti ce dormitasera ani buni, clatitele nu mai stiu cum au iesit, caci s-au mancat mult prea repede. M-a frapat un singur lucru: vechea mea prietena nu se schimbase prea mult in anumite privinte.
Mobila ei de bucatarie, facuta pe comanda, platita cu bani grei, imitand corpurile de bucatarie de prin revistele specializate, ii suporta tacuta toate distrugerile, intentionate sau nu. Blatul ei, atat de frumos si de costisitor, era plin de zgarieturi, de urmele lasate de cutitul ascutit. Inca ii mai este lene sa scoata din dulap un tacator, asa ca foloseste fara mila blatul mobilierului, pe post de fund de bucatarie. Probabil o parte din aceasta nepasare fata de lucruri vine din faptul ca nu au costat-o nici un ban din munca ei, pentru ca familia, plecata de foarte multi ani in strainatate, ii ofera cam tot ce isi doreste.
La polul opus se afla o alta prietena a mea, care a facut o obsesie din curatarea excesiva si protejarea lucrurilor, mai ales de cand si-a cumparat mobila de bucatarie noua. Toata ziua sta cu laveta in mana, sterge rapid orice picatura de apa ratacita pe blatul mobilierului, prin sertare face ordine de trei ori pe saptamana, iar daca un membru al familiei lasa cumva vreo scama pe mobila ei de bucatarie, se crizeaza de-a dreptul si ii cearta de parca ar fi adus cu ei sfarsitul pamantului. Intr-un fel o inteleg, pentru ca ea cunoaste cu adevarat valoarea banului muncit si iubeste curatenia.
Cu toate astea, uneori ma trezesc spunandu-mi ca nu as putea fi niciodata asa cum sunt prietenele mele. Nu pot trai chiar nepasatoare, distrugand incet, incet, fiecare lucru ce imi apartine, nu pot nici sa traiesc obsedata de lucruri, caci nu ele sunt partea cea mai importanta a vietii. Prin bucataria voastra cum stau treburile?
Calea de mijloc este întotdeauna cea mai sănătoasă. La noi în bucătărie e în general ordine și curat, dar mai sunt și zile în care vasele rămân nespălate până ”mai târziu”, fiindcă avem burta prea plină ca se le spălăm imediat, aragazul are și el zile în care strigă după noi că vrea băiță. N-a murit nimeni din asta.
Cât despre blaturi, avem grijă și folosim tocătoare, fiindcă, într-adevăr, e păcat să dai atâția bani cât costă să ”îmbraci” bucătăria și apoi să stai cu tăieturile la vedere tot timpul.
Weekend plăcut, Vienela ! <3
Sper ca sunt si eu pe undeva pe la mijloc. Si eu imi iubesc mobila de bucatarie, desi nu e deloc noua si incerc sa am grija de ea, mai ales ca nu am de gand sa o schimb prea curand. Dar da, felul in care muncesti sau nu pentru lucrurile pe care le dobandesti poate sa-ti dicteze atasamentul fata de ele.
îmi place ca bucătăria să fie utilată şi cam atât
In general tin la toate lucurile mele dar nici nu devin obsedat ca prietena ta din al doilea exemplu. Cred ca cel mai bine e sa fim echilibrati, fie ca e vorba de mobila de bucatarie fie de orice alt lucru pe care il posedam ;)