Am coborât de la mănăstirea Caraiman din Busteni şi ne-am îndreptat spre centrul oraşului. Strada era aglomerată, se circula bară la bară. În fiecare intersecţie era un poliţist care dirija circulaţia. Am profitat de un moment  de acalmie şi am traversat strada pe la primărie. Atunci am remarcat indicatorul care ne-a îndreptat paşii spre castelul Cantacuzino.

Ne-am apropiat de gard şi ochii ne-au rămas pironiţi nu pe castel, cum ar fi fost de aşteptat, ci pe grota artificială din parcul castelului. Construit în 1911 de către prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino, castelul a fost folosit ca sanatoriu al MAI până de curând, când a fost retrocedat strănepoatei prinţului. Aceasta l-a vândut unor investitori, ceea ce explică parţial faptul că nu se poate intra nici măcar în curte înainte de a face plata.

Un bilet pentru adulţi costă 20 ron, iar taxa pentru fotografiat este de 10 ron. Trebuie să ştiţi că acest castel poate fi închiriat pentru nunţi, botezuri şi alte evenimente. În aceste zile castelul nu poate fi vizitat, dar se poate intra în parc, aşa că ar fi bine să vă informaţi din timp. Mi-a plăcut arhitectura, mi-a plăcut grota, mi-a plăcut şi locul în care a fost construit, la poalele muntelui, într-o mare de verdeaţă.

De aici am plecat spre Sinaia, să revedem Peleşul, să ne odihnim puţin pe treptele castelului, să admiram panorama şi să ne tragem în poze. Despre castel nu are sens să mai spun nimic. Toată lumea ştie cine l-a construit, toată lumea ştie că poate fi vizitat parţial, toată lumea ştie că preţurile biletelor diferă în funcţie de ceea ce se vizitează. Pentru expoziţia de bază biletul este 20 ron, pentru parter+etaj I 50 ron, pentru parter+etaj I+etaj II 70 ron, taxa foto 32 ron. Dar merită absolut fiecare leuţ. Pe drumul spre castelul Peleş sunt zeci de tarabe cu obiecte artizanale, de unde mi-aş fi cumpărat câte ceva dacă nu ne-am fi oprit să mâncăm la Buşteni.  Poate data viitoare…

Urcând spre mănăstirea Caraiman, am simţit un disconfort la picioare, din cauza treptelor pe care trebuia să fac un pas înainte de a urca pe următoarea. Au descris foarte bine acest lucru nişte băieţi pe care i-am întâlnit la coborâre. Cântau cu patos “sunt deşteptul, sunt deşteptul, primul pas îl fac cu dreptul”, pentru că ridicai piciorul, îl puneai pe treaptă, călcai cu stângul şi iar ridicai dreptul pentru treapta următoare… :))