Primii pași pe pământ scoțian și primele surprize

Primii pași pe pământ scoțian mi-au adus, cum era de așteptat, și primele surprize. Apartamentele scoțienilor sunt aducătoare de febră musculară. O febră musculară mega-ultra-super decomandată. Avem la primul nivel bucătăria, un hol și livingul, iar la următorul nivel două dormitoare, un hol și baia. 14 trepte de urcat și de coborât de câte ori mă apucă pipi, sete, foame sau de câte ori vreau un lucru care, spre amuzamentul etern al lui Murphy, sigur este la celălalt nivel al casei.

Primii pași pe pământ scoțian, în lumina cețoasă a primei dimineți, i-am făcut prin iarba unde întreaga noapte au “păscut” iepurii și au vânat vulpile. Locuim la bloc, într-o zonă cu multe alte blocuri, dar iarba e iarbă, iar pomii sunt pomi. De la geamul bucătăriei văd o mică pădurice și un teren plin de iarbă crudă, de un verde superb. Din living văd alte blocuri, despărțite între ele de copaci pe care nu îi tunde nimeni și de spații verzi cum nu am mai văzut nicăieri.

Ori am prins eu zile caniculare, ori Scoția nu e așa rece cum mi s-a spus. Am umblat în ie în prima zi, cu toate că nu prea am văzut soarele. Abia când s-a pornit vântul mi-a fost puțin răcoare, cam cum e vara la noi, la prima oră a dimineții. Drumul până la cel mai apropiat supermarket serios e lung, foarte lung, interminabil, mai ales la întoarcere, dacă te apuci să faci piața în mod responsabil, cum am procedat noi. Timp de o oră mi-am fortificat musculatura cărând plase grele și bidoane cu apă. Dar a meritat efortul, căci am descoperit două lucruri esențiale: 1. Mâncarea în Scoția este foarte ieftină și gustoasă; 2. Scoțienii vorbesc foarte repede (cine îi lăuda pe italieni pentru asta?) și cu gurile aproape închise o limbă care nu prea are legătură cu engleza.

Dimineața devreme. Ceasul arată ora 5. Nu am nici o treabă, dar nici somn nu mai am, așa că mă dau jos din pat și cobor cele 14 trepte care duc spre bucătărie. Câinele deschide un ochi, mă salută agitând coada și adoarme la loc. Așezată pe canapeaua din living, privesc cerul prin cele două ferestre – una îndreptată spre vest, alta spre nord. E întuneric deocamdată. Se va lumina abia pe la 6,30. Am timp să îmi beau liniștită cafeaua, să fac un duș, să mă parfumez și să îmbrac haine proaspăt spălate.

Câinele se trezește și plânge, plânge, plânge, nerăbdător să iasă afară. De cum pun piciorul pe asfaltul din fața blocului, începe să plouă. E o ploaie așa fină, că aproape nu ne atinge. Ne facem curaj și mergem tot mai departe. E plăcut să te plimbi prin întuneric, în liniștea de început de lume. Doar că ploaia se tot întețește, udându-ne până la piele. Ne întoarcem grăbiți în casă și avem nevoie de vreo cinci minute ca să ne uscăm bine.

Mă îndrept spre ferestre, să le închid, că s-a cam răcorit în apartament. Îmi arunc un ochi afară. E totul senin și curat. A plouat numai cât timp ne-am plimbat noi. Îmi place tot mai mult Scoția, acest pământ care seamănă cu un ou kinder plin de surprize.

Imagine ușor neclară, motiv pentru care ofer, bonus, un colț de curcubeu: