08. 12. 1993. Ionuţ împlinise patru zile de viaţă şi ne pregăteam de plecarea din maternitate. Nu sunt superstiţioasă, nu cred în ceea ce spun babele, dar nici nu am avut curaj să îi cumpăr ceva înainte de a-l naşte, pentru că undeva, adânc, exista totuşi o teamă viscerală. Dar dacă este adevărat?
La ora 10 au venit să mă ia acasă sora mea, tatăl copilului şi nişte prieteni de familie, cu maşina. Mergem la ghişeu(da, copiii se ridicau de la ghişeu), îi dăm doamnei plăpumioara şi căciuliţa pe care le cumpăraseră ei cu o zi înainte şi avem surpriza de a vedea cum femeia din spatele ghişeului începe să ţipe. Nici unul dintre noi nu ştia nimic despre copii, aşa că lipseau toate celelalte accesorii necesare. Noroc că peste drum este un magazin cu obiecte pentru bebeluşi. Cumpărăm, după indicaţiile doamnei de la ghişeu, cămăşuţă, căciuliţă subţire, batistuţă, un pled şi un pampers. Ne îmbracă bebelusul şi ni-l oferă ca pe un cadou, pe la ghişeu.
Ieşim în stradă. Zăpada are 40 cm, din cauza gerului este polei, iar noi ne urcăm într-un hârb de Dacie, care tuşeşte la fiecare învârtire a roţii. Ger afară, ger în maşină. Copilul începe să strănute, eu ţip şi plâng de spaimă. La jumătatea drumul, facem pană. Dârdâim în maşină până rezolvă băieţii problema, apoi ne îndreptăm spre casă. Înainte de a ajunge în faţa blocului, îl mai întreb o dată pe fostul meu soţ dacă este adevărat ce mi-a spus la maternitate. Îmi confirmă exact când ajungem în faţa blocului. Mă uit spre geamuri şi le văd deschise. Urcăm. Pe balcon, covoarele întinse la uscat. În casă, apa încă bălteşte din loc în loc. Uitase apa deschisă şi inundase casa. Frig ca afară, frig ca în maşină.
Pun copilul pe un pat, închid geamurile, dau drumul la cuptor şi la ochiurile de la aragaz. Copilul plânge. Plâng şi eu. Încerc să îl pun la piept. Nu ştie să sugă. În spital îl hrăneau cu glucoză. Nu avea nevoie de mai mult. Refuză. Îi vorbesc. Adoarme. Mă doare pieptul şi s-a umflat rău.
Seara. Eu şi bebeluşul într-o cameră, tatăl lui în altă cameră. Aprind o veioză. Adormim. Mă trezesc buimacă. Ştiu că am somnul greu. Îmi amintesc de copil. Mă uit spre el şi îi văd faţa vânătă. Nu mişcă. Încep să ţip. Urlu disperată, isterică. Îl zgâlţâi. Şi mă liniştesc. Nu era faţa lui, ci căciuliţa cumpărată din faţa maternităţii. Căciulă de o culoare nesănătoasă. Vreau să îl schimb şi nu am cu ce. Nu avem pamperşi. Rup un cearşaf de bumbac. Spăl copilul, îl înfăş, îl hrănesc şi adoarme. Eu stau trează şi îmi studiez comoara.
Şi stau în fiecare noapte trează. El doarme liniştit. Şi-a format un program.
După două luni, nu se mai trezeşte decât foarte rar noaptea. Mă mai liniştesc şi eu. Nu mai plâng când strănută, când sughiţă sau când se înroşeşte la faţă. Dar râd odată cu el, când râde în somn. Sunt slabă moartă, dar fericită.
Sa-ti traiasca copilul!
Multumesc.
De ce era zapada in August? Sau e data scrisa pe format american? Nu ar trebui sa fie 08.12.1993?
:)) Nu am nici o scuza. :))
Poate doar ca dormeam inca. Modific imediat. :)) Merci.
Cum zic babele??? :)
Mulţi din cei care se duc la biserică, aşa cum îmi spunea un amic, o fac pentru:
“Doamne fereşte, dar dacă D-zeu există!” :D
Asta e tare
Cam asa am facut si eu. :))
Sa aveti bucurii impreuna cu cei dragi !
Multumesc. Asemenea si tie!
Sper ca nu ai mai stat mult cu tatal copilului! Sorry nu vreau sa supar dar asa ceva nu faci, ca doar de aia iesti “capul familiei”. Te ducea la un hotel, mama, frate, sora sau prieteni dar nu în frigider! Dumnezeule bun ce om fara minte!
Am stat inca un an, dupa care am simtit ca nu mai suport. Asta a fost unul dintre lucrurile simpatice pe care le-a facut cat am fost impreuna. ;)
Săraca de tine … prin ce pățanii ați trecut.
Dar nu aveai pe nimeni mai copt, care să vă învețe, să vă dea sfaturi, să vă ajute, etc.
Uite cum a trecut vremea, iar acum ai băiat mare. Să-ți trăiască și să te bucuri de el, cu el, pentru el!
Mama spunea ca nu isi aminteste nimic de cand eram noi mici, sora mea nu avea copii, iar eu nici macar nu stiam cum arata un nou-nascut. Dar m-am informat rapid, am innebunit-o pe doctorita de familie cu intrebari, am vorbit cu alte mamici, am citit, dar totul dupa ce am adus copilul acasa. Nu am stat in concediu prenatal. Mi-am luat concediu de odihna cu doua saptamani inainte de nastere. Eram disperata sa am bani multi pe vremea aia.
A trecut prin multe cand era mic…si’a pastrat spiritul “aventuros”? ;)) Sa te bucuri de el cat inca e langa tine:)
Gandeste-te ca a plecat cu prietenul lui in delta, dar fara sa stie exact unde in delta. S-a urcat noaptea prin copaci, pe intuneric, sa rupa crengi uscate pentru foc, a cautat enoti, serpi…
Multumesc mult, Raluca. Incerc…
Vienela, se potriveste de minune vorba, ” Un ghinion nu vine niciodata singur”, si chiar in ziua cand ai mers cu copilul acasa …. parca ar fi fost un blestem :))
Cu fostul meu sot era de mirare daca trecea ziua fara sa se intample ceva. Avea un talent iesit din comun de a face lucrurile pe dos. :))
fostul tau sot…ce sa mai spun…bine ca ai mai gasit acoperisul la casa…
intre tine si Ionut e o legatura totala as spune,se simte asta si e tare frumos ca este asa :)
Da… Stateam la bloc, probabil asta a fost norocul, desi a iesit cearta cu vecinii care abia zugravisera. :((
Mereu am fost foarte apropiati, poate pentru ca l-am crescut singura si am fost mereu sincera cu el.
Sincer eu ma bucur ca esti fericita! Lasa, toate trec! Toate cele bune! :D
Multumesc, Monica. Iti doresc si tie sa fii fericita!
Doamne, ce pățanii!
Nu-s o mamă nebună, dar cred că-l puneam pe respectivul soț pe foc, să-mi încălzesc puiul.
Ghinion, ghinion, dar de-aia avem minte, să ieșim din ele.
Asta a fost doar inceputul… Inca nu am reusit sa inteleg ce a fost in capul meu cand mi-am luat un asemenea barbat. Saptamana oarba… :))
Poate intr-o zi voi povesti prin cate am trecut cu el…
Of , nu ti-a fost usor dar te-ai descurcat cu brio!
Eram si eu cam prostuta, desi nu eram chiar copil. Am facut un copil, fara sa stiu ce este ala bebelus. Dar am invatat repede.
arată-mi mie una deșteaptă la primul copil !
Că parcă dai numai cu dreptu-n stângul și mori de grijă în fiecare secundă !
Pfuai, ce vremuri ! Bine că ne-am făcut mari ! :D
Rup un cearşaf de bumbac. Spăl copilul, îl înfăş, îl hrănesc şi adoarme. – super :) nici Jane a lu Tarzan nu se descurca asa bv.
:)) Multumesc. Nevoia te invata, spune un proverb… :)) Si pampersii nu aparusera de mult timp la noi…. :))
Ce ghinion pe tine sa nu ma cunosti pe mine pe vremea aia! Ca te instruiam eu de-ti dadeai doctoratul in crescut sugari:))) Asa isi cresc eschimoasele copiii si uite ce caliti sunt.
Sa stii ca m-am tot gandit la tine in timp ce scriam. :))
Oare din ziua aia s-a calit baiatul meu, de nu suporta caldura?
Pe mine m-a speriat postul tau, nu stiu daca imi doresc copii in urmatorii ani :|
Am fost eu mai ghinionista, dar privind in urma, imi dau seama ca acele momente m-au intarit, mi-au dat o putere pe care nu stiam ca o am.
Un copil iti schimba viata si perceptia asupra lumii.
Sora mea, fiindca sotul ei era plecat pentru 6 luni la niste cursuri, a stat la noi acasa cu fetita. Si ne-am ocupat impreuna de copil. A fost ca si cand ar fi fost si a mea. Dar sa fii singura si sa nu prea stii ce sa faci si sa nu primesti mai niciun fel de ajutor…cred ca a fost greu. Foarte greu, cel putin primele cateva luni.
A fost greu, slabisem exagerat de mult, dar a fost si frumos. Am atatea amintiri legate de fiecare moment din viata lui.
Dupa ce am inceput sa imi cunosc copilul si am mai aflat cate ceva despre bebelusi, nu mi s-a mai parut deloc greu.
Sora ta a fost norocoasa…
Sa iti traiasca si sa fie fericit micutul rocker rebel!
:)) Multumesc mult, Ana! Iti doresc sa fii fericita, sa ai parte de tot ce iti doresti!
am nascut la 19 ani si un pic.fiica mea implineste 15 ani peste o luna…ce vremuri…cu cearsafuri de bumbac si leacuri babesti…dar a crescut atat de frumos incat nu-mi doresc sa fi avut pampers la discretie,aparate de sterilizat biberoanele si tot felul de accesorii moderne…acum nu cred ca mai am curajul sa mai fac inca un copil…:)
Buna, si eu am nascut la 19 ani si un pic, am o fata de 20 de ani si un baietel de 8 luni.La fel am crescut-o si eu cu scutece de bumbac dar si la baiat am folosit scutece de bumbac primele 3 luni, mi se par mai sigure.Acum alternez pampersi si scutece impermeabile.Am avut curaj sa fac baiatul si sa il cresc singura si nu regret o clipa ca am ales asa.
Vienela sa fiti fericiti,norocosi si bafta multa baiatului.
Ai fata mai mare decat baiatul meu, EDA.
Si eu am alternat, pana cand copilul a inceput sa refuze pampersii. Tragea disperat de ei sa ii scoata. Noroc ca a invatat repede la olita.
Este greu sa cresti singura un copil, dar parca legatura dintre mama si copil este mai puternica.
Iti multumesc. Sa iti traiasca si tie copiii, sa te bucuri de ei si sa fiti sanatosi!!!
Eu aveam 23 de ani cand l-am nascut si nu stiam nimic despre bebelusi. Nici nu am folosit prea multe accesorii moderne. Dar a fost bine si copilul a fost mereu sanatos…
Sa iti traiasca fetita, Cristina!
Trist este ca dupa ce ai acumulat experienta te-ai plafonat :(..
eu am o vecina care de la 17 ani a crescut singura pe fetita ei si dupa ce a acumulat cunostinte a mai facut 3 copii, acum are 22 de ani si 4 copii frumosi, sper sa nu se plafoneze si ea si sa se opreasca la 4 :(
Mi-as fi dorit sa am 10 copii, dar la un an dupa ce am nascut copilul m-am despartit de tatal lui si nu am vrut sa am copii cu mai multi barbati, in primul rand pentru binele lui Ionut. :))
Sa ii traiasca, sa fie sanatosi!
Vienela draga, citind aceasta postare m-a facut sa realizez cat de norocoasa sunt de fapt, sa dau nastere in ziua de azi, intr-o tara ca cea unde locuiesc si in conditiile pe care le voi avea. Nu ar trebui sa ma vait absolut deloc sau sa intru in panica nejustificata. Mersi mult ca mi-ai dat link-ul sa citesc experienta ta cand ai adus un copil pe lume. Asta sa-mi fie exemplu bun atunci cand sunt tentata sa am ifose si sa ma plang de cate ceva.
Imi amintesc ca si mama mea imi povestea cum era cand m-a nascut pe mine in ’75. Inainte sa primeasca apartament de servici stateau in chirie la o baba intr-o casa vai de capul ei, unde nici apa calda nu aveau si fierbea apa pe aragaz ca sa imi spele scutecele, dupa care le clatea cu apa rece in curte. Groaznic mi se pare.
Sa-ti traiasca baiatul si sa aveti ani plini de fericire, sanatate si implinire.
Asta am vrut in primul rand sa subliniez, ca ai cele mai bune conditii sa cresti un copil. Te vei descurca excelent, mai ales ca esti o luptatoare.
Si mama mea s-a chinuit cu mine dupa ce m-a nascut. Lucra tata la o unitate aproape de Urziceni, stateau intr-un bloc vechi, faceau focul cu lemne… Apoi au cumparat apartamentul si s-au mutat in Ploiesti(de unde este mama).
Femeia, cand devine mama, capata o putere uimitoare, pentru a-si proteja puiul.
Iti doresc sa ai o nastere usoara si sa fiti sanatosi!
Ce vremuri grele, te-ai descurcat onorabil! Ce experientă! Să fiţi sănătoşi!
Eram cam prostanaca, dar am invatat repede sa am grija de el.
Si voi sa fiti sanatosi!
Of, ce ți-e și cu babele astea… :) Eu le-am ignorat cu o nesimțire totală. M-au călcat pe bătături încă de când eram mică, așa că am o mare satisfacție să fac exact pe dos față de cum zic ele. În concluzie, i-am cumpărat frumos bebe-ului absolut tot ce am crezut eu că e necesar înainte de a se naște. Am primit o multțime de chestii și de la prieteni cu copii mai mari. Evident, când am ajuns cu el acasă, am constatat că noi cumpăraseram o mulțime de prostii inutile, că multe dintre cele primite nu funcționau și că oricum ne mai lipseau o grămadă de lucruri pe care nici nu știam de unde să le cumpărăm. Sentimentul acela de panică de la început e copleșitor. Cred că toate mamele l-au simțit, dar trece repejor. Și ce frumos e pe urmă!…
Si acum regret ca m-am luat dupa sfaturile babelor si nu am cumparat nimic pentru copil…
Tu ai fost mult mai curajoasa si te admir pentru asta. Am primit si eu mai tarziu diverse chestii pentru bebe, de la prieteni. Dar cea mai mare placere era(si este) sa ii cumpar eu tot ce credeam ca are nevoie.
Sa iti traiasca bebele, sa fiti sanatosi!
Sa fie el sanatos! La fel si tu! O adevarata aventura! Eu am citit tot ce puteam citi despre bebelusi pe vremea aceea(1985) si am avut hainute pentru el.
L-am alaptat din spital, dar cel mai greu a fost la prima baie! Imi era frica sa nu-i rup ceva:era atat de fragil!
Cand l-am pus prima data la piept, m-am speriat: atunci am inteles cu adevarat ce responsabilitate am! Eram MAMA!
cate emotii, of…
Felicitari pt instinctele tale. Le-ai ascultat, si uite ce flacau mare ai. Felicitari.
P.S. acu ca e mare, poti sa mai incerci sa faci unul. Sunt sigura ca te vei descurca si va fi si mai reusit ;) .
Era o vorba, ceva de genul : Numai mama sa nu fii, dapoi sa ai si copii!:))))
Nu ma gandesc inca la copii, desi imi plac foarte mult. Mai am de asteptat mult si bine. Dar, am stat cu un copil, doua veri. Avea doi ani si am vazut ce implica “meseria de mama”. Foarte greu cresti un copil.