L-au poreclit țipar, cu toate că acest cuvânt nu înseamnă ceea ce vor ei să transmită, și anume că nu sunt obișnuiți cu țipete de copil în casă. Amândoi îl iubesc și îl răsfață, însă în zilele în care trece prin iarba din curte ca o șenilă, când îl văd, la numai doi ani, cu cercelul aranjat cam șui în ureche, când refuză să mănânce legume sau când insistă să doarmă legănat pe picioare cu pisica în brațe, mamane și tatane simt nevoia să mă sune și să mă întrebe dacă am de gând să las copilul la ei mai mult de câteva ore. Nu, nu îl voi lăsa prea mult. Îmi rezolv problemele și vin să îl iau, pentru că nu pot sta prea mult fără el.

De pe la vârsta de trei ani s-a obișnuit să stea singur în casă cât sunt la serviciu. Desenează, pictează, se joacă mult și uneori îmi face surprize, așa cum a fost în acea vară toridă. Toți umblau îmbrăcați în șort, se răcoreau cum puteau, se adăposteau la umbră, în timp ce băiețelul meu mă aștepta în fața blocului, îmbrăcat cu nouă (9) perechi de pantaloni. ”De ce te-ai îmbrăcat atât de gros, Ionuț?”, îl întreb siderată. ”Pec a bunica mea a țară și e un figu dacu acolo…”, răspunde senin copilul, în timp ce eu dau drumul unui râs de nestăvilit.

Înainte de a pleca la școală, după un interviu devenit faimos și o săptămână de distracție la Costinesți, i-am cumpărat o vestuță sură, bună de luat peste cămășuța albă a uniformei. Prima bătaie cu Leonard, prima haină făcută zdrențe. M-am dus să discut cu domnișoara învățătoare, cu frica în sân, neștiind ce crede despre faptul că Ionuț al meu a măturat clasa cu acel copil, repetând cu insistență: ”Tu știi cât muncește mama ca să îmi cumpere haine? Știi?”

Am rămas stană de piatră la aflarea veștii că, în restul timpului, copilul meu și Leonard erau cei mai buni prieteni. Domnișoarei nu îi plăcea acest lucru. I-a dat o lecție scurtă, de o intensitate pe care Ionuț nu a uitat-o nici acum. De câte ori mușcă din merele lui preferate, verzi și tari ca piatra, sau din cele numite bot de iepure, își amintește vorbele domnișoarei învățătoare: ”Ionuț, dacă într-un coș cu mere există unul singur stricat, niciodată merele bune și frumoase nu îl vor putea repara pe cel găunos. Dar cel găunos va reuși, în scurt timp, să strice toate merele bune care sunt în coș”.

Duzina de cuvinte din această săptămână m-a dus cu gândul departe, la vremurile în care unica mea preocupare era Ionuț. Unde au zburat gândurile altora, puteți afla cercetând tabelul.