Kim, Prieten al Întregii Lumi

Crescut printre mahomedani şi hinduşi, într-o atmosferă plină de superstiţii, obişnuit să se descurce singur în acea lume ciudată, ce mie mi se pare ostilă, dar în care el înfloreşte, micuţul Kim m-a cucerit din prima clipă.

Copil al unui irlandez mort prea de timpuriu, având ca singură avere isteţimea ieşită din comun, sinceritatea dezarmantă şi amuleta pe care o purta la gât, Kim m-a plimbat prin India şi mi-a arătat că te poţi descurca în viaţă, dacă ai puţin noroc şi dacă eşti Prieten al Întregii Lumi sau Prietenul Stelelor.
Prin felul în care Kim vorbea, prin descrierile făcute cu măiestrie de Rudyard Kipling, am călcat într-o Indie ce amintea de poveştile Șeherezadei. Limbajul colorat, amestecul de personaje din toate castele, superstiţiile pe care oamenii le aveau, descrierile pline de farmec, vorbele care însemnau altceva decât păreau la prima vedere, totul în carte mi-a amintit constant de cele O mie şi una de nopţi. În această carte nimic nu este ceea ce pare a fi.
Prietenia dintre copilul autoproclamat chela (discipol) şi bătrânul lama plecat în căutarea Râului Săgeţii le călăuzeşte paşii tot mai aproape de “Taurul Roşu pe un câmp înverzit”, despre care vorbea profeţia lui Kimball O’Hara, tatăl lui Kim, profeţie care i-ar fi adus băiatului măreţie. Dar copilul are de jucat un Mare Joc, un joc care începe după ce urcă dealul spre Lurgan sahib; un joc în care o bătaie nu înseamnă nimic, “când nici capul nu stă bine pe umeri”.

“-Ce importanţă are, Prietene al Întregii Lumi? Bagă de seamă, Căutarea n-o să dea greş! Râul o să ţâşnească din pământ chiar sub tălpile noastre dacă o să fie nevoie. Am dobândit merit când te-am trimis la Porţile Învăţăturii şi ţi-am dat acea bijuterie care este Înţelepciunea. Şi te-ai întors, chiar adineauri am văzut, în chip de ucenic al lui Sakyamuni, Tămăduitorul, care are atâtea altare în Bhotiyal. E de-ajuns! Suntem împreună şi totul e la fel ca mai înainte, Prietene al Întregii Lumi, Prietene al Stelelor, chela al meu!”

“Scoase de sub masă o foaie de hârtie chinezească, galbenă, cu un parfum neobişnuit. Apoi scoase pensulele şi piatra pentru cerneala indiană. Trasă, cu o mişcare sigură, Marea Roată, cu cele şase spiţe ale sale, în centrul căreia se întâlnesc Porcul, Şarpele şi Porumbelul (Ignoranţa, Furia şi Dorinţa) şi ale cărei sectoare sunt toate paradisurile şi infernurile şi toate destinele omeneşti.”

“-Cine o să-i spună? Sahibii ăia, care nu ne ştiu graiul, sau poate babu-ul, care ne-a dat bani ca să-şi rezolve treburile lui? O să ridice o armată împotriva noastră? Cu ce dovezi? O s-aruncăm lucrurile care nu ne trebuie în groapa de gunoi din Shamlegh, unde n-a călcat niciodată picior de om.”

Simsim, îţi mulţumesc mult pentru “Kim”.

Cartea poate fi găsită în colecţia Strada Ficţiunii.