În sufragerie aveam mobilă veche, de lemn masiv, un roşcat destul de închis la culoare, care îmi dădea senzaţia că este mereu întuneric în casă. Nu m-ar fi deranjat, pentru că se putea obţine o luminozitate mai mare cu o perdea subţire, cu un lavabil deschis la culoare, cu un covor în nuanţe pale, dar mă plictisisem rău de modelul mobilei.
Prin 1980 părinţii mei au cumpărat ultimul răcnet în materie de mobilier de sufragerie, dar după 10 de ani era deja considerat demodat. Am făcut eu nişte schimbări, dar mutându-mă la Mihai, am dat peste acelaşi model de mobilă şi am simţit că nu mai suport să văd veşnica servantă, vitrină sau bibliotecă.
Într-o dimineaţă, chiar înainte de a ne apuca de zugrăvit, mi-am luat ceaşca de cafea, o ţigare, scrumiera şi m-am aşezat în fund pe covor, într-un colţ al sufrageriei, cu un caiet şi un creion în mână. Până când s-au trezit băieţii mei, planurile erau gata. Tăiem aici, întoarcem, punem alte balamale, aici ataşăm o bară de inox curbată (asemanatoare unei bratari de inox), pe care o vom folosi la susţinerea părţii suspendate, în partea aia renunţăm la oglindă, din astea vom face poliţe suspendate, acolo despărţim, făcând două piese, dincolo păstrăm doar partea de jos, iar cea de sus se va transforma într-un fel de soldat cu oglinzi şi rafturi, cu astea ascundem ţevile de încălzire etc.
Eram foarte entuziasmată. Băieţii mei mă cunosc foarte bine, cum este şi normal într-o familie. De câte ori mă văd atât de înflăcărată, se uită unul la celălalt, aşteptându-se la tot ce este mai rău pentru confortul lor. :))
Le-am făcut o prezentare demnă de marii designeri ai lumii, cu schiţe şi explicaţii amănunţite. Au răspuns imediat în cor: NUUU!!!
M-am încăpăţanat să insist, să aduc argumente, să gesticulez, dar fără succes. Amândoi susţineau că asta nu este treabă de amatori, că nu avem nici scule, iar plata unui meseriaş ne-ar afecta destul de serios bugetul. Aşa că mobila aia a luat drumul spre soacra mea, înlocuită fiind de un alt set de mobilier pentru sufragerie, mai deschis la culoare, de care m-am plictisit după un an.
Acum m-am întors cu gândul la planurile alea şi mă pregătesc de marea bătălie finală, în care voi încerca să îi conving de avantajele pe care le-am putea avea urmand moda pe care o lansez eu.
Mobila veche din lemn masiv…o consider demodata, mie una nu-mi place. Stiu ca exista inca multi adepti ai stilului, dar eu inca visez la o sufragerie decorata in stil minimalist. Clasicul da o senzatie de incarcare, de aglomerare, de sufocare.
Ii doresc reusita grabnica si totala proiectului tau. 😀
Eu o vreau pentru calitatile pe care le are, dar transformata in ceva modern sau cel putin care sa imi placa mie, sa imi dea senzatia de nou.
Multumesc. :))
Eu am pus în strada TOT CE ERA VECHI. Nu mai puteam sa mai respir cand ma uitam la mobila. Asa ca acum am elemente pe care le pot combina, singurul luctu fix este barul din sufragerie. E prea greu din cauza paharelor si e prins de perete.
Cred ca ar fi bine daca ai putea vorbii cu un tamplar. Oricum ar fi mult succes!
Am uitat sa specific ca la articolul trecut am scris “versiunea mea”
Un tamplar BUN imi va cere mai mult decat ar costa o mobila noua. Comentariile voastre ma fac sa vad si alte aspecte ale problemei.
Multumesc.
Hehehe :)))) mare noroc iti urez in a-i convinge pe ei 😀 … barbatii, cand vine vorba de schimbari stramba des din nas, stiu ca am incercat si eu de multe ori :)) si pana la urma am renuntat. Oricum, mult spor daca planurile se finalizeaza.
Au citit articolul asta si mi-au atras atentia sa nici nu incerc sa ma deranjez, ca oricum nu am sanse sa ii conving. Dar eu nu ma dau batuta prea usor. :))
Multumesc.
insista, sunt convinsa ca gasesti o cale sa-i convingi 🙂
Poate daca imi dai o mana de ajutor. Cuvantul unui specialist are mare greutate intotdeauna. 😉
Sunt de acord cu baietii!!! Si… cred ca ai cheltuit o suma mai mica schimband mobila. Asa e? In ceea ce priveste sansele tale sa-i convingi… Mmmm… Sunt minime?:))) Te incurajez, vezi? :))) 😀
Inca nu am incercat sa o modific pe cea veche, deci nu pot aprecia diferenta. Dar multumesc pentru “incurajare”. :))
ah!
de ce oare îmi sună foarte cunoscut povestea asta?? 😉
Aha, deci nu sunt singura? Deja am mai mult curaj. :))
Nu stiu cum e acea mobila, doar sa-mi imaginez dar asta nu conteaza. Mie imi place si mobila veche. Poate mai mult decat cea noua, care e prea putin rezistenta. Eu am o mobila noua, de vreo 5 ani, care deja scartaie pe ici, pe colo…
Am si una veche, din lemn masiv, intr-o camera. Aceea e la fel de buna si azi. Dupa zeci de ani.
In fine, problema e ca oricat ar fi planurile tale de bune, iti garantez ca ai nevoie nu de un tamplar obisnuit ci de unul care a lucrat mobilier. Altfel nu faceti nimic. Adica faceti ceva, dar se vede ca nu e ok. Succes! 🙂
In entuziasmul meu, ma gandeam ca ar fi destul sa avem niste scule bune, fara sa imi dau seama ca sunt multe chitibusuri la care noi nu ne pricepem. Dar am niste idei asa de frumoase, ca ar fi pacat sa se piarda. :))
Multumesc.
sunt sigura ca ideile tale sunt grozave dar tot o sa ai nevoie de mana unui meserias 🙂
noi am cumparat un set de mobila din Polonia…ai zice ca e facuta la Ikea doar ca este rezistenta,bine legata,masiva fara a parea ca e si asta pentru ca am ales doar cateva corpuri care acum sunt foarte in voga printre care servanta foarte joasa…
mobila noastra este venghe iar parchetul gris deschis,peretii albi…
canapeaua din sufragerie si mobila de bucatarie sunt portocalii (bucataria fiind deschisa) acestea sunt singurele pete de culoare asa ca totul se echilibreaza 🙂
eu mi-as fi dorit parchet albastru si mobila cu accente portocalii dar prietenul meu a zis nu si nu ca se demodeaza….l-am ascultat pentru ca el este “inteleptul” 🙂
Am vazut si eu cateva modele dragute la Ikea, dar ideile mele parca sunt mai bune. :))
Suna bine de tot … aranjamentul de la tine. Mai ales ca ai si portocaliu, care mie de cativa ani imi place mult, mult.
poţi să ne postezi şi nişte schiţe ? Nu de alta, dar mai suntem şi alţii cărora ne place să fim teroriştii casei … 😀
Nu ma pricep absolut deloc, dar cand se intoarce Bogdana din concediu o voi ruga sa ma ajute, sa vi le pot arata. Asa isi va da si ea cu parerea, ca este exact domeniul ei.
M-a cam speriat totusi Vladimir… :))
Succes..Si parintii mei au avut la fel, dar cand ne-am mutat am vandut aceea mobila..Si acum au ultimul racnet sa zic asa :))
Multumesc. A vandut si mama o parte din mobila de altadata, pentru ca era prea multa si nu o mai folosea nimeni. :))
[…] Aproape de mine, în complexul Drumețul din Drumul Taberei, au reușit să supraviețuiască două ateliere de croitorie, unul specializat în uniforme militare, cu flux continuu și clientelă obligatorie, celălalt „civil” și destul de… aerisit. Cele 4-5 croitorese tivesc, scurtează, strâmtează. Nu refuză nici vreo comandă de ocazie, o rochie de nășică împaietată pentru nuntă, care se încadrează în stilul anilor 80. Dacă-ți place așa, bine, dacă nu, îți cauți un fashion designer… […]
Mai baietii tai au dreptate. E FOARTE greu de modificat mobila. Uneori chiar si cea modulara stil Ikea. Dar cea greoaie si hidoasa de pal melaminat (aia veche a ta) e oroare de-a dreptul. Se taie greu. Treaba lucioasa maro crapa la margini in directia de taiere (si n-ai cum sa o dregi), muchia ramasa are ca un sandvis si palul de dedesubt e hidos. Apoi sunt niste reguli de dat gauri in lemn cand imbini doua placute. Prima gaura trebuie facuta cu burghiu mai mare ca sa nu crape cand strangi surubul, apoi depinzand de tipul de lemn/placaj din a doua, fie nu gauresti/fie folosesti burghiu fix pe marimea surubului. Surubul trebuie sa fie de un anumit fel..si tot asa. Ti-am dat exemplul de mai sus ca sa vezi ca nu-i chiar asa ceva ca un Lego. Trebuie lustruit, lacuit, finisat. E pe bune treaba grea. Tocmeste pe cineva (dar mobila custom e mai scumpa decat cea de cumparat). Zau, altfel faci o calatorie in iad si te vor alerga baietii cu bormasina si fierastraul 😀
M-ai speriat serios. Stiu ca este mult de munca, stiu ca ar fi greu, dar nu dau eu inapoi cu una, cu doua. Ceea ce ma ingrijoreaza este chestia lucioasa, care sigur va crapa. Nu am ce sa mai fac cu ea crapata.
Dar aveam niste planuri de nota 20, as fi transformat-o intr-un fel nemaivazut. :))
Si i-as fi alergat eu pe baieti, daca nu faceau cum le ceream. Dar acum stau tot mai mult pe ganduri… As incerca cu una dintre partile vechi, ramase nefolosite, sa vad daca poate fi taiata fara sa se crape.
taie cu o panza cat mai fina atunci. O sa dureze milenii, dar va merge (poti folosi un fierastrau electric de mana, nu stiu denumirea in romana, Bosch face multe modele). Pai daca chiar e pe bune si vrei sa te inhami exista solutii: lacuri speciale, moduri in care poti repara crapaturi, treburi de acoperit muchia noua (doar ca vezi, daca lacuiesti nu poti sa o faci in casa, e cam toxic). Daca dai peste o belea speficifica (gen, mi-a dar fi-miu gaura in platoul de la masa, cum o astup) intreaba-ma, poate te pot ajuta.
Inca nu am reusit sa ii conving. Ionut parca, parca ar da semne ca cedeaza, dar Mihai este ferm pe pozitie, probabil pentru stie pe cine va pica munca mai grea. :))
Bafta mare :)). Eu le-as spune asa: Punem mobila, vedem cum arata si daca nu va place, o demontam la loc. Desigur, daca nu le place, nu o demontezi, gasesti tu niste motive atunci :d
Teoretic da, dar practic, pentru a ajunge sa o punem aici, avem de munca o luna sau poate mai mult. :)) Parca nu imi vine sa renunt, dar nici nu pot sa ma inham la o munca fara sperante.
Multumec, oricum. 😉
Fii perseverenta,poate reusesti sa-l convingi pe unul din ei, iar atunci cu 50%+1 faci minuni 🙂
Cel care cedeaza mai usor insistentelor mele este de obicei Mihai, dar daca planul este bun, Ionut sare primul sa il sprijine. De data asta, sunt in continuare in minoritate, mai ales de cand au citit sfaturile lui Vladimir.
Cred ca stiu foarte bine despre ce mobila vorbesti. La toti cunoscutii din generatia alor mei (’56-’58) am gasit exact aceleasi “lemne”.
Go for it! Change the world!
@Probiu: mai important decat incercarea de convingere a “inamicului” mi se pare stabilirea pragului decizional. Majoritate simpla saudoua treimi? E o dilema care tulbura linistea Romanicii de astazi.
Da. Si printre cunoscutii nostri gaseai aceeasi mobila… Nu prea aveau imaginatie pe atunci. :))
Numai din ce ai descris aici pe mine m’ai ametit, dar pe ei care si vedeau si probabil le’ai aratat muuult mai multe schimbari :)) Si tata avea o data idei ca sa facem arcada pe hol sa mutam alea intr’un anumit fel sa para nu stiu cum, dar a stat el ce s’a gandit…a mai masurat…si parca nu iesea la calcule :)) Sa realizeze modificarele era capabil (isi baga nasul in toate si stie sa faca aproape orice chiar daca nu e de meserie:)) ) dar parca nu iesea bine in alte planuri ..ca daca vroia sa mai duca ceva mobilier in dormitoare nu intra pe sub arcada si multe ii dadeau planurile peste cap asa ca a renuntat si doar a zugravit:))
Nu doar ca aveam un caiet plin de schite si le aratam, dar cand sunt prea entuziasmata vorbesc mult, vorbesc repede, ridic vocea, dau din maini, ma misc in permanenta, sunt vulcan. :))
Erau si in planurile mele mici neconcordante cu nevoile casei, dar nu am vrut sa le iau in calcul. :))
Cand m-am mutat aici, in casa bunicilor, iti dai seama ce mobila am gasit.Am reconditionat ce mi-a fost de trebuinta, restul am scos in curte sa-si ia fiecare ce doreste. Mi-am facut toata mobila pe comanda, dupa planurile si desenele mele bine adaptate la spatiu si a iesit foarte bine.Cel mai mandra sunt de dresing, ca nu mai vreau sifonier in casa.Pentru vecinii mei a fost ceva nou, ii zic darling:)) si acum isi transforma si ei camarile, am lansat o moda.Deci nu renunta la planurile tale.In materie de disaing,femeia e general in casa!
Sa chem o echipa de meseriasi ma costa exagerat de mult, pentru ca eu nu ma incurc cu maruntisuri, toate planurile sunt o nebunie. Dar fara sa ne pricepem, volumul de munca va fi insutit.
Ia sa pui niste poze pe blog, sa le vedem si noi.
[…] afară de mobila veche despre care vă spuneam aici, nu mai am prin casă decât un peşte de sticlă, nişte mileuri de macrame, o butelcuţă adusă […]