Am avut impresia că eşti un răufăcător, aşezat brusc în calea mea, barând drumul şi m-am tras un pas înapoi. Am rămas aşteptând, uşor speriată. Te-ai dovedit a nu fi decât un om blând, în căutarea a nu ştiu ce. Da, nu înţelegeam ce cauţi, însăte-am văzut clătinându-te şi atunci te-am lăsat să îţi rezemi umărul rotund de clavicula mea aproape descărnată. Ştiam că nu îţi pot oferi alinarea pe care o voiai, dar mi-a plăcut căldura care m-a învăluit când m-ai atins, când ţi-ai înclinat capul într-o parte şi mi-ai soptit la ceas de seară nimicuri (importante).

Cascade de foc îmi alergau prin vene atunci când îmi spuneai de tine, când te puteam întrezări prin perdeaua părului meu, ce nu-ţi lăsa gura să îmi atingă pielea gâtului. Îţi simţeam răsuflarea înfierbântată şi clocoteam de-un dor nespus, un dor de ne-nţeles femeilor de marmură, ce au în vene lapte. Mă lăsai să par inteligentă, mă încurajai să vorbesc, îmi întindeai cuvinte pe care să le aşez după pofta inimii pe portativul discuţiilor noastre. Şi cuvintele-mi curgeau cascadă, iar ţie îţi plăcea să îţi lipeşti urechea de gura mea, să le asculţi. Îmi căutai mâna şi eu o piteam, ştiind că de m-ai prinde, n-ai mai avea scăpare şi într-o cascadă de vise te-ai prăbuşi.

Tu insistai şi eu îţi făceam jocul, pentru că spiritul ludic nu mă părăseşte niciodată. Ba chiar aş fi vrut mai mult uneori. Prin fumul violet vedeam cum ape noi se nasc şi le vedeam pornind vijelios la vale, de neoprit, aşa cum doar cascada pasiunii mai porneşte. Precaută, am ridicat un dig şi am format o altă albie, departe de clavicula ce mi se ivea prin bluza descheiată la primul năsturel. Te-am împins, încercând să te îndepărtez. Nu te-ai lăsat şi atunci te-am zgâriat, aşa cum orice femeie ştie să zgârie când simte că a sosit ceasul. Ai sângerat, dar încă nu îmi dădeam seama. Ţi-am văzut lacrima şi atunci am cedat iar. Mi-am pus buzele pe ea, să nu se irosească şi lacrima sărată m-a ars.

Ce făcusem? Nu cumva tocmai omorâsem un înger? Am vrut să colorez în pastel, să-mi torn ruginiu pe buze, ca pentru a mă pedepsi, sperând să mângâi unde lovisem aproape involuntar, sperând să şterg murdăria lăsată pe ceea ce era pur. Nu am ştiut cum se procedează. Nu ştiu unde se găseşte balsamul potrivit, nu ştiu cum l-aş putea întinde peste rană fără să provoc alte dureri. Spaima mi-a coborât în cascade şi în jur mi-a mirosit a aripi frânte, a zbor ucis, a dialog cu sine. Parfum de mărgăritare plutea între noi, ca o lacrimă sărată, culeasă de buze însetate. Tăcere.