A alergat până târziu în toamnă. Au râs de ea văzând-o cu fălcile umflate, mereu grăbită şi agitată, zburdând din pom în pom. Şi-a văzut de treabă, aşa cum face orice gospodină. De aici o nucă, de acolo o alună, de colo nişte boabe de porumb, de dincolo un con de brad, până când cămara veveriţei s-a umplut de bunătăţi. A făcut un pas înapoi, şi-a privit încântată proviziile, a băgat în buzunar câteva seminţe gustoase şi a ieşit pe terasă. Dorea să profite de ultimele zile călduroase şi să vadă cum s-au pregătit alţii pentru iarna cea grea.
Hăt departe, tocmai la Răcoasa, judeţul Vrancea, a zărit un adăpost pentru animale. Mulţi câini, multe pisici şi un singur om care încerca din răsputeri să le asigure hrana zilnică. Nici vorbă de provizii, când ei abia îşi duceau zilele de azi pe mâine, cu pâine şi mămăligă. Veveriţa a băgat seminţele în buzunar şi s-a decis să anunţe la nord şi la sud, la est şi la vest, sperând ca mesajul ei să ajungă la oameni cu suflet mare, oameni dispuşi să întindă o mână de ajutor animalelor din adăpostul Răcoasa.
“Nu treceţi nepăsători peste strigătul de ajutor al unor fiinţe fără vină! Haideţi să contribuim fiecare cu ce putem, oricât de neînsemnat ar fi acel ceva! Aceste animăluţe nu sunt pretenţioase. O pungă cu mâncare este pentru ele un dar nepreţuit!”
Pentru donaţii în produse, adresa este Purdel V. Neculai, Str.Principală, Com. Răcoasa, Jud. Vrancea.
Pentru donaţii în bani (pe numele Purdel Neculai):
În lei pe contul: RO90CARP040000827202RO01
În euro pe contul: IBAN : RO47CARP040000827202EU01 SWIFT CARPRO22
Contul paypall: purdel@gmail.com
Pot fi văzuţi pe pagina lor de facebook, locul unde se află şi întreaga lor poveste.
Alături de mine au făcut un pas înapoi în joacă Grishuna, Vavaly şi Adriana. Mi-a plăcut tot ceea ce s-a scris. Alegerea mea s-a îndreptat de această dată spre articolul Adrianei, de la care am “furat” pentru data viitoare poza veveriţei.
Dacă poza de mai sus vă inspiră ceva, orice ar fi acel ceva, vă aştept să intraţi în joc cu o poveste, fie că o veţi lăsa aici, într-un comentariu, fie că alegeţi să o scrieţi pe blogurile sau paginile voastre de facebook.
Dacă doriţi ca lumea să afle povestea nefericită a animalelor de la Răcoasa, nu ezitaţi să daţi un share sau să scrieţi pe blogurile voastre. Poate că împreună reuşim să găsim o soluţie. Şi poveştile triste pot avea final fericit…
Deocamdată am distribuit pe Facebook semnalul tău de alarmă. Sper să reușim să facem mai mult !
Zi frumoasă, suflet bun !
Iti multumesc din suflet! Orice gest, cat de mic ar parea, poate fi de ajutor in astfel de cazuri.
Nu ştiu câţi vor lua în serios problema asta. Întotdeauna mi-am spus că eşti foarte milostiv dacă iei în grijă animale de casă fără stăpân, dar m-am întrebat şi de unde poţi face rost de fonduri pentru a-ţi susţine milostenia a la long…
Acelasi lucru m-am intrebat si eu de multe ori, mai ales ca mereu am visat sa am curtea mea, in care sa pot adaposti multe animale. Cred ca acesta este si motivul pentru care povestea domnului Purdel m-a impresionat.
Din pacate, acum vad cat este de greu sa convingi oamenii sa ajute…
..şi uite ca ai avut succes. Te felicit din inimă, stiu cum e sa ai grijă de blănoşi şi cunosc solidaritatea oamenilor atunci cand simt cauza comuna. Nu ne putem impărti spre toate dar măcar ne ridicăm pălăria a respect.
Nu m-as fi gandit niciodata ca vor sari atat de multi oameni sa ajute. Sunt peste masura de incantata. Inca exista sperante pentru o lume mai buna!
Năvala veverițelor
Mătuşa Maria este din Agafton. Are o căsuţă ca a Sfintei Vineri, la o fugă bună de marginea pădurii. Vine săptămânal să mă ajute la treabă. Pentru ea sunt un dezordont, puturos şi pune, bombănit , lucrurile pe făgaşul lor , din câteva mişcări. Argint-viu, nu alta!
Ieri nu nu mi-a mai sărit în cap, deşi avea chiar în exces pentru ce. Au prădat-o veveriţele de nucile căzute prin frunze. Are nişte nuci cât o catedrală gotică, să zicem cea de la Amiens, de care n-a prea a auzit ghemul de băbuţă!
In fiecare toamna, aşteaptă să cadă nucile singure. Că nici nu le-ar putea ajunge nimeni cu jordia. Aşa că are treabă pâna spre Crăciun. Mai iau tribut ciorile, dar nesemnificativ.
Numai că, mai alaltăieri s-a trezit cu un ciopor imens de veveriţe. Chiar a reuşit să numere până la vreo 37. Apoi s-a încurcat ! Că se alergau, făceau tumbe, strâmbături, ţipau,aruncând chiar cu nuci una în alta (cu jurământ că-i aşa!). Plecau în şir indian cu nucile-era să zic „în poale”, spre pădure, dar apăreau altele.
-Le-am huşuit, am dat cu nuci în ele. Mă priveau mirate şi luau nucile aruncate.
Minune a Domnului, am zis şi am strâns nucile în parte cu musafirele. Până atunci , n-am văzut în viaţa mea aşa lighioane vesele, încheie mătuşa patarania. Ştiam că apare câte una în pădure, dar nu avusesem până amu norocul să le văd, bată-le norocul!
Multumesc frumos pentru poveste! :)
Mi-ai amintit ca obisnuiam sa merg toamna la o prietena intr-un sat de pe dealurile prahovene. Are o livada de pruni pe care ne straduiam, cu mic, cu mare, sa ii culegem. Cand terminam (dupa cateva zile) mergeam la “cules” de nuci. Habar nu am avut, intr-o prima faza, ca furam de fapt nucile altora. :)) Ne trezeam inainte de rasaritul soarelui si urcam pe dealuri. Pe unde vedeam nuci ne opream si pipaiam cu picioarele pe sub frunze, in cautarea fructului rotund si dur… :))) Cand adunam destule pentru cozonacii de Craciun ne opream… :)))