Încă de când Ionuţ a intrat în clasa întâi am descoperit ce înseamnă să fii mamă de băiat. Până atunci, cât a stat mult lângă mine, parcă totul a fost o joacă de-a mama şi păpuşica cea cuminte, pe care o găseşti acolo unde o pui. După ce a plecat la şcoală, în fiecare lună Ionuț al meu avea nevoie de alte ghiozdane si rechizite , iar eu mă întrebam ce se întâmplă, cum de sunt nevoită să cumpăr lunar ceea ce mie şi surorii mele mama ne cumpăra anual.
GHIOZDANE PENTRU COPII GASITI AICI
La școală, copiii se jucau de-a țestoasele ninja punându-și ghiozdanele în spate drept carapace, și bușindu-se unul de celălalt cât de tare puteau, în încercarea de a vedea care este mai ţestos (sau mai ninja? :) ). Asta mi-a povestit atunci când l-am întrebat de ce în fiecare zi venea cu ghiozdanul sau alte rechizite rupte. L-am certat, încercând să îl fac să înțeleagă că nu e bine ce face, dar cu timpul am realizat că este doar un copil care vrea să se joace cu prietenii, chiar dacă o face într-un mod mai ciudat.
Așa că, în loc să îi fur distracția, m-am hotărât să îi cumpar un ghiozdan mai rezistent, care să nu se mai rupă de la câteva bușituri. Nu vă spun cu câtă greutate am reuşit să găsesc unul pe care să îl poată avea întregul an şcolar. Dar de fiecare dată reușea să îmi dea de lucru. Când a trecut în clasa a III-a, era ”moda” glumelor cu aruncatul ghiozdanelor pe geam, lucru care a dus la dispariţia unui ghiozdan, la distrugerea unor stilouri, la măzgălirea caietelor şi manualelor şcolare.
De prin clasa a IV-a a dezvoltat o uimitoare abilitate de a-și pierde ghiozdanul în autobuz sau oriunde altundeva avea ocazia de a sta jos, chiar şi pentru câteva clipe. Nu le mai strica atât de repede, ci avea grijă să le “doneze” în stare foarte bună celor ce se aşezau în autobuz după ce cobora el. Un timp nu a mai cărat ghiozdan în spate, aşa că am stat liniştită, convinsă că măcar de această meteahnă am scăpat.
Până de curând, când a plecat cu prietenii la munte. Obosit, a dat jos ghiozdanul – rucsac din spinare, s-a tolănit pe scaun şi s-a pornit la poveşti şi glume. A coborât, a vrut să aprindă o ţigară şi nu a mai găsit buzunarul în care ţinea bricheta. Normal, aş spune eu, din moment ce buzunarul cu pricina era parte din rucsacul uitat pe scaun. :)
:))))))))))) vlad are (prostul) obicei de a pierde canadiana, tot asa o da jos si uita s-o mai puna pe el.
Ma crezi daca iti spun ca Mihai a facut-o mai lata? A pus portofelul pe biroul celor de la emag, a stat de vorba, a luat procesorul, factura, a salutat si a plecat. :))))))
Uituca n-am prea fost… In schimb, a fost sora mea… Mereu isi uita acasa echipamentul sportiv; mama o cicalea sa fie mai atenta asa ca de cateva ori a plecat la scoala numai cu echipamentul sportiv… Desigur, aceste “uitari” ale ei nu se soldau cu “pagube materiale” :)
Poate doar mi se pare dar la vremea cand eram eleva ghiozdanele nu erau asa de mari si nici nu-mi amintesc sa fi carat asa multe in ghiozdan…
Prea multe nu caram nici eu in ghiozdan, dar tin minte ca am avut unul pentru toti cei 8 ani de generala. Format din doua parti ce se asezau una peste alta, fiecare cat un ghiozdan serios. Cred ca avea 5 kilograme gol. :))))
Deh, lupul isi schimba parul, adica tot creste, dar naravul ba. Adica tot uita. Sa speram insa ca se limiteaza la a uita doar ghiozdanele si rucsacii. Mai incolo vor aparea alte tentatii, sa uite prietenele te miri pe cine stie unde, sau proprii copii, poate tot in autobuz.
Aşa am uitat în tramvai servieta, umbrela, cartea pe care o citeam, mănuşile etc. Dacă le-aş aduna pe toate cele pierdute, aş avea un mare excedent de lucruri, la care ar trebui să renunţ.