Scriam în septembrie 2013 că este nevoie de o doză de înțelepciune sau de nebunie pentru a putea crede că un european a înțeles vreodată pe deplin un japonez. Este o simplă iluzie și mulți se lasă amăgiți de ea, doar pentru că și-au cumparat un bol și au făcut un ceai mimând ceremonialul, pentru că s-au jucat de-a ikebana sau pentru că au imitat, precum maimuța, câteva caractere reprezentând numele lor scris în kanji. Neînțeles ne  rămâne și gestul suprem al samurailor, nu-i așa? Multe piese de teatru japonez au la bază povestea unui obiect de foarte mare valoare artistică, pierdut și recuperat cu mari sacrificii, dar parcă nici una nu impresionează atât de tare precum o face cea despre care vă voi vorbi astăzi.

Din neglijența samuraiului de gardă, într-o zi a luat foc palatul nobilului Hosokawa, palat în care era păstrată o faimoasă pictură, ce purta semnătura lui Sesson. Pictura îl întruchipa pe Bodhidharma. Decis să facă orice sacrificiu pentru a-și spăla păcatul și a salva pictura, samuraiul s-a năpustit în palatul cuprins de flăcări și a recuperat pânza prețioasă. Când să se întoarcă, a descoperit că toate ieșirile erau blocate de focul ce se extindea cu repeziciune.

Samuraiul și-a sfâșiat una dintre mânecile chimonoului, a înfășurat în ea pictura, apoi și-a despicat cu sabia propriul trup, după obiceiul castei din care făcea parte, și a ascuns pictura în rana sângerândă. Trupul samuraiului a fost găsit ars. Pictura lui Sesson, salvată de bravul samurai, era neatinsă de flăcările mistuitoare. Cât de multe spune această poveste despre grija pe care o acordau japonezii artei, dar și despre ceea ce însemna adevăratul sacrificiu al samurailor!

Pentru această poveste vreau să îi mulțumesc Alexandrei.

banner-pisicafea-250x250

Și pentru că astăzi sunt gazda pisicafelei, aș vrea ca discuțiile să le purtăm în jurul ideii de sacrificiu față de arta de orice fel, față de cei dragi, față de angajatori sau chiar de străini. Până unde ați putea merge cu sacrificiul? Ce ați fi dispuși să sacrificați pentru o operă de artă sau pentru un obiect important în ochii angajatorului vostru? Suntem capabili să apreciem ideea de sacrificiu sau îi considerăm naivi pe cei dispuși să se sacrifice (sigur, nu mă refer neapărat la sacrificiul suprem)?