Povestea din spatele articolului

‘Tu-i mama lui de noroc! Mă dau jos din pat amorţită şi cu o durere cumplită de spate, de parcă un păpuşar nebun ar fi tras întreaga noapte de sforile cu care mă ţine legată viaţa. Nu-i echilibru şi dreptate pe lume, mormăi supărată şi mai trag un banal fum din prima ţigară a zilei. Pe unii îi doare la bascheţi ori chiar la câţiva metri în spatele casei, iar pe mine mă chinuie în mod real spatele. Pun cafetiera pe foc, deschid o pagină albă şi aştept să-mi vină ideea. Scrumez. Cu coada ochiului observ că unghiile au nevoie de pilă. Nu acum. Am de scris un articol pe blog.

Să fie despre aripi frânte? Despre un căţel de ciocolată? Despre cel care stinge lumina? O lăbută aspră îmi smirgheluieşte mâna stângă. Întind dreapta după o jucărie, sperând să îl păcălesc măcar până când termin de băut cafeaua. Nici gând. El vrea ACUM să iasă afară, altfel ameninţă să latre. Încerc să mă îmbrac. O pisică miorlăie, cerând să fie mângâiată. Una mi se încurcă printre picioare, alta vrea mâncare. Bine că Ultimata doarme. Mami, ai făcut cafea? Am făcut şi am băut. Nu mai sta, miez, în mijlocul patului, că avem treabă. Da, da, mare treabă să scrii pe blog…

Din doi feţi cu stea în frunte nici unul nu scoate câinele afară. Mereu pică pe mine. Sună telefonul. O veste pe care o aşteptam de mult timp ne ia prin surprindere şi ne dă viaţa peste cap într-o clipă. Povestea din spatele acestui articol e abia la jumătate, dar eu nu mai pot gândi limpede. Sunt ca o figurină de porţelan învârtită pe un suport rigid în vitrina vieţii, ca o frunză de arţar legănată de-un vânt ciudat. Deopotrivă mă bucură şi mă sperie schimbarea ce va să vie.

Povestea din spatele acestui articol ar putea să mai aştepte. Mă uit la ceas. Aş mai avea totuşi  timp să măzgălesc în cărbune un rând, o imagine, o scenă. Printre puţinile filme la care mă uit cu plăcere se numără cele în care joacă Jackie Chan. Mai mult decât filmul în sine mă distrează povestea din spatele lui, redată în mici scenete la final. Plănuisem să scriu ceva amuzant, să semene cu felul în care se termină filmele cu Jackie Chan. Nu îmi iese. Totul e mult prea serios astăzi: ploaia rece de afară, gândurile care mi se învârt prin cap, schimbarea ce-mi dă atâtea emoţii, acest articol despre povestea din spatele fiecărui articol.

Aşez într-un medalion virtual cuvintele (ciocolata, labuta, jucarie, artar, medalion, papusar, stea, pila, figurina, banal, miez, carbune), aprind o altă ţigară şi pun punct.