Poveste despre prietenia dintre două femei
Să nu mă întrebați dacă această poveste despre prietenia dintre două femei este reală sau imaginară. Nu cred că are vreo importanță. Vreau doar să aflu de la voi dacă ați întâlnit asemenea situații de viață. Vreau povești asemănătoare și concluzii, dacă e posibil.
Viaţa, crudă uneori, le despărţise cu foarte mulţi ani în urmă, lăsându-le doar amintirea a ceea ce fusese cândva între ele. Frumoasa prietenie le dăinuia în memorie nu doar lor, ci şi celor care le cunoscuseră. Întreg cartierul şi întreaga şcoală ştia că fete mai apropiate şi mai atente una cu cealaltă rar pot fi văzute. Erau întotdeauna sufletul petrecerilor, făceau glume bune, inteligente. Erau frumoase, cuminţi şi spontane.
Înaltă, cu ochi de azur şi păr de aur, Mona plecase într-un oraş mare, la capăt de ţară, urmându-şi soţul. Terminase o şcoală, îşi făcuse un rost, cum spuneau bătrânele din cartier, dar nu avea copii. Vindeca în schimb copiii altora. Le aducea alinare în zilele grele, când boala li se instala în corp.
Era medic. Un medic renumit, care avea cabinet propriu și clienţi care veneau din tot judeţul. Părea să fi găsit reţeta unei vieţi bune. O casă mare, două maşini în garaj, vacanţe petrecute pe plaje îndepărtate şi însorite. O femeie realizată, după standardele societății.
Frumoasă era şi Iulia. Cu părul negru revărsat pe spate, ochi căprui sclipind înţelept și trup bine conturat. Soarta nu îi adusese nici case, nici maşini, nici vacanţe pe plaje de aur. Avea în schimb două fetiţe cuminţi. Doi îngeraşi care îi dăruiau clipă de clipă bucurii. Fetiţele îi erau toată averea.
Soţul plecase demult, pe vremea când copilele erau micuţe. Iulia nu se speriase, deşi regreta că îi vor creşte fetele fără tată. Avea două mâini, avea două picioare şi capul pe umeri. Putea munci pentru comorile ei.
Această poveste despre prietenia dintre două femei are și un final, nu tocmai fericit
Ziua în care s-au regăsit cele două prietene a fost emoţionantă. Au curs lacrimi de fericire. Râuri de vorbe şi de amintiri s-au revărsat afară din matcă. Parcă nu se mai săturau una de alta. Ar fi vrut să cuprindă în câteva ore toţi anii în care nu ştiuseră nimic una de alta. Toţi anii în care nu se văzuseră, dar se gândiseră una la alta.
Mona îi povestea despre accidentul care o adusese în situaţia de a nu avea copii. Iulia o compătimea şi îi vorbea despre fetiţele ei. Mona îi vorbea despre anii de facultate. Emotionată, povestea despre soţul blând şi atent pe care îl iubea şi care îi făcea toate poftele. Cu mândrie îi vorbise și despre cabinetul pe care îl deschisese, despre satisfacţiile pe care le avea ajutând copiii.
Iulia îi descria anii în care luptase pentru a câştiga divorţul, pentru a opri fetele la ea. Știuse din prima clipă ca le putea creşte frumos chiar și singură. Ştia şi ea ce înseamnă viaţa unui medic. Nu pentru că ar fi făcut o asemenea şcoală, ci pentru că lucra ca menajeră în casa unuia. În clipa când aceste vorbe au fost rostite, ochii Monei s-au deschis mari. Buzele s-au strâmbat a dispreţ. S-a scuzat, amintindu-şi că o aşteaptă treburi importante, că nu mai poate rămâne la depănat de amintiri.
Sigur, se vor revedea curând şi îşi vor continua poveştile. De atunci au trecut mulţi ani. Iulia nu mai speră ca Mona să îi răspundă la telefon. A înţeles că viaţa i-a schimbat prietena. De fapt, are impresia că prietenia lor a durat doar atâta timp cât au fost pe picior de egalitate. O nouă dezamăgire, un nou rid pe frumosul chip al Iuliei.
Dacă ai timp, poate vrei să citești și:
Un Atlas modern – poveste imaginară tristă
Poveste inspirată din realitate – Salcâmul din tren
Rochia albă elegantă de pe plajă – poveste
Copilărie de poveste într-o scurtă poveste
Povestea micuţului Ralph şi a neamului său de cacadu
O prietenie ca în poveștile din cărți
Prietenia – compunere pentru elevii de școală
5 rucsacuri moderne de la We Velvet care te vor cuceri
Uneori am impresia contrara: ca o relatie dureaza atata timp cat las eu de la mine. Daca ma ridic, dispar multi.
Am aceeaşi impresie.
Dar rivalitatea este inevitabila in orice relatie chiar solid afectuoasa, cred eu. Plus acel aparent dispret siretragere a personajului Monica pare indicativ, mi se pare mie, mai degraba, pt o anxietate intolerabila pe care o are Monica despre niste chestii ale ei, nu legata de Iulia, al carui rid, la randul lui, nici ala nu e cauzat de Monica, ci de chestii legate de ea, dar sunt chestii total comun omenesti, adica nu doream ca printr-o aparenta perspectiva cvasi-psihologizanta sa zic cumva ca atat Monica si Iulia ar fi cumva defece sau mai putin optim functionale, si de altfel e clR si din prisma evident empatica a autorului c nu e nimeni blamabil, ee o simpla rivalitate comuna sociala, plus deoarece fetele sunt mai degraba socializate catre a-si suprima sau chiar nega tendintele confruntativ agresive sau competitive sau de rivLitate, atunci ele mai degraba prefera sa se retraga decat sa se apuce asa sa se confrunte direct…ca doar in comedii se apuca femeile de par una pe alta, asa in cultura generala, sau ma rog la nivel de varste mai mici sau in filme porno sau chestii de genul asta e asa mai permis…mie mi se pare o povestetotal simpatica si morala, buna pt o discutie la ora de dirigentie pt clasele 8-9.
Ps dar legat de sentimentul specific “dispret”, chiar recent am citit in massmedia ca pare a fi cel indicativ pt o ruptura ireparabila, ireversibila si aproape cert inevitabila in cadrul unei relatii intre 2 indivizi chiar probabil indiferent de sex sau daca relatia e de prietenie sau mai complex erotica…dar nu stiu daca e adevarat dar asa raporta un specialist in relatii umane, adica furie sau dezamagire mai e reparabil insa odata aparut dispretul gata adio… (eu citeam asta legat de cearta mea recenta cu Anneline, si de aia m-am bucurat ca in cazul meu a fost doar suparare si dezamagire dar nu a fost niciodata dispret nici din partea mea nici din partea ei asa ca am putut rasufla usurat pt ca eu nu am experienta din asta prea masiva de a ma certa cu diversi prieteni si eram cam ingrijorat ce sa fac sau daca o fi grav)
e trist sa-ti cuantifici prietenii dupa pozitia sociala…
Pai pozitia sociala e si asta un semn de competitivitate oarecare in societatile astea comun burgheze sau cu aspiratii burgheze fiind considerat importanta o aspiratie catre clasele aristocrate inca de pe la inceputurile aparitiei unei clase burgheze in ue prin sec poate 18 asa mai clar catre solidificare plus larg masiv generalizat in sec 19, lucru probabil remarcat si de economisti ca dl Karl Marrx si de oamenii interesati de relatiile sociale ca de ex dl Freud si dl Adler (ultimul chiar mai larg interesat si femibist decat dl Freud care nu cred ca ar fi indraznit sa considere femeile niste burgheze chiar daca erau ele fiind pt dansul macar asa in aspiratie predestinate nobilitatii din nascare probabil deci cele care erau burgheze simple erau deja probabil clasificabile ca oarecum deficiente…drept care din pacate acuze nefondate de misoginism mai tarziu din partea femeilor care doreau poate in mod chiar realist sa fie la fel de burgheze ca si barbatii in loc sa ramana regine sau printese…dar e bine si asa, adica eu nu dau vina pe nimeni doar ziceam asa cum cred ca era asa in schimbare o anumita mentalitate si pe urma cum a venit comunismul aplicat care zau chiar a reusit sa imburghezeasca o majoritate a societstii chiar in timp ce lupta ideologic impotriva aspiratiilor acestei clase sociale).
Zau, sincer cred ca din povestea de mai sus personajul Monica fiind totusi o persoana clar educata si probabil citita si inalt functionala nu avea cum sa nu se inspaimante chiar poate sa se ingrozeasca dandu-si poate seama sau chiar intuind in ce directie de iobag o luase propria ei viata si ce aparenta libertate de razes parea in fata ochilor ei sa aiba prietena ei.. o libertate care in zilele noastre nu si-o pot permite decat cativa in nici un caz ceva care sa ii fie ei vreodata accesibil, si, cred ca de aia I s-a facut spaa si rau si nu a putut suporta acea viziune cu adevarat inspaimantatoare de vertij pe care o poate resimti cineva in fata unor asemenea comparatii…la care Monica, fiind chiar mai competitiva din fire a si evaluat in mod momentan catastrofizant ca ar putea iesi cumva pe locul 2 in urma Iuliei (desi nu e neaparat asa obiectiv dar asa o fi simtit ea la nivel de catastrofa in acel moment) si pur si simplu a plecat ochii in jos si a parasit relatia considerandu-se pe moment chiar posibil infranta…
Din cele doua eu chiar as fi mai ingrijorat pt soarta lui Monica decat pt ridul lui Iulia care ala e mai usor reparabil cu un Botox plus niste indrumari la care ea eleva pliabila fiind s-ar adapta destul de bine, dar pe de alta parte nu sunt ingrijorat nici de Monica pt ca e, sper, destul de realista prin natura profesiei si a educatiei plus are un sot de tip maleabil si amabil pe care-l poate accesa drept suport emotional momentan…deci eu cred ca pana la urma exista sanse ff bune ca ambele personakje sa isi revina destul de ok la linia lor de plutire si sa apuce sa imbatraneasca ok si cu happy ending probabil pt fiecare in parte…ff linistitor asa de contemplat…adica totusi soarta lor a fiecaruia conteaza mai mult sa fie ok decat o relatie in sine ca aia e ceva abstract si schimbator….chiar azi am citit in massmedia ca si dl Umberto Eco pare de a fi de aceeasi parere…desi e posibil da fi inteles eu gresit….dar dansul considera pe cei care nu-si schimba chiar de loc ada preocuparile preferintele topurile inclusiv presupun si cercurile de prieteni dau relatiile sau perspectiva asupra relatiilor cu altii sau a listelor de invitati preferati etc, pe acestia dansul ii considera niste idioti…zau, chiar am fost usor socat de vehementa asta dar era un interviu publicitar asa ca zau e ok pt dl Eco sa fie mai teribilist asa ca sa arate ca e inca tanar potent flexibil miscator mobil etc
eu cred că nici măcar nu a fost vorba despre o prietenie reală ci doar de amiciţie. pentru că prietenia este o formă de iubire reciprocă ce nu are legătură cu materialul ci cu afectivul, cu disponibilitatea noastră de a dărui. ori o prietenie adevărată se consolidează mai ales în momente de nevoie, de greu şi nu de bine şi prea mult bine…
Eu tocmai dimpotriva cred ca a fos o prietenie real afectuoasa si stransa pt ca fata de simpli amici nici nu ai o competitivitste asa de mare sau ai o competitivitate si o rivalitate chiar mai mica decat cea medie general sociala pe care o avem fata de publicul mai larg al unui grup oarecare, ei fiind cumva aliatii nostri de grup mai mic, dar cu fratii si prietenii ff apropiati si iubitii cu aia avem si rivalitatile cele mai mari tocmai pt ca sunt importanti pt noi…eu asa cred…dar nu stiu daca am dreptate pt ca eu nu ma pricep prea bine la relatii adica nici nu am avut frati nici prea multi iubiti asa mai importanti insa e ceva care mai mult reflectez asa in legatura cu o posibila relatie pe termen mai lung cu cineva zau cred ca problema cea mare daca va veni vreuna va veni din sentimente de rivalitate si competitivitate mai mari decat media mea de a fi de ex competitiv intr-o gasca oarecare in care eu nici nu am fost vreodata in vreuna fixa pe termen lung de vreme ce mereu ba eu ba ei plecam de colo colo si eram in diverse grupuri de amici mereu, sau nici macar media mea de competitivitate mai larga fata de societate deoarece si in legatura cu asta eu nu sunt prea intens competitiv adica nu sunt interesat de o pozitie sociala mult mai mare decat o am dar asta probabil pt ca mereu am fost destul de multumit cu pozitia mea sociala fiind chiar convins ca am una chiar privilegiata de burghez oarecare dat fiind ca m-am nascut in 1980 in Bucuresti plus mi-am petrecut in general timpul printre oameni similar burghezi adica asa cu Bacul luat si cu un loc de locuit si acces la mancare si apa curenta si haine si rechizite si carti si reviste si filme si chestii din astea de clasa mijlocie burgheza comuna pt vasta majoritate a societatilor din Ue si din Americi si Australia si chiar o mare parte a Rusiei si chiar a orientului mijlociu de dupa cel deal doilea razboi mondial.
Am zambit! Amar!
E trist, dar, de cele mai multe ori, prietenia e doar din partea unei persoane, nu din ambele părţi. Unii îşi văd prietenii doar ca modalitate de a-şi ocupat timpul atunci când nu au ceva mai bun de făcut.
N-am inteles niciodata astfel de reactii. Le inteleg partial in situatia in care, abia cunoscand un om, cineva se raporteaza la ceea ce face acesta si nu la cine ar putea fi de fapt. Cu toate ca, unii dintre cei mai inteligenti oameni pe care i-am cunoscut pana acum au dovedit ca au o capacitatea extraordinara de a se pune pe picior de egalitate, din prima clipa in care fac cunostinta, cu oameni fel si fel, chiar si cu… menajere.
Nu m-as fi asteptat la acest final si m-a intristat
Vine revolutia in Romania si incepe vulturul sa zboare , sa faca picaje, lupinguri…
Il vede vulpea: – Auzi vulture ai innebunit ? ce te rupi asa in figuri?
Vulturul raspunde: – Cumatra , acum e democratie.
Cum aude vulpea incepe sa alerge prin padure in zigzag , sa se dea peste cap…
O vede ursul: – Ce-ai cumatra a dat strechea-n tine?
Vulpea: – Ursule , e democratie !
Aude ursul si spune: – Asa? atunci ia vino tu incoa. O prinde si i-o trage bine.
Pleaca vulpea amarata cu coada-n-tre picioare , se intalneste cu vulturul si-i spune ce-a patit din cauza democratiei.
La care vulturul: – Cumatra , democratia e aici sus. Jos e f**ere
Ca de obicei Radu pune un punct chiar important pe I !
Rudolf, multumesc.
Da…m-am regăsit și eu într-o situație de genul, cu niște foști colegi de liceu, și chiar foști prieteni.
Cât despre democrație, îți dă șansa de a-ți schimba mult mai mult decât statutul social, și uneori nu în bine.
O prietenie nu se tratează aşa, chiar dacă eşti un vindecător!
Pai ce, vindecatorii profesionisti trebuie sa fie sau chiar pot sa fie neaparat experti in ceea ce priveste relatiile lor personale sau sa aiba calitati asa speciale supraomenesti mai ales in timpul lor off serviciu. Sunt si ei niste muncitori calificati in ceva ca orice alt om al muncii…zau, si shaman sa fie, nu medic specialist pediatru, (o specializare in sine destul de stressanta in plus de ca necesita cunostinte masive de comunicare mai degraba veterinara decat umana cu destui de multi pacienti plus de diriginte sever fata de parintii acelor pacienti, sau consultant dar in nici un caz prieten), si tot e natural sa I se intample cuiva sa nu stie ce sa faca sau cum sa reactioneze asa ca la carte si in legatura cu o prietenie uneori. Adica ce, acum ca Anneline e studenta la medicina, eu trebuie automat sa devin si mai pretentios fata de comportarea ei fata de mine, sau, mai rau, sa fi devenit tot eu DUBLU de bosumflat in loc de doar simplu bosumflat atunci cand am simtit ca m-a certat in mod injust pt ca nu curatasem baia asa de bine ?
Sorry. Mi-am dat seama ca am monopolizat discutia dar chiar am fost preocupat de teme din astea legate de certuri de cand m-am certat cu Anneline desi ne-am impacat dar eu am continuat inca vreo 2 zile sa ma intreb ce trebuia sa zic si daca era grav ce ar fi trebuit sa fac, etc, adica chiar m-am simtit incompetent si lipsit de experienta asa ca am stat sa citesc de pe Internet despre certuri si rivalitati dintre oameni etc
Nuuuu… e prea trista povestea :(. dar ai dreptate, Vienela, chiar si cele mai frumoase prietenii se pot destrama din cauza firii schimbatoare a oamenilor.
Şi uite asa, azi imi trimiti doua povesti despre neincredere şi posibilitati putine. Una care s-ar fi intamplat in real şi alta virtual. Multe greseli am mai făcut eu in viata, dar niciodată nu am privit oamenii de sus sau de jos. Mi-a lasat un gust amar…povestea ta.
Cred ca ipocrizia a ingopat demult prietenia. Asta in cazul in care ar fi existat vreodata o urma.
hm … pacat ! nu treapta sociala conteaza ci prietenia …. dar în ziua de azi s-au schimbat multe !!!! trist pentru Iulia….
Da, cred ca ai dreptate cu “ziua de azi”, pt ca am citit si eu in mai multe publicatii in mod repetat ca pare a exista o anumita ingrijorare in legatura cu diminuarea chiar semnificativ numerica a clasei de mijloc, mai de mult numita burgheza, plus cu valorile sustinute de ea de-a lungul ultimilor 150 de ani, mai ales, se pare asa in ultimii cca 40 de ani, atat in tarile superdezvoltate cat si ale celor in curs de dezvoltare. Blocul comunist europeean de est ce mai reusise asa sa consolideze si sa mentina o clasa cat de cat burgheza mai solida asa o perioada ceva mai indelungata, dar desigur ca acum acest bloc nu mai exista si poate doar in RP Chineza sa mai existe ceva speranta desi e mai dificil si nu se stie daca vor reusi sa ne ajute si pe noi cei care fuseseram cat de cat mai protejati in decursul Razboiului Rece. Dar eu personal sustin clasa burgheza, sustin si valorile importante pt ea, inclusiv institutia casatoriei, de aia m-am si mutat in Scandinavia ca e o atmosfera asa mai desueta aicea cam cum era poate asa prin ani 70 si in RSR, din cate am reusit eu sa inteleg.
Da, sunt destui oameni de acest fel. Lucram într-un institut de proiectare. Adesea, ieşeam pe culoar să fumăm o ţigară şi ne întâlneam cu băieţi care lucrau prin alte săli. Eu stăteam de vorbă cu un amic nu mai ştiu despre ce subiect, dar reţin faptul că i-am spus că sunt începător în domeniu, sunt necalificat. Oricum, nimic despre serviciu. Un alt inginer s-a amestecat în vorbă şi m-a întrebat de sus unele lucruri, mai că nu mi-a zis că n-am ce căuta printre ei, cercetătorii patriei, toţi cu facultăţi la activ. Am intuit imediat substratul purtării lui şi a trebuit să-i spun că eu, în facultate, făcusem nu ştiu ce si nu ştiu cum. Deodată s-a schimbat la faţă, a devenit prietenos, destins, omul dinainte să mă audă că sunt necalificat…
Se putea pastra macar o umbra de amicitie!
Pai Vienela a descris atat de expresiv plus elegant concis expresia emotionala a personajului Monica atunci imediat inainte de a fugi din vecinatatea Iuliei incat a devenit imediat evident ca in urma acestor sentimente sansele ca Monica sa fi reusit sa ramana si sa se comporte calm rational in acel moment erau chiar ff mici, dupa parerea mea. Desigur, este posibil ca mai tarziu Monica sa reuseasca sa se calmeze si sa doreasca sa trimita un mesaj reparator si exista, in acest caz, si posibilitatea ca Iulia sa ilaccepte deoarece cred ca Iulia, asa cum a descris-o Vienela, are o sansa destul de buna de a nu se lasa chiar asa de afectata de inca un rid, fiind probabil destul de ocupata cu 2 copii, adica eu sincer cred si intr-un realist posibil Happy ending si in varianta unei reinnodari a relatiei, nu numai Happy ending-uri individuale in caz ca relatia ramane intrerupta asa cum am zis mai sus, desi nu m-as hazarda sa dau un procent de probabilitate pt ca relatia sa se refaca pt ca nu am citit textul cu ff mare atentie, dar sansa de Happy ending individual al fiecarui personaj in parte, fie ca relatis se reface sau nu, este chiar buna, cred peste 72 la suta…cred ca si de aia mi-a placut aceasta poveste asa de mult !!
Incetul cu incetul incep sa cred tot mai tare in realitatea acestei povesti si cu regret incep sa cred si sa spun ca nicio prietenie nu mai dureaza pe veci…
Anton Pann stia ce scrie.
“Haina mai mult e privita decât persoana cinstita” ar fi o alta interpretare, mai veche…
Mi-a placut povestea fiindca e frumos redata. “Prietenii” din astea…cunosc si eu, nu din proprie experienta ci din auzite.