Skip to main content

Poveste cu prințese

Într-un ținut de basm, dincolo de Regatul de Piatră și de Tărâmul Poveștilor Nemuritoare, își trăiau copilăria două printeșe. Tatăl lor, Împăratul Curcubeu, le iubea ca pe soarele ce apare pe cer după furtună. Când stătea departe de ele, simțea că nu are aer suficient. Le făcea toate capriciile, oricât de simple sau de ciudate ar fi fost acestea. Fata cea mare, prințesa Violeta, era renumită în împărăție pentru frumusețe, în vreme ce sora ei mai mică, prințesa Oranjada, era îndrăgită pentru căldura cu care vorbea tuturor. Împăratul Curcubeu le iubea pe amândouă în egală măsură, însă avea tendința de a lăuda excesiv frumusețea prințesei Violeta, care o eclipsa pe a surorii sale. În secret, sufletul micuței Oranjada se ofilea puțin câte puțin, înveninat de invidie și supărare.

Între cele două prințese apăreau tot mai des certuri. Dacă una spunea că un lucru este alb, cealaltă se grăbea să o contrazică, spunând că e negru. Dacă una culegea o floare din grădina palatului, cealaltă culegea două flori. Dacă una îmbrăca o rochie galbenă, cealaltă cerea imediat o rochie identică. Dacă una își lega cu fir de aur cosițele, cealaltă își ascundea părul sub o băsmăluță lucrată din fire de aur, culoare parcă ruptă din soare. Pe măsură ce prințesele creșteau, prăpastia dintre ele se adâncea tot mai tare și mulți dintre curteni șopteau pe la colțuri că e nevoie de un judecător și de-un proces pentru fiecare dorință a prințeselor. Privirile domnișoarelor deveneau, cu fiecare nouă întâmplare, o promisiune: crâncenă va fi răzbunarea!

Când a dispărut de pe cer Împăratul Curcubeu, cele două prințese, Violeta și Oranjada, și-au luat alături câte o echipă formată din curtenii cei mai de vază și au pornit războiul. În vreme ce Violeta consulta oglinda, Oranjada își consulta agenda. Pe când Violeta căuta sprijin la vecini, Oranjada făcea ultima verificare a condurilor înainte de a se îndrepta spre terminal, acolo unde avea să se decidă soarta împărăției.

Ciocnirea dintre ele a fost cu adevărat crâncenă! S-au tras de păr, s-au călcat pe picioare, și-au strigat vorbe urâte, nedemne de niște prințese. Și-au făcut reproșuri, căci fiecare dintre domnișoare se aștepta ca sora să îi fie sprijin la bine și la rău, fără să ceară nimic în schimb. Și-au pus curtenii să batjocorească fiecare cuvânt al adversarei. Au făcut toate lucrurile rele care le-au trecut prin cap. Din această teribilă confruntare au ieșit șifonate ambele prințese. Cu vânătăi pe trupuri și cu rușinea întipărită pe chipuri, s-au refugiat fiecare în câte o pădure, departe de privirile curioase ale altor prințese. Curtenii le-au abandonat, rând pe rând. Averile s-au împrăștiat în vânt.

Frumusețea Violetei s-a ofilit la umbra bătrânilor copaci, nevăzută de ochii admiratorilor. Dulceața din vorba Oranjadei a dispărut cu totul, căci nu mai era nimeni să o asculte. În taină, când credeau că nimeni nu le urmărește, se întrebau unde au greșit, de ce nu au putut rămâne pe veci împreună, așa cum le șade bine unor surori de stirpe împărătească. Cu timpul, lumea a uitat de certurile lor, de lupta urâtă, de prințese. Într-un final li s-au pierdut și urma, și amintirea…

Am scris această poveste cu prințese în amintirea unor fete pe care le-am cunoscut cândva și care astăzi nu mai există (au rămas probabil ascunse în pădure). Sau mă înșel? Mi-au fost de ajutor cele 12 cuvinte alese de Eddie (printesa, fir, promisiune, verificare, aer, terminal, agenda, culoare, sprijin, proces, echipa, eclipsa).

colti de pisica

Poza nu are legătură cu povestea sau cu prințesele. Este postată pe blog doar pentru a sugera o luptă crâncenă. :p

Comments
  • coco April 5, 2016 at 6:02 am

    ce dragut ai povestit, super!!!

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.