Mândru de meseria pe care şi-a ales-o, practicată din tată în fiu în familia sa, ştiind exact ce are de făcut şi fiind incoruptibil, tânărul inginer Marcus Attilius Primus m-a făcut să îi admir din prima clipă dârzenia, ambiţia, dorinţa de a rezolva probleme ce păreau fără rezolvare, deşi autorul doar a creionat personajele, fără să le ofere profunzime.

Alături de Attilius am urcat pe Vezuviu, am aflat cum se repara cândva un apeduct (în carte este descris pe larg Aqua Augusta, care alimenta Golful Neapolis), i-am simţit revolta faţă de corupţia celor puternici, faţă de nedreptăţile de tot felul pe care le vede la fiecare pas şi l-am văzut îndrăgostindu-se de fata celui care pusese la cale chiar uciderea lui.

Însă Pompei, cartea scrisă de Robert Harris, este de fapt o descriere amănuntită şi bine structurată a zilelor premergătoare erupţiei iminente a vulcanului Vezuviu din anul 79 şi a momentului când lumea “scăldată în lux, dar aflată în pragul distrugerii” a pierit acoperită de lavă. Poveşti despre sclavi nevinovaţi aruncaţi de vii în bazinul cu anghile (peşti migratori cu corpul în forma de şarpe), descrieri ale caselor luxoase, ale apeductelor, ale băilor publice, ale străzilor şi peisajelor din Golful Neapolis, întâlniri cu amiralul Pliniu cel Bătrân si cu Ampliatus, sclavul eliberat care stăpânea Pompeiul, toate la un loc au dat savoare cărţii.
elefant.ro

Totuşi, nimic nu egalează paginile de final, în care tensiunea creşte la intensitate maximă, în care este descrisă furia Vezuviului, rememorarea semnelor pe care le-a dat şi pe care oamenii nu le-au înţeles, punându-le pe seama mâniei zeilor sau a unui cutremur şi clipele de coşmar, când vulcanul trezit la viaţă încearcă să îngroape oraşele Pompei, Herculaneum şi împrejurimile.

Întunericul de nepătruns care se lăsase peste întreaga zonă, groaza care îi cuprinsese pe toţi, “flăcări roşii şi portocalii care deşirau întunericul”, “mirosul focului, purtat de vânt, un gust iute şi pronuntat de sulf şi cenuşă”, “muntele care modificase legile timpului şi ale spatiului”, inginerul care “la fiecare pas se cufunda până la genunchi în piatra ponce” ce se abătuse peste pământ ca o ploaie, “valul de căldură care părea să stingă focurile de pe versanţii muntelui”…; aşa a început sfârşitul.

Dacă doriţi să vedeţi cu ochii minţii tabloul dezastrului, să aflaţi cine şi cum scapă din acel infern, căutaţi romanul istoric Pompei, de Robert Harris sau întrebaţi-mă direct, folosind adresa de mail de la Contact. :)

Îi mulţumesc Claudiei pentru carte!