Poate ca nu ma pricep eu la prea multe lucruri pe aceasta lume, insa exista si domenii unde nu ma intrece nimeni. La visat cu ochii deschisi, de exemplu. Dupa ce mi-am dat seama ca munca grea de aici si coasta fisurata ma vor impiedica sa castig un ban cinstit, m-am tot jelit prin casa, convinsa ca voi fi o povara pe capul familiei. Sotul meu, speriat din cauza problemelor mele de sanatate si a faptului ca paream sa fi intrat in depresie, mi-a spus ca, la nevoie, ne intoarcem in tara, vindem apartamentul, cumparam o casa la tara, ne luam o pompa submersibila si ne facem agricultori de duminica.
Atat mi-a trebuit. Intinsa in pat, intre doua gemete de durere m-am si vazut mutata intr-un sat linistit, departe de aglomeratia oraselor, muncind dupa bunul plac (a se citi cand am chef si putere) pentru a ma gospodari cat mai bine. Stiu deja ce inseamna sa ai in curte o pompa submersibila, stiu cat este ea de utila intr-o gospodarie, la fel cum stiu ca nimic nu pica din cer, ca trebuie sa muncesti pentru fiecare lucru pe care ti-l doresti de la viata.
Asa am ajuns sa imi imaginez cum as creste tot felul de animale, cum mi-as face un solar (sau mai multe), cum as planta o multime de pomi fructiferi prin curtea uriasa (pentru ca, da, in visul meu exista mereu o curte uriasa). La un moment dat, visul devenise atat de mare, incat mi-am dat seama ca noi trei nu am face fata singuri, asa ca am inclus in el si alte personaje: sora mea si familia ei, dar si prietenii nostri care locuiesc acum la noi. Mi-am dat seama ca la tara, acolo unde e mereu de munca, este nevoie de maini puternice de barbati, iar V. este un om priceput, pe seama caruia as lasa macar solarele si pompa submersibila.
Am putea transforma totul intr-o microferma, mi-am continuat eu gandul. Averea mea crestea de la o clipa la alta. Toata munca pamantului ne aducea mari satisfactii si noi idei. M-am gandit ca nu ar strica sa vindem surplusul celor care doresc fructe si legume proaspete, bio, sa preparam diverse compoturi, gemuri, dulceturi, zarzavaturi pentru iarna, muraturi etc. Am o multime de prieteni pe facebook si in viata reala care chiar ar cumpara produse de la tara, de la un om de incredere.
Parca ii si vedeam cum imi bat la poarta, cum eu ii primesc cu bratele deschise, cum ii servesc cu un suc natural de fructe, cum ii plimb de colo colo pentru a le demonstra ca totul este eco. Avandu-l pe Bruno intotdeauna cu mine, desigur, caci si el face parte din poveste. La un moment dat mi s-a facut sete. Am vrut sa cobor din pat si durerea de coasta s-a accentuat, amintindu-mi ca deocamdata abia ma pot misca prin casa. Nici gand sa pot munci pamantul, sa ma bucur ca am pompa submersibila si ca mi-am construit solar. Dar poate vor veni si acele vremuri candva…
