Poezii în pași de dans

Adolescentă fiind, umpleam săptămânal caiete întregi cu tot felul de “poezii” și chiar mă credeam bună la așa ceva. Pentru orice întâmplare din viața mea măzgăleam câteva versuri, ca într-un jurnal din care le citeam uneori prietenelor. Tăvălugul vieții m-a îndepărtat rapid de aceste preocupări. Mi-am amintit de ele abia după ce mi-am deschis primul blog (unde începutul era tot o poezie). Matură fiind, am înțeles imediat că nu am nici urmă de talent la așa ceva, însă din când în când tot mă apucă dorul de a scrie în versuri proaste. Nici măcar nu e greu de înțeles impulsul; îl pot compara cu nevoia omului de a dansa, fie că “simte” muzica, fie că nu.

În acești ani de blogging am scris de câteva ori poezii (dați-mi voie să le spun așa, vă rog), dar nu le-am grupat nicăieri, motiv pentru care îmi e greu să le regăsesc. Mai bine, ar spune unii. :D Îmi amintesc totuși de Poezia despre poezie, de Omul se trage din maimuță, de Categoria pană și de poezia pentru copiii cumnatei mele, că am scris-o ieri. :))) Blogul și memoria Facebook să ajută să observ că an de an, zi cu zi, fac aproximativ aceleași lucruri și am aceleași sentimente. În anii trecuți, în această perioadă (11-12 octombrie), mă chinuia rău talentul. Ce dacă nu simt muzica și nu cunosc pașii? Dacă îmi place o melodie, mă ridic de pe scaun și dansez.

2013 – Gânduri nărăvașe

Abate-mi gândul aberant și-abscons

De la prezența sau absența unui abur puturos

Și lasă-mă așa – abreviat și absorbit

De-o ablație cu-nceput, dar fără de sfârșit,

Precum un absolvent ce nu cunoaște

Nici abandon, dar nici sfintele moaște.

De-i dată vreo abrogație cu aer recurent

Prefer să nu fiu prostul ce crede-n abundent.

 

 

Oamenilor le place să scrie poezii chiar și atunci când nu se consideră experți în arta versurilor, deoarece poezia oferă un mediu liber și expresiv în care să-și exploreze gândurile, sentimentele și imaginația. Scrierea poeziei nu este neapărat legată de a fi sau nu un maestru al limbii, ci mai degrabă de a împărtăși experiențele personale și de a exprima trăirile într-un mod subiectiv.

În primul rând, poezia oferă o cale unică de exprimare a emoțiilor. Versurile pot capta nuanțele și intensitatea sentimentelor într-un mod pe care alte forme de exprimare nu o pot face. Prin intermediul cuvintelor, oamenii pot transpune în poezie bucuriile, tristețea, iubirea sau orice altă emoție puternică pe care o trăiesc.

În al doilea rând, scrisul de poezie este un mijloc de a explora și de a înțelege mai profund propria minte. În procesul creativ, oamenii se pot conecta cu gândurile lor profunde, pot descoperi înțelesuri ascunse și pot aduce la suprafață aspecte ale sinelui pe care poate nu le-au conștientizat înainte. Poezia devine astfel o formă de auto-reflecție și autocunoaștere.

În plus, scrisul de poezii oferă un spațiu liber de exprimare artistică. Chiar dacă nu există reguli stricte în poezie și fiecare individ are propriul său stil, oamenii se simt încurajați să experimenteze cu cuvintele, cu ritmul și cu structura versurilor. Această libertate creativă îi încurajează să își dezvolte vocea artistică și să se exprime într-un mod autentic.

De asemenea, poezia este un mijloc de a comunica cu alții într-un mod profund și captivant. Oamenii se simt atrași să își împărtășească poeziile cu ceilalți pentru a crea conexiuni emoționale și pentru a comunica experiențe umane universale. Poetul novice poate descoperi că versurile sale resonază cu alții și pot crea astfel legături cu cei care împărtășesc aceleași trăiri sau simțiri.

Oamenii scriu poezii, chiar și atunci când nu se simt experți în acest domeniu, pentru că poezia oferă un teren fertil pentru exprimarea liberă a gândurilor, sentimentelor și imaginației. Este o formă autentică de auto-explorare și comunicare, care le permite oamenilor să își găsească vocea și să împărtășească cu ceilalți fragmente din lumea lor interioară.