Femeia trebăluiește de zor prin bucătăria răvășită. Pe mese, pe dulapuri, pe scaune, pe unde nici nu te aștepți, poți zări ba un castron, ba o lavetă de bucătărie, ba niște coji de ouă, ba o lingură plină de cremă aromată, ba o punguță de cacao, ba o legătură de leuștean, ba niște pliculețe de zahăr vanilat. Așa știe ea să bucătărească, în grabă, mânjind totul în cale, lăsând prin toată încăperea urme.
Planul inițial fusese să gătească o ciorbiță și cele mai bune gogoși, sau niște fursecuri simple, cu o stafidă sau vișină congelată, pe post de moț, însă poza ciupercuțelor dulci a teleportat-o într-o altă lume, o lume în care nimic nu este ceea ce pare. Rotindu-și ochii prin bucătărie, încearcă să vizualizeze rețeta, să descopere care ar fi ingredientele necesare. Știe că poate face orice modificare dorește, că ciupercuțele pot fi orice culoare ar vrea, că atât piciorul, cât și pălăria pot fi făcute cu rețeta de fursecuri sau chiar de turtă dulce.
Dar dacă ar încerca ceva mai spectaculos? Dacă prăjiturile ei ar reprezenta niște ciuperci, ar fi de culoare roșie și ar avea forma Pocalului de rubin al piticilor (Sarcoscypha coccinea)? Aceste ciuperci nu au nici o valoare nutritivă, nu prezintă interes culinar, dar sunt atât de atrăgătoare prin formă, culoare (ce pălește odată cu înaintarea în vârstă a ciupercii) și chiar prin denumire… Cu ochii în gol, femeia se și vede uimindu-și familia cu un platou de ciupercuțe dulci, de culoarea rubinului, având forma unui pocal cu marginea neregulată.
Le imaginează banale la gust, poate având un amestec de dulce-acrișor, înnobilat cu un topping bine aromat, cu parfum de zmeură sau căpșunică proaspăt culeasă din grădină, turnat direct în cupa roșie a minunatului pocal de rubin. Oare ce efect ar avea asupra celor ce ar fi tratați cu ciupercuțe roșiatice, calde, din aluat de fursecuri, abia scoase din cuptor?
Gânduri venite dinspre Ciupercomania, la sugestia lui Radu. Îmi place tot mai mult să scriu despre ciupercile lui, fie că aduc o poveste, cum am făcut cu Lingurița zânei, fie că vorbesc despre prăjituri, ca astăzi.
In ultima vreme preferam prajituri foarte clasice cu forme regulate. Banalitati :)
Dar pe vremuri faceam tot felul de nazdravanii prin bucatarie.
Frumoase ciupercutele rosii. N-am mai vazut.
Mie imi place sa bucataresc cu Ionut. Are o multime de idei nastrusnice… :)
Nici eu nu vazusem pana acum asemenea ciuperci. Bine ca nu sunt prea gustoase (din cate spune Ciupercomania)… Ar fi fost pacat sa le mancam, ar fi disparut prea repede din paduri…
Nu m-aş fi gândit la prăjituri! Eu aş fi legat-o de cei 7 pitici sau de ceva asemănător!
Felicitări!
Asa ma gandisem si eu initial, sa scriu o poveste, dar cand am inceput sa apas tastele, a iesit altceva. :)
Îmi plac atât de mult ciupercile, mai ales cu smântână, sau în foietaj! Ciupercile roșii sunt atât de frumoase!
Mie cel mai mult imi plac fripte pe plita, dar nu refuz nici ciuperci umplute (coapte la cuptor) sau tocate si amestecate cu castraveti murati si maioneza. :))))
N-am mai văzut ciuperci roşii decât în cărţile cu poveşti. Sunt frumuşele.
As hali toate ciupercutele din cosul primei poze…toate,fara deosebire :)))
Sa ai o zi buna,Vienela!
Atenție, ciupercuțele roșii, ca și toate cele viu colorate, sunt otrăvitoare !
Revenind la ciupercuțele-dulciuri, îmi place ideea ta, dar cum le-ai da forma aceea ?
Să ai zile frumoase, Vienela !
prima si cea mai des intilnita greseala este superstitia. tot ce nu e cum o stim e “otravitor”. Nu ciupercile rosii, nu toate sunt otravitoare, avem cele mai bune ciuperci de culoare rosie si comestibila, cum sunt Vinetica.
dealtfel hribi se oxideaza in albastru, sunt si ele otravitoare? ….
acum pentru Vienela. Imi place reteta, dar nu o mai condimenta cu “detalii tehnice” ii lasa un gust “sarat”. lasa-le simple sa le simti aroma (urmeaza-ti fantezia ca iasa bine la final)