Cu siguranţă toată lumea are în preajmă un personaj care se respectă atât de mult (sau caută respectul altora în fiecare clipă a vieţii) încât nu iese nici până la magazinul din colţ fără să facă un duş, să se parfumeze, să îşi aranjeze la oglindă părul, ţinuta şi zâmbetul. În teorie toţi ar trebui să avem grijă de aspectul exterior, de felul în care ne prezentăm în faţa celorlalţi, căci prima impresie nu este despre suflet, ci despre impactul pe care “învelişul” îl are asupra ochiului uman. Practic, până la magazinul din colţ ies mulţi în ţinută de casă, cu părul vâlvoi şi ochii cârpiţi de somn (inclusiv eu, dacă nu sunt băieţii acasă şi rămân fără ţigări). 

În acea zi am plecat în grabă, cu gândul de a cumpăra aşternut şi bobiţe pentru pisici. Soare călduţ, de primăvară, păsărele ciripind în pomi şi două femei (eu şi sora mea) îmbrăcate aproape sport… Ajunsă lângă piaţa de cartier, am zărit pe trotuar, pentru prima dată în acest an, un gândăcel roşu. M-am oprit în mijlocul drumului, am scos aparatul foto şi am pozat. Undeva în dreapta mea, un bărbat (probabil cam de-o seamă cu mine), rămas cu portiera maşinii deschisă, mă privea insistent, zâmbind. Nu ne cunoşteam.

Am zâmbit şi eu gândului că uneori, chiar şi având “învelişul” pus la punct –  (aspect exterior îngrijit), pot părea altora coborâtă din altă lume sau, mai rău, puţin sărită de pe ax. Pozele cu gândăcei de primăvară, “vinovate” pentru această poveste. Sora mea încă se distrează imaginându-şi că domnul care zâmbea este din Ploieşti, îmi citeşte blogul şi se va recunoaşte în descriere. :)

gandacel rosu de primavara

gandac rosu de primvara 1