Nu am fost și probabil nu voi fi niciodată putred de bogată. Nu știu dacă e bine sau rău, însă un eveniment din ultimele zile, pe care l-am urmărit pe furiș, mi-a arătat cât de greu este să trăiești întrebându-te dacă cei care ți se alătură pe drumul vieții te plac pentru că ești un tip ok sau pentru că ai banii care lor le lipsesc. Am văzut cum un om despre care noi aveam o părere foarte bună, în clipa în care a fost contrazis, s-a transformat din mielușel în fiară cu colții ascuțiți.
Cel care a avut îndrăzneala de a-i pune la îndoială cuvintele, de a-i spune că părerea sa nu este cea mai bună, s-a văzut imediat pus la colț cu o răutate care pe mine m-a făcut să mă întreb care este adevărata față a omului cu bani mulți (pe care l-am întâlnit o singură dată, acum câțiva ani, dar despre care lumea avea o părere bună). De la o discuție oarecare au alunecat și s-au mânjit cu noroi în public, dezgropând toți morții. Nu era treaba mea să mă bag, nu îi cunoșteam personal, însă am tot dreptul să îmi dau cu părerea despre comportamentul lor, mai ales că ambii au pretenția de a fi tratați ca niște oameni cu școală, educați și citiți.
Nu vreau să judec, nu este în puterea mea să o fac, însă am încercat să mă pun, pe rând, în pielea fiecăruia dintre ei, sperând că așa voi înțelege cum se transformă o prietenie într-o mizerie. Cel care era cândva sărac s-a văzut băgat în seamă de colegul de școală plin de bani. A văzut o altă lume, la care el nu avea acces. I s-au făcut mici cadouri și servicii, care probabil l-au încântat și l-au făcut să stea în continuare în preajma celui bogat. Poate că l-a plăcut ca om, poate că nu. Asta nu o voi ști niciodată.
La rândul lui, cel bogat s-a înconjurat de oameni sub nivelul său material, probabil atras de stilul lor de viață, “fără griji și fără bani” sau de faptul că între ei se simțea respectat, că se putea impune datorită puterii financiare. I-a oferit câte puțin din ceea ce avea (nu vă gândiți la cine știe ce averi), i-a făcut mici sau mai mari servicii, l-a sprijinit când a fost nevoie. Din clipa în care s-a văzut contrazis, a dat masca jos și a strigat în gura mare întreaga poveste, a aruncat cuvinte dure și reproșuri pentru gesturile făcute cu mulți ani în urmă. Sigur, nici cel care altădată era sărac nu s-a lăsat mai prejos când s-a văzut atacat din senin.
Așa am ajuns să mă întreb (a câta oară?) cum fac oamenii plini de bani să îi deosebească pe profitori de prietenii adevărați? Pot face asta sau trăiesc mereu cu îndoiala în suflet? Nu cumva cel cu banii știa că este singurul mod în care poate să aibă oameni lângă el? Cât de greu o fi pentru un om sărac să se prefacă o viață întreagă că îl place pe cel putred de bogat, doar pentru că îi finanțează mici plăceri? Oare pot exista prietenii adevărate între oameni din clase sociale diferite?
Da’, se poate! Eu sunt prietenă de…13 ani(am calculat acum, sper să nu fie cu ghinion) cu o “bogătaşă” şi mi-e prietenă foarte bună, chiar. Dar e hippie aşa ea, şi cred că ăsta e secretul faptului că ne potrivim ca prietene. Şi, în general, majoritatea prietenilor mei(puţini, de altfel) sunt destul de înstăriţi, dar fiindcă trăim în oraşe diferite, eu sunt cea care se deplasează, deci, implicit, cea care cheltuie mai mult ca să-i vadă. :) Altminteri, e o prietenie întreţinută la telefon.
Eu nu stau să pun etichete, bogat sau sărac, nu mă interesează. Dacă am eu, dau, dacă au ei, dau ei! :)
Eu zic că se poate o prietenie dintre două clase sociale diferite, dacă nu se simt prost nici unul, nici altul în pielea lor(unii în pielea canapelei). :)) Restul face parte din procesul de împrietenire, adică ce(naiba!) ne adună împreună…
N-are cum sa stie. Nu poate decat sa riste, sa se riste. Pana la urma fiecare isi arata adevarata fata. Si cel bogat, si cel sarac.
Ca o astfel de prietenie sa existe si sa reziste, trebuie ca amandoi sa faca exceptie de starea materiala, ceea ce e cam greu. Prietenia e o forma de iubire intre oameni, e o emotie. Eu spun ca astfel de relatii sunt rare. In general prietenia, e o relatie de circumstanta iar cand acea circumstanta dispare, s-a incheiat si relatia. Pentru o prietenie adevarata e necesar ca amandoi sa fie la acelasi nivel, material, spiritual, educational. Nu degeaba se spune ca, daca ai un prieten adevarat, ai mereu in fata o oglinda.
Subscriu ! Intelepciunea populara ne invata asa:
”Cine se aseamana se aduna”
”Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti.” sau varianta japoneză ”Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.”
”Daca te amesteci in tarate te mananca porcii.”
Nu cunosc exemplul la care te referi, aşa că nu pot să-mi dau cu părerea!
Eu am trecut prin ambele situaţii, şi cu mulţi bani şi fără bani de mai multe ori dar prietenii mi-au rămas aceeaşi!
Rudele le avem pe când prietenii îi alegem!
Multora dintre cei bogati nu le pasa.
Depinde şi de ce interese au cei doi: dacă vor bani, atenţie sau vor o vorbă adevărată, un prieten adevărat.
Cred că, în fond, depinde de caracterul omului. Dacă îi place să fie ridicat în slăvi şi pupat ( + viceversa )în dos probabil că vor face astfel de “prietenii”.
Prietenia este de multe ori definită ca fiind relația ce se stabilește între doi oameni care se aseamănă până la confundare. Același fel de-a fi, aceeași mentalitate, aceleași preocupări, aceleași interese. Chestia aia cu contrariile care se atrag nu prea funcționează aici. Este o relație bazată, așa cum ai și arătat, pe interese. Ori asta e orice, numai prietenie, nu.
Hmmm, eu gandesc ca Alma, desi am văzut oameni care s-au comportat ca cel din exemplul tau. Nu e definitoriu. A fi bogat…inseamnă ceva diferit pentru multi. Mihai al meu spune că a avea bani multi inseamna mai multa libertate: poti vedea lumea, poti impărti cu lumea ta, poti face lucruri pe care altfel le intretii doar de la distanta. Diferentele exista. Uneori şi doar o brumă de bani in plus, nu bogatie, poate duce la diferente. Depinde, in schimb, de cei doi. Am o cunostinta care de cate ori vine la mine am senzatia aia ca priveste cu sila si ciuda ceea ce am eu. N-o inteleg, nu am auzit niciodată nimic bun de la ea şi recunosc că o cam evit. Dar să fiu bine inteleasă, sunt doar pe subiect cat pot, nu o evit DOAR din cauza asta. Şi totuşi….uneori …omul indiferent de situatia lui materiala compară cazurile. Iar unii nu se simt bine acolo. Nu cred in contrarii, niciodată nu am crezut, nu cred in bogatie si saracie cand oamenii au ceva comun; acum poti fi jos şi imediat sus, şi invers. Cred in …educatie. Doar că, uneori, nu mai poti merge la drum cu anumiti oameni, şi asta nu tine de bani, iar dacă tine…atunci zic merci…că nu mai sunt acolo, pe drum comun, pentru că banul trebuie sa circule si sa ne facă viata mai usoară:mie şi celor pe care îi iubesc. Reprosurile de după, cand omul aminteste ce a facut bine pt celălalt, poate te bagă in carapace şi te miră, dar nu e ceva neobisnuit. Până si in familie se reprosează intr-un moment in care nu mai primeste armonie cat de multe sacrificii s-au făcut. Ne supără tonul, situatia şi nu e deloc placut. Am urat asta totdeauna, dar m-am lovit de oameni care mi-au reamintit sentimentul. E mult de vorbit. Uneori amestec ceea ce spun, dar stiu că oricum o dai …totul tine de educatie si autocontrol.
mda, depinde de oameni. eu am avut cunostinte care sa dadeau prieteni atat timp cat curgeau banii la robinet. cum am renuntat sa le mai fac imprumuturi pe termene nedeterminate…well,…
si nu, nu-s putred de bogata.
prin urmare, cand am inceput sa schimb placa, au plecat profitorii
In clipa in care ai bani, e putin cam dificil sa-ti dai seama, de sinceritatea celor din jurul tau, insa poti afla rapid cum sta treaba, poti pretinde ca ai probleme si sa le ceri ajutorul celor din jur, imediat vei vedea, cine iti este prieten fara interes si cine nu. Personal am testat metoda.
Nu văd nicio piedică, dar depinde de oameni.
Suntem cea mai ciudată specie de animale…
Da, cred ca se poate, dar depinde foarte mult de fiecare…exista si oameni bogati cu un caracter ok, dar si cu un caracter ingamfat si figurant…la fel si cu oamenii saraci…exista oameni saraci care din modestia lor sunt dispusi sa dea totul pentru a ajuta un prieten, dar si oameni saraci care sunt mai fitosi si ingamfati ca oricine
Se selecteaza singuri nu e nevoie sa depui tu vreun efort sa te lamuresti, in plus, daca-s langa tine inseamna ca ii accepti, zau asa.
Acum, in opinia mea treaba e mai complicata si simplifacarea cu fluturasi, emotii si sentimente, e exact asta, simplificare. In absolut orice relatie, de la cele de prietenie, la munca sau dragoste, exista un schimb. Nimeni, absolut nimeni, nu sta cu cineva doar fiindca celelaltalt “exista”. Nimeni nu sta doar de “de dragul lui/ei”. Fiecare oferim ceva si asteptam ceva inapoi. Evident nu ma refer doar la chestii materiale. Dai atentie si astepti grija, de exemplu. Cand schimbul asta nu mai tine si balanta nu mai e in echilibru, orice relatie se destrama. Toti dam, toti asteptam. Dam lucruri diferite si asteptam lucruri diferite. Poti avea un prieten care sa beneficieze de pe urma banilor tai ca sa-si hraneasca copiii, dar care, in schimb, sa-ti ofere grija.
Realizez insa ca tu te referi aici la “paraziti” adica la tipii care APARENT iau si nu dau. E insa o iluzie ca nu ofera nimic. Fiindca daca chiar nu ar oferi, n-ar sta in jurul respectivului. N-ar fi tolerati. Dar unii accepta sa aiba “paraziti” in jur fiindca au nevoie de linguseli la orgoliu, de exemplu. Sau din nenumarate alte motive (unele demne de toata mila). Intrebi daca “bogatul” respectiv stie pe cine are in jur? Un proaspat imbogatit, zic eu ca probabil inca nu. Abia invata. Copiii si nepotii lui vor fi mai instruiti. Dar vor tolera. Din diverse motive. De mila, de exemplu. Tu daca ai fi foarte bogata si ai stii ca, sa zicem, o doamna te aduleaza si lauda strict ca sa faca rost de bani pentru intretinerea copilului ei bolnav, cum ai reactiona? Considerand ca aceeasi persoana nici nu ar stii ca existi si nici n-ar fi interesata sa stie daca n-ar avea nevoie de banul tau? Asa-i ca ai tolera-o? Asa-i ca ti-ar fi pana si jena sa-i spui ca stii de ce o face? Asa-i ca ai lasa de la tine? Chiar sa zicem ca i-ai da o diurna, n-ai putea sa-i interzici sa-ti fie recunoscatoare iar ea te-ar place totusi strict pentru banii tai. Si aici nu ma refer doar la cazuri extreme ca cel din exemplul anterior. O data cu bogatia, in timp, vine si notiunea de noblesse oblige. De datorie sociala. De prea multe ori “bogatii” sunt confundati in Est cu “parvenitii”. E necinstit si e clar una din loviturile sociale date de comunism. In tarile unde comunismul n-a fost simtit, multi “bogati” au grija de aia mai sarmani. Din reflex. Fiindca-s buni nu ticalosi. Daca stiu ei ca se profita pe urma lor? Pai nah, EVIDENT. Ca daca erau idioti nu ajungeau ce sunt. Daca ii deranjeaza? De cele mai multe ori nu. Daca disting categoriile din jurul lor? Pai se disting ele singure ca nu-s asa subtili profitorii si daca de secole tot incearca sa profite unii si altii de tine, asa-i ca ai observa? :D Dar din nou, pe bune, pune-te in papucii “bogatului”, chiar-chiar-chiar te-ar deranja sa se “profite” de tine? Eu zic ca nu. Ca-i lasi doar pe aia pe care vrei tu sa profite de tine.
Eu nu cunosc oameni suprabogati decat din massmedia si carti, dar parerea mea e ca si ei sunt tot oameni, plus iclin sa cred pe undeva (in mod recunoscut influentat de literatura de curent romantic) ca dureaza mai multe generatii de educatie pana cand cineva sa fie asa cat de cat confortabil in legatura cu averea lui, astfel incat sa nu fie nici naiv nici paranoic fata de alti oameni ne-bogati, (desi desigur unii sunt lipsiti de capacitate sau motivatie de invatare, altii mai ma silitori si curiosi, adica desigur ca nu e o regula, e vorba de indivizi dar mai conteaza uneori si la ce dcolimrrg si daca parintii sau tutorii lor nu au nici ei prea multe ezitari de a-si educa copiii si despre finante, ca totusi multi burghezi, fie mai saraci fie mai bogati cam evita sa vorbeasca despre bani si au uneori impresia ca poate fi oarecum rusinos de a vorbi despre asta).
La ce scoli merg (am vrut sa zic mai sus)
A propos fe scoli, zau, ce rau imi pate, a cazut Finlanda rau de tot la PISA…ma rog, nu chiar asa de rau, dar cu mai multe pozitii…e mare disperare acolo, desigur norvegienii si danezii se bucura de capra altuia, desi sunt gentili, nu se barfesc unii pe altii in presa regionala, eu am aflat tocmai din AlJazeera despre asta…desi ma rog in Danemarca oricum stirile ajung cu o decalare de minim 4 zilefata de altii, adica nu e inca timpul pierdut…
Eu am avut o prietena bogatasa… Si nu eram pe interes! Insa de fiecare data ma facea sa ma simt prost. Nu ma intreba cum reusea, fiindca nu stiu. Era genul de bogatasa care se mandrea cu statutul parintilor (ca era copil si primea ce voia, nu era adult). Nu eram invidioasa, Doamne fereste! Insa senzatia aia…cand cineva (mai bogat sau nu) te trateaza de sus… Eh, pe mine ma enerveaza la culme!
Nu, nu am mai fost prietena cu persoana respectiva. Da, am reintalnit-o si…a ramas la fel. Nu imi place sa am prieteni in compania carora sa ma simt prost. Inainte de a fi bogat, trebuie sa fii om…
Cunosc cazul a doua familii prietene, una cu bani, alta destul de modesta. Vad ca relatia lor functioneaza insa se cunosc de pe vremea cand erau la fel. La fel de modesti cu totii.