Nu am fost și probabil nu voi fi niciodată putred de bogată. Nu știu dacă e bine sau rău, însă un eveniment din ultimele zile, pe care l-am urmărit pe furiș, mi-a arătat cât de greu este să trăiești întrebându-te dacă cei care ți se alătură pe drumul vieții te plac pentru că ești un tip ok sau pentru că ai banii care lor le lipsesc. Am văzut cum un om despre care noi aveam o părere foarte bună, în clipa în care a fost contrazis, s-a transformat din mielușel în fiară cu colții ascuțiți.

Cel care a avut îndrăzneala de a-i pune la îndoială cuvintele, de a-i spune că părerea sa nu este cea mai bună, s-a văzut imediat pus la colț cu o răutate care pe mine m-a făcut să mă întreb care este adevărata față a omului cu bani mulți (pe care l-am întâlnit o singură dată, acum câțiva ani, dar despre care lumea avea o părere bună). De la o discuție oarecare au alunecat și s-au mânjit cu noroi în public, dezgropând toți morții. Nu era treaba mea să mă bag, nu îi cunoșteam personal, însă am tot dreptul să îmi dau cu părerea despre comportamentul lor, mai ales că ambii au pretenția de a fi tratați ca niște oameni cu școală, educați și citiți.

Nu vreau să judec, nu este în puterea mea să o fac, însă am încercat să mă pun, pe rând, în pielea fiecăruia dintre ei, sperând că așa voi înțelege cum se transformă o prietenie într-o mizerie. Cel care era cândva sărac s-a văzut băgat în seamă de colegul de școală plin de bani. A văzut o altă lume, la care el nu avea acces. I s-au făcut mici cadouri și servicii, care probabil l-au încântat și l-au făcut să stea în continuare în preajma celui bogat. Poate că l-a plăcut ca om, poate că nu. Asta nu o voi ști niciodată.

La rândul lui, cel bogat s-a înconjurat de oameni sub nivelul său material, probabil atras de stilul lor de viață, “fără griji și fără bani” sau de faptul că între ei se simțea respectat, că se putea impune datorită puterii financiare. I-a oferit câte puțin din ceea ce avea (nu vă gândiți la cine știe ce averi), i-a făcut mici sau mai mari servicii, l-a sprijinit când a fost nevoie. Din clipa în care s-a văzut contrazis, a dat masca jos și a strigat în gura mare întreaga poveste, a aruncat cuvinte dure și reproșuri pentru gesturile făcute cu mulți ani în urmă. Sigur, nici cel care altădată era sărac nu s-a lăsat mai prejos când s-a văzut atacat din senin.

Așa am ajuns să mă întreb (a câta oară?) cum fac oamenii plini de bani să îi deosebească pe profitori de prietenii adevărați? Pot face asta sau trăiesc mereu cu îndoiala în suflet? Nu cumva cel cu banii știa că este singurul mod în care poate să aibă oameni lângă el? Cât de greu o fi pentru un om sărac să se prefacă o viață întreagă că îl place pe cel putred de bogat, doar pentru că îi finanțează mici plăceri? Oare pot exista prietenii adevărate între oameni din clase sociale diferite?