Ploieşti, oraş mereu surprinzător, oraş al contrastelor, mi-a arătat că nu se dezminte, că nu vrea să îmi schimb părerea despre el după mai bine de 40 de ani de când ne cunoaştem. El m-a văzut crescând, eu l-am văzut îmbătrânind. El m-a văzut sărutându-mă pe sub copaci în floare, eu l-am văzut deschizându-şi florile. El m-a văzut plimbându-mi de mână copilul, eu l-am văzut alungându-şi copiii. El mă amuză în fiecare zi, eu îl iubesc tot mai mult. Între noi există o relaţie unică, pentru care lumea mă cam invidiază. :D El îşi dezvăluie faţa nevăzută, iar eu o pozez şi o fac lumii cunoscută. Ploieşti, un oraş mereu surprinzător…
În Ploieşti, lupii nu mai sunt galben-albaştri, ci roş’-albaştri.
Avem scrumiere amplasate direct în asfalt.
Ploieştenii sunt atât de bogaţi, încât îşi transformă maşinile în coşuri de gunoi.
Cei care nu sunt destul de bogaţi au mai multă grijă de maşini.
În Ploieşti, orice capac trebuie acoperit cu un bolovan.
Când ploieşteanul nu găseşte bolovani, leagă capacul de canal cu lanţul.
Există totuşi şi canale ridicate pe piedestal…
Ploieştenii încă nu s-au lămurit dacă se spune minge sau mingie.
Prin Ploieşti până şi pisicile dansează la bară.
Există coşuri de gunoi cu cele mai diverse forme.
Cum îşi permit ploieştenii atâtea coşuri? Făcând economie la vopsea.
În Ploieşti, stâlpii cresc în mijlocul trotuarului, în vreme ce persoanele cu handicap se distrează printre maşinile din trafic.
Important este ca ploieştenii să urmeze cu stricteţe regulile. Scăldatul este interzis în bazinele goale, ca şi în cele pline de mocirlă.
Cum să nu iubeşti totuşi acest oraş mereu surprinzător, când în Ploieşti cerul este atât de senin, pisicile sunt atât de frumoase, trandafirii atât de galbeni şi vrăbiuţele atât de curajoase?
Poftiţi pe la noi, prin Ploieşti!
Parafrazez reclama aia de la o televiziune:
E simplu să iubeşti ceva perfect şi mult mai greu să iubeşti Ploieştiul! :)
Nu stiu reclama, insa imi place potrivirea… :)
Ai uitat sa amintesti de cei doi stalpi care au “rasarit” in mijlocul strazii. :)
Nu. Pur si simplu am senzatia ca la noi toti stalpii se pun pe mijloc, indiferent ca e vorba de strada sau de trotuar. :))))
In orice oras poti gasi astfel de contraste. Nu e firesc, dar e real.
Poate aceste lucruri s-ar schimba daca oamenii ar gandi orasul ca pe propria lor casa.
Dar mai e mult pana atunci.
Momentan facand haz de necaz ai subiecte de fotografiat, asa, mai inedite!
Weekend placut iti doresc!
Da, clar, insa imi e usor sa le remarc pe cele din orasul meu… :))
Sunt aproape sigura ca nu prind in aceasta viata minunea de a vedea ca oamenii isi considera orasul drept propria casa. :)))
Weekend placut, Suzana!
Ploiestiul mi-e drag si mie,fiind orasul tineretii mele,dar nu difera mult de alte orase,cum ar fi Targovistea.Te pup si un pic de racoare iti doresc zilele astea!
Da, oricat am vrea sa ne amagim, adevarul este ca orasele tarii seamana intre ele… ;)
Te pup, Floarea!
Este ciudat cum stiu ca scrii de ceva ani dar n.am avut interes sau timp sa si citesc mai mult decat titluri pana acum. Iubesc modul tau de a interpreta lucruri banale doar iubind viata. Am sa incerc cat de curand sa iti starnesc interesul sau macar curiozitatea cu cateva destinatii de weekend walk din Prahova.
Eh, uneori nu ma citesc nici eu, asa ca nu trebuie sa te miri sau sa te certi. :)))
Abia astept! Chiar as vrea sa scriu mai multe despre zona noastra, insa ies prea rar din casa si din cartier, ca nu am o destinatie precisa spre care sa ma indrept… :)))
Ploiestiul e un oras cenusiu, plictisitor, care si-a inceput declinul in 2007 si care va muri incet, dar sigur, pe durata urmatorilor 40 de ani.
Eh, mai degraba declinul a inceput odata cu inchiderea primei fabrici… Atata timp cat nu producem nimic, e normal ca orasul sa moara…
Pisicuţa ce “dansa la bară” e magnifică! :))
Pacat ca fotograful nu e chiar priceput. Ati fi avut ocazia sa vedeti niste miscari pentru care orie dansatoare ar fi invidiat-o. :)))