Ploieşti, oraş al contrastelor, de atâtea ori mi-am dorit să te laud, de atâtea ori am vrut să mă mândresc cu tine. Te cunosc bine. Ştiu că nimeni nu vorbeşte despre centrul tău vechi, deşi el există, măcar în mintea mea. Ai atâtea clădiri frumoase, cu elemente de arhitectură pe care turiştii, dacă ar ajunge aici, le-ar vâna entuziasmaţi, clicuind din aparatele lor de fotografiat scumpe, ca mai apoi să se laude că au descoperit comori nebănuite într-o urbe prăfuită de vreme şi de vremuri.
Poate ar rămâne uimiţi în fata cuplului format din I. L. Caragiale şi al său domn Goe, ansamblu de bronz alături de care se pozează toţi trecătorii. Poate ar intra într-unul dintre mall-urile ploieştene şi ar întâlni o frumoasă zână a primăverii, poate ţi-ar hrăni porumbeii care se plimbă nestingheriţi printre picioarele trecătorilor, poate s-ar minuna de uriaşa statuie a lui Mihai Viteazul şi de curatul parc în care e amplasată, poate ar rămâne pierduţi în visare, învăluiţi în parfumul florilor ce răsar la fiecare pas.
Ploieşti, oraş al contrastelor, cum te-aş putea lăuda, când ştiu bine că ai şi locuri murdare, pe care toţi ne prefacem că nu le vedem? Nu doar la periferie, cum şi-ar putea imagina străinii, ci chiar şi în plin centru. Pe zidul unei clădiri ce ar trebui să adăpostească evenimente culturale tronează cuvinte contrastante, care pot aduce zâmbete ironice oamenilor atenţi. Din loc în loc văd case părăsite, abandonate, dărăpănate. Oare nu ar putea fi renovate şi date spre folosinţă persoanelor care trăiesc pe stradă?
Oraşul meu drag, minunat Ploieşti, voi apuca oare ziua când fiecare stradă va avea măcar un trotuar pe care să putem circula? Voi apuca oare vara în care toate fântânile tale arteziene vor funcţiona concomitent? Vei putea ascunde vreodată toate ligheanele urcate pe catarg în vârf de primărie? Vor învăţa vreodată ploieştenii că locurile virane, câmpurile şi curţile nu sunt ghenele lor de gunoi? Oraşul meu drag, eu te voi lăuda oricum şi voi continua să mă minunez de ceea ce ai frumos, chiar dacă voi vedea şi partea urâtă…
Ploiești este un oraș situat în partea de sud a României, în județul Prahova. Este una dintre cele mai mari și dezvoltate municipalități din regiunea sa. Iată câteva informații reale despre oraș:
- Istorie: Ploieștiul are o istorie bogată, datând încă din perioada medievală. A devenit un centru economic important în secolul al XIX-lea, datorită dezvoltării industriei petroliere în zonă.
- Industria Petrolului: O caracteristică definitorie a orașului este legată de industria petrolului. Ploieștiul a fost considerat unul dintre primele centre petroliere ale lumii și a avut un rol semnificativ în exploatarea și rafinarea țițeiului încă din secolul al XIX-lea.
- Economie: Orașul are o economie diversificată, incluzând industria petrolieră, chimică, energetică, textilă și alimentară. Aici se găsesc numeroase companii naționale și internaționale care contribuie la dezvoltarea economică a regiunii.
- Arhitectură: Ploieștiul dispune de o arhitectură variată, reflectând perioadele istorice prin clădiri cu influențe neogotice, neoclasice și moderne. Unele dintre acestea sunt monumente istorice ce adaugă farmecul orașului.
- Cultură și Educație: Orașul oferă numeroase opțiuni culturale și educaționale, incluzând muzee, teatre, instituții de învățământ superior și evenimente culturale regulate.
- Parcuri și Spații Verzi: Ploieștiul se mândrește cu numeroase parcuri și spații verzi, oferind locuitorilor și vizitatorilor oportunități pentru recreere și relaxare.
- Transport: Fiind situat într-o poziție strategică, Ploieștiul beneficiază de conexiuni bune de transport, incluzând rețeaua de drumuri și acces la rețeaua feroviară națională.
- Populație: Orașul are o populație diversă și dinamică, iar locuitorii săi sunt implicați într-o varietate de activități sociale și economice.
- Evenimente Culturale și Sportive: Ploieștiul găzduiește diverse evenimente culturale, concerte și competiții sportive care aduc comunitatea împreună.
Pentru mine acest oras a fost reprezentat intotdeauna de oamenii de acolo. Ei m-au facut sa imi placa acest oras.
Ce sa spun? Daca nu as fi atat de modesta, as raspunde ca toti ploiestenii sunt oameni buni si frumosi. :)))
Mărturisesc cu regret că n-am mai trecut de multişor prin Ploieşti, deşi într-o vreme trebuia să ajung adesea pe străzile lui, la teatru şi în drum spre Brazi. Pe atunci, îmi plăcea oraşul. Acum ar fi fost normal să arate şi mai bine.
Da, chiar arata mult mai bine decat in anii trecuti, insa stiu ca se poate si mai bine, ca mai e de lucru pentru a-l face cu adevarat memorabil.
Cu multi ani in urma am ajuns si eu in orasul tau, e drept doar pentru cateva ore, dar tin minte ca mi-au placut un fel de galerii, in centru. Nu mai vazusem pana atunci ceva astfel aranjat.
Si am ramas cu o amintire tare placuta.
Poate ca lucrurile se vor schimba, dar ar fi tare bine ca schimarile sa petreaca cu o viteza ceva mai mare, ca sa le prindem si noi…
Weekend placut iti doresc!
Inca din anii ’80, cand au fost deschise, Galeriile mi-au placut maxim. Acum intru rar, caci a devenit loc pentru plimbat fiţele (oare asa a fost mereu si nu mi-am dat eu seama?)… Poza cu zana primaverii acolo este facuta.
Da, cu fiecare nou primar se mai schimba cate ceva, asa ca sperante sunt…
Weekend placut sa ai si tu, draga Suzana!
Cred ca ar trebui sa scrii mai des despre Ploiesti. Orasul asta are atatea locuri frumoase si atatea ar fi de criticat…
Sincera sa fiu, chiar as vrea si as avea despre ce sa scriu, insa ma tem sa nu imi plictisesc cititorii. Sunt destul de putini ploiesteni care ma citesc. ;)
Un oras frumos plin de viata cu oameni cu bun simt.