Plec în călătoria vieții mele

Căldura năucitoare m-a făcut să urlu și să bat cu pumnii în pereții moi și parfumați. Cineva să mă elibereze! țipam speriată, în vreme ce transpirația îmi șiroia pe tâmple și îmi păta cerceii însângerați. După aproape două ore de chin, timp în care mi-au trecut prin fața ochilor toate momentele mai mult sau mai puțin frumoase trăite în scurta mea viață, cineva mi-a înțeles zbaterea. Eram palidă, încercănată și îngrozită. În jur mirosea a primăvară, a înflorire și parcă a miere. Singura mea vină este că m-am născut. Atunci, de ce mi-a fost sortit să îndur atâta suferință?

Când soarele scălda pământul în lumină și culoare, când magnolia exploda de-atâta fericire, când albinele deja alergau din floare în floare, eu stăteam încuiată într-un ghiozdan, înghesuită între țigări, cărți, șervețele și tot felul de lucrușoare femeiești. Vreau să fiu una cu natura, vreau să îmi trăiesc viața la maxim, vreau să văd lumea! strigam din răsputeri, cu disperarea ființei ce nu se poate bucura de împrimăvărare. Glasul meu, deși subțirel și timid, s-a auzit până în cele patru zări și-atunci…

M-am trezit scoasă din colivia aurită, din ghiozdanul parfumat, din locul unde am petrecut, uitată, ultima săptămână. Orbită de razele soarelui, nici măcar nu am apucat să văd cine m-a eliberat. Știu doar că am avut norocul de a găsi drumul spre libertate, spre ceea ce dintotdeauna am visat. Lume, pregătește-te, că vin spre tine! Va fi călătoria vieții mele! Se va scrie prin cărți despre frumoasa și blânda Sehașela, maimuțica cu cercei, cea care a colindat pământul de la un capăt la altul în căutarea fericirii. Sper să o și găsesc!

PS: Vienela speră și ea să prindă trenul vieții sau măcar un camion care să o poarte din loc în loc, așa cum mă va purta pe mine roșcovanul din imagine.