Îmi plac nespus de mult oamenii care fac glume bune, oamenii veseli care mă fac să râd, oamenii care au într-adevar umor și știu când/unde/cum să îl folosească. Avem nevoie de râs în viața noastră, fie că vrem să recunoaștem, fie că nu. Dacă am putea învăța când trebuie să fim serioși și când să ne amuzăm, cu totul altfel ar arăta lumea în care trăim. Ca orice alt român, mă pricep bine să fac haz de propriul necaz. Râd cât pot de mult, de câte ori am ocazia, atât de mine, cât și de situațiile comice despre care aflu sau pe care le observ.
Dar… nu voi putea înțelege niciodată maimuțele abia coborâte din copac care râd când citesc despre moartea unui om, despre suferința unei persoane, despre boala cuiva, despre crime sau violuri etc. Mi se pare absolut incredibil ce se întamplă. Aproape că nu este știre nou apărută la care să nu vezi câteva maimuțe (să mă ierte maimuțele adevărate) care leșină de râs la aflarea veștii că un copil a căzut într-o fântână, că o minoră a fost violată, că un tată a dispărut undeva în lume, în timp ce era la muncă etc etc etc.
Nu pot înțelege ce dracu găsesc acești pitecantropi de râs când află că o pădure a luat foc, că e foamete undeva în lume, că e război în altă parte a lumii, că a fost un cutremur sau că e secetă. Cum și de ce ai râde aflând că planeta se confruntă cu tot felul de dezastre naturale sau provocate de om? De ce ai râde auzind că e cineva bolnav, că de toată munca de o viață a unui om s-a ales praful, că sunt copii care se culcă nemâncați?
Nu pot decât să cred că porți capul ăla pe umeri doar ca să nu îți plouă în gât. Nu poți fi real, nu poți fi uman când râzi ca boul la știri despre calamități, foamete, războaie, crime, violuri, morți. Și-mi pare că sunt tot mai mulți asemenea maimuțoi pe centimetru pătrat de internet. Pitecantropul modern de România are acces la internet și încearcă să ne convingă zilnic că există, că e real și “asumat”.
