Dacă tot am redeschis pentru câteva clipe cartea Casa somnului și am extras din ea un citat despre uzura profesională, mi-a trecut prin cap să vă spun mai multe despre casa somnului. Nu, nu despre carte, ci despre cum apartamentul meu s-a transformat în cămin călduros în care pisicile să doarmă pe săturate. Și dorm mai toată ziua și toată noaptea, cu mici pauze.
De la prima geană de lumină care străpunge întunericul nopții, pisica are prostul obicei de a se trezi și a începe să mișune prin casă. Întâi la castronul cu boabe, să se hrănească. Felinele sunt animale inteligente, care știu bine că mâncarea le dă energie și le ajută să fie mereu vesele și în formă. Când termină de mâncat, orice pisică bea un strop de apă.
Urmează apoi mersul la baie pentru ușurarea burții. Știți câtă muncă depune o pisică pentru a-și îngropa netrebuințele? Și cum zgârie creierii omului fiecare încercare? Când și această treabă e gata, pisicii nu îi rămâne altceva de făcut decât să se joace. Și se joacă. De obicei alergând cu un tropăit incredibil, care îi poate face pe vecini să creadă că în casa somnului locuiește o herghelie de armăsari sălbatici. Cel mai scurt drum pentru antrenamentele de atletism este prin capul omului care se bucură de ultimele clipe de relax înainte de a începe o nouă zi de muncă. Cel mai bun os de ros e întotdeauna piciorul care iese de sub pătură.
Dacă pisica e mai iute de picior și mai curioasă din fire (nu cumva ăsta e pleonasm?), trezirea omului are loc brusc, în momentul în care cana cu lapte uitată pe masă ori ghiveciul cocoțat sus, pe bibliotecă, se face zob cu un zgomot infernal. Cine, pisica? Nu, nu se poate. Uite ce cuminte stă ea în pat, spălându-și blănița. Se pregătește să se bage la somn. În casa somnului. Sttt, că a adormit!
2 thoughts on “Pisica în casa somnului”