Perla – de la poveste la bijuterii. În modestia ei fără de margini, perla nici măcar nu știa cât este de frumoasă și de valoroasă. Trăia ascunsă între valvele de un negru-albastru strălucitor, acoperită de nisipul de pe fundul mării. Acolo ar fi rămas probabil până la sfârșitul zilelor sale, dacă nu ar fi venit pescuitorul de scoici să o prindă în palma sa aspră și să o ridice la suprafață, acolo unde soarele își pune puternicul reflector pe orișice obiect sau ființă.
Mai mult din întâmplare, cineva a deschis scoica. Înmărmurit de comoara găsită în interior, a început să strige în dreapta și în stânga, dornic să se laude cu descoperirea sa. De cum au văzut-o, oamenii au luptat să pună mâna pe ea, să se bucure de frumusețea ei, de perfecțiunea ce crescuse pe fundul mării, nevăzută și neștiută. Ea a rămas albă, senină, zâmbitoare și modestă. I-ar fi plăcut să ofere tuturor câte puțin din eleganța făpturii sale, din bunătatea inimii sale, din duritatea trupului său.
BIJUTERII CU PERLE LA PRETURI BUNE GASITI AICI
A fost cumpărată pentru câțiva arginți și montată într-o bijuterie oarecare. Vedea rar lumina soarelui, căci perlele nu sunt purtate zi de zi prin lume. Nu suferea deloc. Orice ieșire îi aducea mici bucurii, însă întoarcea la caseta cu bijuterii o calma, amintindu-i de vremurile în care doar apa adâncă, întunecată, și nisipul aspru o mângâiau delicat. După un timp, prețul ei a crescut. S-a trezit captivă într-o bijuterie cu lucrătură fină. Era purtată zilnic prin lume, era fotografiată și studiată.
Lumea ei se schimbase mult în ultima perioadă. Participa la diverse parade ale modei, se învârtea printre pietre prețioase și diamante dure. Alături de ele, părea întotdeauna ruda săracă. Nici asta nu o deranja, atâta timp cât i se permitea să admire strălucirea fiecărei fațete a diamantelor. Într-o nefastă zi, perla noastra s-a apropiat din greșeală de montura metalică ce fixa unul dintre diamante. Neșlefuită fiind, montura a zgâriat perla, rănind-o grav.
Perla a plâns, s-a jelit, a sângerat. Credea că va muri, abandonată într-o veche cutie de bijuterii fără valoare. Dar nu, nu asta este soarta perlelor! Suratele ei, perle de o perfecțiune naturală, ce nu au nevoie de șlefuiri sau artificii, i-au depus pe răni câte o sărutare caldă, ca o boare de zefir. I-au dovedit că nu este singură pe lume, că oriunde o va purta viața, ea va avea alături prieteni buni, gata să îi sară în ajutor, să îi depună sărutări pe rănile deschise, pentru a le vindeca. Perla strălucea mai tare ca oricând!
hmmm… profunde mesaje dincolo de cuvinte… nici o perlă nu ar trebui să fie rănită… nici măcar din greşeală…. frumos ai scris draga mea.
Frumoasă poveste, Vienela. Rănile vieții ne șlefuiesc într-un mod aparte dându-ne acea frumusețe și unicitate a personalității fiecăruia.
Da, cred că rănile ajută. Cine n-a fost rănit niciodată n-ajunge să se cunoască, nu cu adevărat. Şi cu cunoaşte nici viaţa, aşa cum e ea pentru cei mai mulţi dintre noi.
Din păcate, cred că sunt şi unii pe care rănile în otrăvesc şi vor să plătească o lume întreagă pentru răul pe care li l-a făcut lor cineva, cândva… Dar asta n-are legătură cu perla ta. Decât, POATE, cu montura grosolană a diamantului.
“nu cunoaşte”, nu “cu cunoaşte” Scuze.
O poveste delicată, susținută de o frumoasă fotografie. Și când te gândești că, de fapt, perla este ea însăși rana produsă de un fir de nisip, rană pe care scoica o acoperă cu straturi de coji. Numai că la ea cojile sunt de sidef !
…dincolo de cuvinte eu văd un om frumos …ca o perlă. Te îmbrăţişez cu drag.
Din păcate, din ce în ce mai rare perlele autentice. Cele fără ghilimele. Din ce în ce mai des vedem din cele artificiale, din plastic spoit cu sidefiu. Ca și în cazul multor oameni…
Ce poveste frumoasa! <3
Superb, Vienela!