Am avut o colegă de clasă care avea din naştere o mână (dreapta) mai mică, nedezvoltată. Încerca să se descurce singură, să nu apeleze la noi. Scria ţinând mâna stângă deasupra scrisului şi se chinuia cu bucăţica de mână (dreapta) să păstreze caietul nemişcat. Dacă vroia să desfacă o napolitană din ambalaj, o băga la subraţul drept şi trăgea cu mâna pe care o avea întreagă. Nu a putut participa niciodată la orele de educaţie fizică şi nici la jocurile noastre din recreaţii. Nu vă pot spune cum proceda la baie, dar vă puteţi imagina sau puteţi proba.

Mi-a fost colegă opt ani, dar eu nu am reuşit să mă acomodez, de câte ori mă uitam la ea simţeam o strângere de stomac. Astăzi am văzut la Florin Ruşanu un caz identic cu al fostei mele colege şi am simţit din nou vechea strângere de stomac.

Dacă acum 30 de ani nu se putea face mai nimic, acum lucrurile sunt diferite. Ne-am putea uni, am putea dona sau am putea scrie pe bloguri despre micuţa şi nefericita Lucia, să încercăm să o ajutăm. Fetiţa are nevoie de nişte proteze care să îi uşureze drumul prin viaţă.

Ştiu că sunt mulţi copii cu probleme şi că nu-i putem ajuta pe toţi, dar din când în când putem dovedi că suntem oameni, că avem milă.