Trezirea, putoare ce eşti! Nu vezi că soarele a transformat totul în portocaliu? Vocea subţirică a Ursulei, hotărâtă şi insistentă, îmi zgârie timpanele sensibile. Deschid un ochi. Ce repede vine dimineaţa aici! Întind ca din greşeală o labă peste bipezii somnoroşi. Primesc înapoi două… palme. Cu una am fost împins, cu cealaltă mângâiat. Am nevoie la baie. Ah, stai, că eu sunt singurul fraier care nu are baie în casă. Mă scoate cineva afară sau dărâm uşa? Enervante reguli are societatea omenească. Pentru a ieşi afară trebuie să ne îmbrăcăm. Ei cu pantalonii, eu cu hamul. Dacă latru o dată, nu se cheamă că am folosit hamul?
Îmi plăcea să dorm sub bicicletă. Mi-am dat seama că ei nu îi mai place să mă ştie acolo. Mi-a prins codiţa sub una dintre roţi în timp ce dormeam. M-am răzbunat muşcând-o. Acum am necaz pe maşinile din parcare. Toate miros a alţi câini, aşa că marchez cauciucurile, să afle lumea că exist. Îl tolerez cu greu pe piticul slăbănog care s-a pripăşit lângă blocul nostru. Ai mei au început să îi ducă de mâncare. Pe mine m-au certat când am furat un os de pui. Dreptate omenească! Nici cu copiii nu îmi e mai uşor. Pe unii am voie să sar şi să îi ling. Primesc la schimb dezmierdări. Pentru alţii sunt certat. Cică trebuie să aştept semnalul lor, să văd dacă vor să ne jucăm. De unde atâta răbdare la un pui de câine?
Aş vrea să ştiu dacă inventatorul microcipului pentru câini a testat pe propria piele injectarea aia dureroasă. Şi mai vreau să ştiu de ce nu e dreptate pe lume. Într-o altă realitate aş fi putut să o aduc pe Tara în casa mea, să am un partener de joacă adevărat. Am plâns văzând că eu plec, iar căţeluşa asta atât de frumoasă, de pufoasă, de blândă şi jucăuşă rămâne la cabinetul veterinar, a nimănui. Liberă de contract şi dornică de iubire. Draga de Tara e de viţă nobilă, are ceva sânge de labrador în vene, nu-i o pârlită de maidaneză, ca mine. Să rămâneţi pe aproape, că are Vienela nişte filmuleţe cu mine şi cu puiul de câine Tara.
Aventurile lui Bruno reuşesc de fiecare dată să amuze oamenii (linkul acesta duce spre pagina mea de facebook; pentru fiecare like dau un pupic). Am un talent deosebit de a intra în belele, deşi în general sunt foarte cuminte. Credeţi că se întâmplă atâtea pentru că duc o viaţă de câine activă şi trăiesc alături de trei pisicuţe nebune?
Of, nu pot sa dau Like (nu am buton), asa cum nici lui Bruno nu-i ajunge, mai mult ca sigur, limba pân’ la mine :))) .
Esti o vietate bruna, cu prieteni in toata tara. As merita si eu un pupic, nu?!
Considera ca l-ai primit! Ti l-am trimis cu mare drag! :*
Like ziceam pentru pagina lui de facebook, dar tu parca i-ai dat deja. https://www.facebook.com/AventurileluiBruno El oricum se straduieste sa iti dea un pupic. :)
Limba? Ce urât suna! Boticul… voiam sa zic :).
:))) Suna urat in mintea noastra de umani…
Decât un pupic din depărtare
Mai bine la articole un share
Bine măi Bruno, îţi dau char acum like!
Like lui Bruno, normal!!!
Npc! :)
Hopa, si rima, si like… Multumim frumos, Radu! :)
Pupam Danuta si multumim! :*
:) Tinerete, tinerete!