Îi auzeam des numele, atunci când căscam gura la discuţiile adulţilor, dar niciodată nu îl întâlnisem, pentru că drumurile noastre erau diferite, nu se intersectau nici măcar întâmplător. Asta până într-o zi, când mi-a ieşit în cale pe neaşteptate, iar persoana cu care eram mi-a spus că “el este Dâmbu, celebrul pârâiaş care străbate Ploieştiul de la nord la sud”, trecând prin zone nu prea căutate de turişti sau de concitadinii noştri.
Ce dezamăgire! Toată viaţa îmi imaginasem sălcii plângătoare, pline de muguraşi, stând calme pe marginea unei ape străvezii, din care să orăcăie vesele broscuţele. Verdeaţă este pe mal, dar nu se aude nici un clipocit, nu cântă nici o broscuţă. Dâmbu nu este un nume sonor, dar eu îl plăceam oricum, pentru că îmi doream ca prin oraşul meu să treacă o apă frumoasă, limpede, înconjurată de verdeaţă, un fel de paradis în miniatură.
Când am ajuns la capătul străzii Văleni şi l-am văzut trecând pe sub podeţ, am încremenit. O apă micuţă, oribilă, murdară, plină de gunoaie. Pe mal, în capătul podului, o casă dărăpănată, învelită cu resturi de carton scofâlcite de soare şi de vreme. La poalele casei, un morman de moloz. Puţin mai departe, un alt morman, de data aceasta format din peturi şi sticle. Oriunde mi-aş fi aruncat privirea pe întinderea apei, vedeam acelaşi peisaj dezolant.
M-am întrebat imediat cine a fost isteţul care a permis ca prin acele locuri să îşi ridice case oameni care nu iubesc natura, care nu vor ca oraşul lor să fie curat, care nu respectă nici cele mai elementare reguli ale societăţii. Mi-am spus că i-aş scoate pe toţi din case şi i-aş pune la muncă, să cureţe acel firicel de apă, să facă să dispară toate gunoaiele pe care le-au aruncat în Dâmbu, crezănd că pârâul este un fel de tomberon mai mare. Dar eu nu am puterea de a face asta.
Acum câţiva ani, în dreptul depoului de tramvaie, Dâmbu arăta la fel. Murdar, subţirel, abandonat. Fusese poluat cu reziduuri petroliere, după o ploaie torenţială care a înfundat canalizarea rafinăriei. Cineva îmi spusese că primăria a trimis oameni să cureţe apele pârâului. I-am văzut şi eu: cu mănuşi în mâini, cu saci de plastic, adunând câte o hârtiuţă purtată de vânt. Ocoleau mormanele de moloz şi peturi. Aş vrea să fac un drum la primăvară (nu mă pot abţine, ştiind că ninge), să văd cum mai arată Dâmbu…
UPDATE: Am trecut de curand pe la obor si m-am oprit cu inima stransa sa fac cateva fotografii. Surprinzator, in aceasta zona ma asteptam ca Dambu sa fie mult mai murdar, insa l-am gasit curgand lin si poticnindu-se numai din loc in loc de gunoaie.
Desigur, nu cred ca este meritul celor ce traiesc in zona, ci mai degraba al primariei care isi trimite oamenii sa curete singurul fir de apa ce strabate orasul Ploiesti.
Ce frumos scrii tu despre Dambu, de aproape am ajuns sa-l iubesc si eu 🙂
Asta îmi aduce aminte de pârâul Tecucel. Traversează Tecuciul şi se varsă in râul Bârlad.
Pâna la intrare în oraş arată destul de frumuşel, poate pentru că de la izvor şi până acolo nu trece prin localitaţi.
Ce se întâmpă după este altă poveste . 🙁
Nu mai bine l-ar “elimina”, sa nu mai sufere?
Oamenii trebuie civilizati, altfel o sa traim toti in mizerie pana in gat.
De parcă numai Dâmbu ar avea soartă tristă!
Din pacate multe dintre frumusetile naturale ale tarii au fost stricate de oameni nepasatori. 🙁
Chiar luni am fost pe malul Dunarii, era plin de moloz si de glod. Oribil
Pârâul n-are nicio vină. Ar putea arăta aşa cum îl visai tu, dacă nu existau oamenii.
Asta-i: avem o ţară frumoasă, păcat că-i locuită…
treaba de mantuiala e la ordinea zilei
Cam toate râurile şi râuleţele ce trec prin oraşele noastre arată cam la fel. Mulţi oameni le folosesc pe post de container de gunoi, iar admistraţiile locale nu le trec pe lista de priorităţi.
Pai asta e problema politica serioasa. Trebuie implementat o campanie de activism politic de jos in sus local. Trebuie cooptati elevii de liceu care au de gand sa devina biologi si ingineri ecologisti sa cerceteze gradul de poluare in jurul acelui rau, inclusiv pe populatia de broaste si plante, trebuie notificata presa, inclusiv jurnalele liceelor locale, deci implicate scolile si bisericile locale. Ce se preda la liceu la ora de civism si dirigentie ? Trebuie desigur activat cu moderatie si rationalitate, adica nu e cazul de anuntat Greenpeace de la bun inceput, sau de facut dezordine publica cu proteste in fata primariei. Raspunzatori sunt dirigintii si administratiile liceelor si bisericilor locale, astfel incat intreaga actiune sa se desfasoare cat mai ordonat. Parintii trebuie sa supravegheze atat pe administratorii de scoli si biserici cat si pe elevi, prin rotatie, ins anu au voie sa faca ei temele elevilor si ale administratorilor, ci doar sa ii incurajeze si sa ii sustina moral, de ex le pot duce de mancare la rau in timp ce acestia fac cercetarile necesare. Trebui ediscutat la sedinta cu parintii. Familistii au obligatia civica sa se implice in primul si in primul rand. Posibilii celibatari interesati de campanie vor lucra cu presa, nu trebuie sa stea pe capul elevilor si al parintilor si ai administratorilor bisericesti si scolari, ca a 5-a roata la caruta.
Rudolph s-a intrecut pe sine 🙂
Toate paraiasele sunt lasate asa, de izbeliste si oamenii traiesc intr-o inconstienta de speriat. E vorba de educatie…dar nici cum zice Rudolph nu e posibil. Parintii nu se duc la sedintele de la scoala pentru copiii lor dar pentru niste paraiase 🙁