Îi auzeam des numele, atunci când căscam gura la discuţiile adulţilor, dar niciodată nu îl întâlnisem, pentru că drumurile noastre erau diferite, nu se intersectau nici măcar întâmplător.  Asta până într-o zi, când mi-a ieşit în cale pe neaşteptate, iar persoana cu care eram mi-a spus că “el este Dâmbu, celebrul pârâiaş care străbate Ploieştiul de la nord la sud”, trecând prin zone nu prea căutate de turişti sau de concitadinii noştri.

Ce dezamăgire! Toată viaţa îmi imaginasem sălcii plângătoare, pline de muguraşi, stând calme pe marginea unei ape străvezii, din care să orăcăie vesele broscuţele. Verdeaţă este pe mal, dar nu se aude nici un clipocit, nu cântă nici o broscuţă. Dâmbu nu este un nume sonor, dar eu îl plăceam oricum, pentru că îmi doream ca prin oraşul meu să treacă o apă frumoasă, limpede, înconjurată de verdeaţă, un fel de paradis în miniatură.

Când am ajuns la capătul străzii Văleni şi l-am văzut trecând pe sub podeţ, am încremenit. O apă micuţă, oribilă, murdară, plină de gunoaie. Pe mal, în capătul podului, o casă dărăpănată, învelită cu resturi de carton scofâlcite de soare şi de vreme. La poalele casei, un morman de moloz. Puţin mai departe, un alt morman, de data aceasta format din peturi şi sticle. Oriunde mi-aş fi aruncat privirea pe întinderea apei, vedeam acelaşi peisaj dezolant.

M-am întrebat imediat cine a fost isteţul care a permis ca prin acele locuri să îşi ridice case oameni care nu iubesc natura, care nu vor ca oraşul lor să fie curat, care nu respectă nici cele mai elementare reguli ale societăţii. Mi-am spus că i-aş scoate pe toţi din case şi i-aş pune la muncă, să cureţe acel firicel de apă, să facă să dispară toate gunoaiele pe care le-au aruncat în Dâmbu, crezănd că pârâul este un fel de tomberon mai mare. Dar eu nu am puterea de a face asta.

Acum câţiva ani, în dreptul depoului de tramvaie, Dâmbu arăta la fel. Murdar, subţirel, abandonat. Fusese poluat cu reziduuri petroliere, după o ploaie torenţială care a înfundat canalizarea rafinăriei. Cineva îmi spusese că primăria a trimis oameni să cureţe apele pârâului. I-am văzut şi eu: cu mănuşi în mâini, cu saci de plastic, adunând câte o hârtiuţă purtată de vânt. Ocoleau mormanele de moloz şi peturi. Aş vrea să fac un drum la primăvară (nu mă pot abţine, ştiind că ninge), să văd cum mai arată Dâmbu…

UPDATE: Am trecut de curand pe la obor si m-am oprit cu inima stransa sa fac cateva fotografii. Surprinzator, in aceasta zona ma asteptam ca Dambu sa fie mult mai murdar, insa l-am gasit curgand lin si poticnindu-se numai din loc in loc de gunoaie.

dambu ploiesti

Desigur, nu cred ca este meritul celor ce traiesc in zona, ci mai degraba al primariei care isi trimite oamenii sa curete singurul fir de apa ce strabate orasul Ploiesti.