Skip to main content

Pe crenguța mea de blog…

Țurțuri de gheață mi-s gândurile încremenite în vremea când ciripeam ca o vrabie pe crenguța mea de blog. Gheața e curată. Prin ea pot vedea zâmbetul mucalit pe care îl aveam când mi-am ratat șansa de a deveni legendă. Văd, printre amintiri cu castane și ceai de fructe, cum ploaia devine zăpadă, cum se mai scurge un anotimp spre final. Am spus tot ce aveam de spus? Nici pe departe. Atâta doar că mă încearcă o sfârșeală fără nume, ca și cum deasupra plăcerii mele de a scrie se învârtejește un vânt polar. E totul alb. Mă simt de parcă aș fi nimerit în Regatul de Piatră.

Nu-s tristă, nici plictisită. Încep o sumedenie de lucruri noi. Le bag în pauză mult prea repede. Sunt locuri unde nu mă mai simt bine. Caut altele. Peste tot pare să fie ger. Îmi încremenește și zâmbetul pe buze. Nimic nu mă atrage. Mâinile-mi sunt de mămăligă. Refuză să tasteze vreun gând. Poate pentru că toate literele patinează în jurul a doar câteva idei? Trebuie să schimb ceva. Și iarna și-a schimbat hainele. Adio polei, adio peisaje frumoase! Vreau să inventez o poveste faină și nu îmi iese. La câte grade scrie bloggerul cu plăcere maximă?

Am întârziat iar. Colegii mei au folosit cu mult timp în urmă cele 12 cuvinte (turturi, ceai, castane, mamaliga, polei, zapada, alb, faina, ger, grade, vant, polar). Eu încă mai caut locul unde am discutat cu Claudia despre o anumită poveste. Nu reușesc să îl găsesc. Nu îmi amintesc dacă voia pentru cel mic o poveste despre dinozauri sau despre altceva. Mi-e jenă să o întreb. Sper doar să citească…