Țurțuri de gheață mi-s gândurile încremenite în vremea când ciripeam ca o vrabie pe crenguța mea de blog. Gheața e curată. Prin ea pot vedea zâmbetul mucalit pe care îl aveam când mi-am ratat șansa de a deveni legendă. Văd, printre amintiri cu castane și ceai de fructe, cum ploaia devine zăpadă, cum se mai scurge un anotimp spre final. Am spus tot ce aveam de spus? Nici pe departe. Atâta doar că mă încearcă o sfârșeală fără nume, ca și cum deasupra plăcerii mele de a scrie se învârtejește un vânt polar. E totul alb. Mă simt de parcă aș fi nimerit în Regatul de Piatră.
Nu-s tristă, nici plictisită. Încep o sumedenie de lucruri noi. Le bag în pauză mult prea repede. Sunt locuri unde nu mă mai simt bine. Caut altele. Peste tot pare să fie ger. Îmi încremenește și zâmbetul pe buze. Nimic nu mă atrage. Mâinile-mi sunt de mămăligă. Refuză să tasteze vreun gând. Poate pentru că toate literele patinează în jurul a doar câteva idei? Trebuie să schimb ceva. Și iarna și-a schimbat hainele. Adio polei, adio peisaje frumoase! Vreau să inventez o poveste faină și nu îmi iese. La câte grade scrie bloggerul cu plăcere maximă?
Am întârziat iar. Colegii mei au folosit cu mult timp în urmă cele 12 cuvinte (turturi, ceai, castane, mamaliga, polei, zapada, alb, faina, ger, grade, vant, polar). Eu încă mai caut locul unde am discutat cu Claudia despre o anumită poveste. Nu reușesc să îl găsesc. Nu îmi amintesc dacă voia pentru cel mic o poveste despre dragoni sau despre altceva. Mi-e jenă să o întreb. Sper doar să citească…
Vino alături de Arko, micul dragon care și-a pierdut culorile, într-o călătorie fantastică printr-un regat magic. Ne va însoți Pablo, un băiețel curajos care va lupta împreună cu dragonul său împotriva unor creaturi magice. Vor reuși ei oare să adune cele cinci cristale pentru ca Arko să își recapete culorile? Povești în română pentru copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 9 ani.
Prin pustiul alb, îmi amintesc de cuvintele mele scrise pe paginile blogului, ca niște copăcei firavi într-o zonă deșertă. Înainte, cuvintele mele erau ca stropii de ploaie care cădeau în rânduri ritmice și înviorătoare. Acum, ele par a fi fost înghețate în timp, precum țurțurii care atârnă de marginea acoperișurilor.
În acest Regat de Piatră, fiecare cuvânt părea să fie sculptat în gheață veșnică. Gândurile mele, de altădată vii și înfloritoare, acum se prezintă ca relicve ale unui trecut înghețat. Dar chiar și în această tăcere albă, simt că există o frumusețe rece și misterioasă. Îmi amintesc cum visam să devin o legendă, să las o amprentă indelebilă în lumea virtuală, dar acum, parcă, am devenit doar o umbră a acelui eu plin de speranță.
Și totuși, în adâncul acestui Regat de Piatră, simt că există o căldură, un freamăt subtil. Poate că gheața care îmi înconjoară gândurile ascunde în ea semințele unei renașteri. Poate că acest vânt polar care mă străbate ascunde promisiunea unei primăveri care încă nu și-a dezvăluit fața.
Privesc în urmă, la cuvintele mele lăsate în urmă pe crenguța blogului meu, și-mi dau seama că acestea sunt doar fragmente ale unei călătorii neterminate. În acest Regat de Piatră, cuvintele pot fi țurțuri reci, dar ele pot și topi această aparență rigidă și transforma frigul într-o simfonie a cuvintelor.
Și astfel, încremenit între amintirile cu castane și ceai de fructe, mă întreb dacă această încleștare a gândurilor mele în gheață este doar o oprire în călătoria mea sau o transformare necesară către ceva mai profund și mai înțelept. Poate că în acest alb infinit există răspunsuri care așteaptă să fie descoperite, iar eu, cu condeiul în mână, sunt pregătit să topesc țurțurile și să explorez această regiune a cuvintelor înghețate în căutarea unei noi povești de spus.