Skip to main content

Pata de culoare- Apariţia găurii negre

În ultimul timp obişnuia să stea până târziu afară, aşezat în iarba din faţa casei, printre florile despre care mama lui îi spusese că se numesc regina nopţii. Învăluit în parfumul lor dulce, băieţelul se adâncea în gânduri, cu ochii spre cerul bleumarin, de pe care îi sclipeau şăgalnic puzderie de stele. Una dintre ele lucea mai tare decât celelalte. Spre ea îşi îndrepta băieţelul privirile seară de seară.

O rază palidă, gălbuie, cobora atunci spre pământ şi îl atingea uşor, înfiorându-l. Fără voce, steaua cea luminoasă îi vorbea despre curajosul Jack şi despre vrejul de fasole fermecat, cu ajutorul căruia eroul din poveste urcase până hăt, departe, acolo unde nu mai erau nici case, nici pomi, nici vietăţi. Băieţelul întorcea atunci capul spre locul în care plantase boabele de fasole. Urmărea cu privirea vrejul anemic, ce crescuse doar puţin mai înalt decât el. Cam de cât timp era nevoie ca vrejul să crească până la cer, acolo unde se aşezase steluţa lui dragă?

În această seară, băieţelul s-a decis. Nu poate aştepta până când vrejul de fasole ajunge la fel de mare ca cel din poveste. Îi este dor de mama, de braţele ei calde şi de minunatele poveşti pe care i le spunea înainte de culcare. Se prinde cu mânuţele de raza palidă a stelei şi urcă încet spre cer. Trece în grabă pe lângă zarzărul plin de fructe, ajunge în dreptul acoperişului casei, trimite un gând bun bunicilor, apoi păşeste tot mai repede pe raza stelei.

Ştie că atunci când va ajunge la ea, nu îi va mai fi nici frig, nici frică. Acolo sus, pe cerul întunecat, în locul stelei o va găsi pe mama, pe mămica lui dragă, care plecase într-un loc mai bun, din care îl veghea şi îi spunea poveşti. Băieţelul urcă, şi urcă, şi ajunge într-un final la steaua lui dragă. O îmbrăţişează fericit şi îi cântă dragostea lui. Dar steaua este tot rece, tot palidă, tot nemişcată, aşa cum o văzuse el ultima dată în casă. O prinde strâns în braţe şi o smulge de pe cerul bleumarin, lăsând în urmă o gaură neagră, singura pată de culoare printre stelele albe.

Poveste scrisă la sugestia băiatului meu, în amintirea unui băieţel de demult, pe care l-am văzut privind trist cerul, locul unde i se spusese că a ajuns mămica lui. Alte pete de culoare veţi găsi aici.

Comments
  • Radu September 30, 2013 at 7:01 am

    Foarte frumos scris! Felicitari!

  • Psiluneli- Pată de culoare | Cățărătorii September 30, 2013 at 7:05 am

    […] Au scris Mariana, Some Words, dor, Ioana Soglu, Vienela […]

  • Scorpio September 30, 2013 at 7:43 am

    O poveste trista, mai ales ca am mers din link in link… Cutremurator!

  • Adriana September 30, 2013 at 8:09 am

    …mi-ai frânt sufletul, am fost şi eu din link în link până la nişte caiete cu ciorne.

  • Andreea D. September 30, 2013 at 8:09 am

    Pata de culoare cred că era şi în sufletul băiatului. Era plin de flori, zâmbete şi culoare acolo, în inima lui, unde mama şedea la loc de cinste.

  • Ana-Maria September 30, 2013 at 8:11 am

    Ce mai stii despre el,Vienela? L-ai mai intalnit?

  • dordefemeie September 30, 2013 at 8:40 am

    Te doare sufletul numai cand te gandesti ca se intampla si astfel de lucruri, si cat de mult poate suferi un copil dupa o astfel de pierdere ireparabila…

  • Mariana September 30, 2013 at 9:36 am

    Aproape că mi s-au umplut ochii de lacrimi. Poveştile despre copii şi animale mă impresionează întotdeauna…

  • Cuvânta September 30, 2013 at 11:00 am

    Nu e nimeni ca mama.

  • Greenleaffy September 30, 2013 at 12:18 pm

    Să smulgi o stea de pe cer, frumos, îmi place.

  • javra September 30, 2013 at 12:18 pm

    Sensibilă, ca întotdeauna.

  • zdwub September 30, 2013 at 12:25 pm

    Foarte trista povestea asta 🙁

  • abisurile September 30, 2013 at 12:40 pm

    Pentru ca sunt intr-o perioada in care ma fortez sa vad jumatatea plina, ma gandesc ca poate metafora gaurii negre ascunde trei puncte, nu numai unul.

  • mixy September 30, 2013 at 12:51 pm

    ce univers găunos!

  • olimpia becheru September 30, 2013 at 1:29 pm

    Copiii sunt cei mai sensibili. Pentru ei, pierderea mamei, este ca si o rupere de ceva care ii tinea in viata. Doamne, cati elevi am avut asa care erau diferiti de altii. Ori prea violenti ( ca o rebelare impotriva celorlati, a lumii), ori introvertiti ( singuratiti, inchisi, tristi). Stiti ce inseamna sa intri intr-o clasa in care te lovesti de tristetea unui copil care si-a pierdut mama? Partea rea este ca e greu sa fii tu mama in locul celei disparute. Nimeni nu poate inlocui o mama.

  • Rodica September 30, 2013 at 1:56 pm

    Cine stie cate gauri negre aparute in acest fel exista pe lume… Foarte trista si tulburatoare poveste. Nu doresc nici unui copil din lume sa treaca prin asa o exeprienta.

  • […] mai scris: Mariana, Some words, dor, Ioana Soglu, Vienela, Scorpio, Adriana, Cita, oglinda lui erised, […]

  • SimonaR October 1, 2013 at 1:07 am

    🙁 e trist…. foarte trist

  • Adrian Manea October 1, 2013 at 7:56 am

    Plină de emoţie povestioara ta, Vienela. Cerul de deasupra noastră are atât de multe găuri negre, şi atâtea priviri triste îndreptate către el.

  • Rudolph Aspirant October 2, 2013 at 5:33 am

    Recomandare de film artistic de expresie franceza care incearca sa observe punctul de vedere al unui copil de 4-5 ani care isi pierde mama, Ponette. Este desigur o pierdere catastrofala la orice varsta de dezvoltare si formare a unui individ, in mod special pt copii care sunt ff ocupati de a se dezvolta si forma in ritm deosebit de alert si dinamic relativ la adultii care nu prea au mare lucru de facut din acest punct de vedere decade in sir, (dupa parerea mea, recunosc, oarecum subiectiva de om indolent si dificil educabil/imbunatatibil).

  • elly weiss October 2, 2013 at 12:46 pm

    Biet baietel trist…
    Chiar acum cateva minute, la tv s-a discutat o intamplare cu un baiat, cu o operatie la cap si impreuna cu cei patru frati ai lui parasiti de mama. O mama care a dat bir cu fugitii din cauza greutatilor. Baiatul…inca nu se stie exact cum, fusese atins de o profesoara cu palma sau nu stiu exact cu ce pentru ca nimeni nu stia exact. Cel putin asa s-a discutat, nu se cunosteau prea multe detalii. Cred ca si copiii aia au o viata cat se poate de trista… ca si baietelul tau.

  • Javra February 9, 2014 at 9:19 pm

    Stephen Hawking are altă părere despre găurile negre. Cică devin gri!

    • Vienela February 9, 2014 at 9:45 pm

      Si ce, Stephen asta e detinatorul adevarului absolut? :))))

  • Gabriela February 10, 2014 at 8:42 am

    Minunata, trista si emotionanta poveste. Uneori ma intreb daca e bine sa ne inconjuram de prea multe vise si iluzii. Realitatea ajunge astfel sa nu mai fie un spatiu in care sa functionam normal.

  • Post a comment

    Threaded commenting powered by interconnect/it code.