Skip to main content

Parola: Curaj

Cunoşti acea senzaţie de regret, cauzată de lipsa totală a spontaneităţii dintr-un moment anume? L-ai ratat şi nu mai poţi întoarce timpul înapoi, să dai o replică inteligentă. Nu ţi-a trecut nimic isteţ prin gând atunci, dar mai târziu, când te-ai calmat, ideile au venit buluc. Ai fi putut spune asta, sau asta, sau asta… Nu ai spus şi acum este prea târziu. Eu sunt maestră în acest domeniu. Ratez moment după moment şi rămân cu regretul, cu umilinţa de a nu fi găsit cu promptitudine o replică potrivită. În aceste situaţii, mai târziu înseamnă prea târziu.

Însă niciodată nu este prea târziu să te amuzi pe seama ofiţerilor germani din lagărele de concentrare naziste, să îi ridiculizezi, să ai pentru o clipă senzaţia că au fost umiliţi maxim. Ernest Hemingway spunea, în prefaţa cărţii Sărbătoarea de neuitat, că “cititorul are latitudinea să considere această carte drept o ficţiune. Dar e totdeuna posibil ca o plăsmuire a imaginaţiei să arunce o lumină nouă asupra anumitor fapte autentice”. Asta am simţit ieri, urmărind un mic fragment din filmul Parola: Curaj (1962, regia Andrew L. Stone, cu Dirk Bogarde în rolul sergentului major Charles Coward).

 

Parola Curaj

Adunaţi pe platou într-un lagăr german, cu puştile îndreptate spre ei, prizonierii englezi află cu groază că vor fi pedepsiţi exemplar, ca răspuns la acţiunile armatei britanice. Moartea unor soldaţi nazişti, găsiţi cu mâinile legate la spate, împuşcati în cap, era musai să fie răzbunată. Pedeapsa? “De la ora 9 dimineaţa la ora 9 seara, soldaţii englezi vor sta cu mâinile legate la spate”. Imaginează-ţi o mare de prizonieri cu mâinile legate, stând la o coadă interminabilă spre budă şi ofiţeri germani dezlegând şi legând sforile, pentru ca englezii să îşi poată face nevoile. Imaginează-ţi prizonierii britanici ieşind de la budă şi aşezându-se la coadă, iar şi iar, spre disperarea nemţilor. Dacă reuşeşti să vezi tabloul, eşti convins deja că vorbesc despre o comedie ce merită urmarită, în ciuda faptului că filmul este atât de vechi.

 

19 thoughts to “Parola: Curaj”

  1. Nu. De obicei sunt destul de spontan si n-am regrete. Ba chiar am regrete ca-s prea spontan. Mie nu-mi plac filmele asa vechi americane. De obicei sunt profund nerealiste si mult prea nationaliste. Americanul poate tot, vede tot, simte tot, domina tot. Deci e cam plicticos :D

    1. Chiar asa este filmul! Dar tot m-a amuzat acea faza… Nu l-am vazut pe tot, nu stiu daca merita chiar doua ore din viata mea, insa am vrut sa dau de stire ca exista, poate altii vor reusi sa il vada cu placere pe tot. Eu am deschis tarziu televizorul si am adormit imediat dupa faza aceea. :)
      Ah, sunt si eu spontana, de obicei exact cand ar trebui sa gandesc de doua ori inainte de a vorbi. :)))))))

  2. Pe mine ma cheama Spontaneitate Ioana, mie-mi pare deseori rau ca nu mi-am tacut acea prima replica spontana, obisnuiesc sa reconsider iar si iar lucrurile si-n noua lor lumina sa regret a fi spus ceea ce-am spus initial. Pe de alta parte, am curajul opiniei si nu mi-e niciodata teama s-o afirm.

  3. Eu nu prea sunt spontana, imi inghit gandurile, le analizez si apoi le dau. Dar imi pare rau ca prea gandesc o faza pana sa o fac.
    Eu nu prea ma uit la filme vechi, exceptie fac filmele rusesti, franceze, moldovenesti si romanesti. Sunt haioase prin replici, atitudini si situatii de viata. In rest nu ma uit la filme vechi deci cu siguranta nu-l voi vedea pe cel despre care ai am intit azi. Mi-am imaginat scena si a fost suficient.

  4. Eu sunt ca tine – cele mai bune replici îmi vin după.

    Din faza povestită, am impresia că nemţii s-au pedepsit singuri cu dezlegatul şi legatul a sute de sfori :)

  5. Da, imi imaginez scena si cu siguranta ca este haioasa insa eu am oroare de filmele cu nazisti. Nu stiu de ce, instantaneu mi se strange inima si nu ma pot uita. Apropos de asta, ma uitam acum peste niste acte, iar strainii care vin in Germania, trebuie sa faca un curs de integrare, in care, printre altele, vor invata “istoria recenta” a Germaniei. Asta m-a amuzat. Le e rusine de perioada nazista si ar vrea cumva sa spele rusinea acelui trecut. Pe geamul unei facultati, zaream niste afise lipite, “Frankfurt zona libera de nazisti” iar in Darmstadt, orasul in care locuiesc si au inceput sa fie prigoniti pentru prima data evreii, a devenit un oras cosmopolit, incat am senzatia uneori ca, numarul strainilor de toate natiile e mai mare decat al localnicilor.

  6. In afara de Noaptea generalilor n-am putut urmari niciodata un film despre cel de-al doilea razboi mondial. A, gresesc, am mai vazut unul, o comedie ce se voia metafora lui peste prajit. Doar atat. Nu-mi plac, nu-mi place razboiul…

Leave a Reply to belgianca Cancel reply