Lupta îndârjită cu nămeţii, înainta tot mai greu prin câmpul biciuit de viscol, în timp ce pacheţelul pe care îl purta în braţe îi dădea o stare de epuizare, devenind tot mai greu. Dar nu putea renunţa acum, când luminiţele satului începeau să pâlpâie în depărtare. Din legătura înfofolită într-o pătură groasă se auzi un scâncet slab, care o făcu să înainteze mai repede spre locul unde ştia că va găsi căldură şi poate un strop de mâncare.

Mititelului îi era foame, scâncetul se transformase în plâns. Cu mâinile degerate, tânara fată aranjă puţin pătura, apoi se descheie la haină, încercând să îşi adăpostească pruncul la piept. Era a nimănui, sărmana mamă. Hălăduia din sat în sat, ajutând câte o femeie bună la suflet, care se înduioşa de suferinţa ei şi o adăpostea peste noapte într-un ungher al casei. Primea câte un blid de mâncare, cât să aibă putere să meargă mai departe, nici ea neştiind încotro. Se ruga zi şi noapte să aibă copilul sănătos, să iasă cu bine din iarna grea care se abătuse peste pâmânt.

Ajunsă în sat, a bătut temătoare la prima poartă. Câinele furios încerca să îşi strecoare botul umed prin gardul înclinat, dar fetei nici că îi păsa. Bătea tot mai tare, în timp ce se uita printre ulucile crăpate. A scârţâit o uşa şi vocea blândă, tremurată, a chemat câinele, încercând să îl potolească. A primit-o în casa călduroasă şi a hrănit-o. A zâmbit când tânăra mămică a desfăşat copilaşul bucălat şi i-a dat să mănânce.

Pe masă stăteau aliniate 1 kg de făină, 5 ouă, 500 ml lapte, 2 pliculeţe de drojdie uscată, coaja rasă de la o lămâie, 300 g zahăr, 200 g unt topit, 4 pliculeţe de zahăr vanilat, o lingură cu vârf de cacao, 4 esenţe de rom, stafide şi 250 g de nuci măcinate. Bătrâna tocmai se pregătea să frământe cozonaci. Au căzut de acord ca fata să se ocupe de aluat, în timp ce gazda aranja şi încălzea camera de oaspeţi.

A făcut o maia moale din drojdie cu puţină făină, zahăr şi lapte, pe care, după ce a crescut bine, a amestecat-o cu restul de făină, gălbenuşuri de ouă frecate cu sare şi coajă de lămâie, zahăr dizolvat în lapte şi esenţe. Frământa aluatul şi îl amesteca cu lacrimile care i se prelingeau pe faţă. Din când în când îşi ungea palmele cu unt, pe care îl încorpora în aluat, aşteptând să apară “băşicuţele”, aşa cum o învăţase mama ei, pe când trăia.

După ce aluatul a stat cuminte la dospit, fata l-a împărtit în patru părţi egale, pe care le-a întins pe masă. Două părţi le-a umplut cu amestecul de cacao, nucă, esenţă de rom, 5 linguri de zahăr şi 4 linguri de lapte. A format două rulouri, pe care le-a împletit şi le-a pus în tava unsă cu ulei. A repetat operaţia, de această dată punând stafidele înmuiate în rom şi a presărat zahăr deasupra. Le-a rulat şi le-a aşezat uşor într-o altă tavă.

După ce cozonacii au crescut, i-a uns cu gălbenuş de ou amestecat cu puţin lapte, a presărat zahăr şi i-a băgat în cuptorul cald. Când a considerat că s-au copt, i-a scos din cuptor şi i-a învelit într-un prosop curat.

Parfumul cozonacilor o făcea să se simtă în siguranţă, iar recunoştinţa i se citea în ochi şi pe chipul îmbujorat de căldură. Bătrâna o rugase să rămână peste iarnă acolo, în căsuţa călduroasă şi atât de primitoare. Copilaşul adormise, vegheat de privirile celor două femei.