Au intrat în vacanță și asta ne-a ajutat să ne vedem mai des. Nu aș fi crezut că parfumul fericirii lor mă va învălui atât de rapid, îmbătându-mă și făcându-mă să doresc mai mult, tot mai mult. Sunt mici și dulci, amândoi. Fetița este lipicioasă, ușor nesigură pe ea. Încurajările mele îi dau aripi, o văd cum vrea să zboare tot mai sus. O susțin și îi insuflu dorința de a se autodepăși. Băiatul, fiind mai mic de vârstă, este sigur pe el, vesel și foarte curios. Îi răspund la întrebări, îi arăt tot mai multe lucruri, îl ajut să vadă lumea.

Amândoi îmi dau o stare de bine. Parfumul lor îmi inundă sufletul de fericire, căci miros a copilărie, a inocență, a tot ceea ce adulții au pierdut. Nu i-am văzut două zile și am simțit că nu mai pot sta în casă, că trebuie să îi văd, să le aud râsul dulce, să le văd sclipirea din ochi, să le simt parfumul. O seară, o întreagă seară petrecută cu ei. Nu îmi venea să mai plec. I-am lăsat cu lacrimi în ochi. Am închis ușa după ce le-am promis că dimineață mă întorc.

Îi iubesc! Sunt nepoții lui Mihai, însa e prea puțin important. Sunt micuții mei dragi, sunt parfum de copilărie, sunt inocența întruchipată în două mutrișoare frumoase, cu râsul rotund.