colțul nordic al casei. Întinde mâna, încercând să se țină de zid. Cimentul ieșit în relief îi taie fără milă pielea deja înghețată, dar sângele refuză să curgă. Bătrâna înaintează șovăielnic, sprijinindu-se de pereții casei. Îi este frig, dar știe că trebuie să ajungă la beci, să scoată câteva murături, pe care să le mănânce cu jumările scoase de la untură.
Dar astăzi, în prima zi a lui Făurar, a avut grijă să aprindă foc sub pomi, să stropească cu apă neîncepută (luată dis-de-dimineață din fântână și sfințită de preot) prin livadă și prin grădină. Mai incolo, când s-o mai domoli vijelia, va duce și sita de mălai. De-o vrea Trifon, și ăl-de-sus, anul acesta omizile s-or mulțumi cu mălaiul și nu or mai mânca nimic din grădină sau din livadă. Mălaiul pus la uscat lângă sobă răspândește un parfum minunat pentru nările bătrânei. Miroase a porumb bine copt în câmp, a pământ rodnic, a ploaie de vară, a mâini asprite de vânt, de soare și de frunza zgrunțuroasă a porumbului.
Bătrâna oftează, cu gândul la februarie, luna lui Făurar, lună scurtă, dar tare grea, cu îngheț și dezgheț, capricioasă și răutăcioasă. Viscolul de astăzi îi spune bătrânei că primăvara va veni târziu și că vara va fi secetoasă. Poate că rugurile aprinse astăzi prin sat, pe sub pomi, au fost prea mari, se gândește cu teamă bătrâna. Pe ea o învățase măicuța de mică să aprindă focul în livadă, dar nu să îl facă prea mare, ci numai cât să cheme soarele ce aduce căldura și lumina, ce coace porumbul și merele din livadă.
Mai oftează o dată, inspiră adânc, lăsându-se în voia parfumului bogat, răspândit de mălaiul pregătit pentru Trifon și se așază la masă. În urechi aude un cântecel de demult, pe care îl cântau țigănușii satului în prima zi a lui Făurar, pentru a alunga iarna cea rea… ”Ianuarie, fe-martie…”…
Poveste scrisă pe o temă aleasă de Matilda.
…nu ştiam nimic, dar nimic din obiceiurile de februarie. Pentru mine această lună are alte semnificatii, despre care voi scrie, dar mă bucur că le-am aflat din povestea ta frumoasă. In rest parcă o văd pe mamaia mea cu ciurul de mălai. Ce asocieri fac…
Crezi ca eu stiam? Noroc ca avem internet, ca mai aflam si noi cate ceva. :)))) Ehe, batrana pe care am descris-o chiar exista, o vedeam cu ochii mintii in timp ce scriam. Inventata (cu informatii de pe net) este numai povestea despre traditiile din februarie.
Abia astept povestea ta…
Bătrâna n-avea şi câţiva butuci de vie? Nu de alta da sa pună şi o cană de vin sub ei…
Probabil avea, insa povestitorul a neglijat acest aspect… Data viitoare… :)))
Aici il stiam de Trifonul viilor, pe 1 februarie merge preotul pe camp de slujeste butucii si au tot felul de obiceiuri de respectat. Cum nu am vie serioasa nu prea i-am dat importanta, dar uite o zi interesanta de notat in calendarul magic romanesc 🙂
Eu am aflat de Trifon in seara in care am scris. Nu am nici porumb, nici vie, insa mi-ar placea ca Trifon sa existe. Cu o sita de malai ni s-ar garanta recolte bogate si poate asa nu am mai plati merele la preturi mai mari decat ale portocalelor. 🙂
Da, foarte frumoase obiceiuri…Nici eu nu stiam de ele.
Ma bucur ca am reusit sa aduc printre cititorii mei vestea acestei traditii. 🙂
N-aveam habar de toate obiceiurile astea – ce ţi-e şi cu traiul la oraş, rupt de natură… 🙁
Articolul tău m-a purtat într-o lume mai frumoasă. Mulţumesc. 🙂
In oras sunt si eu, Matilda. 🙂
Mi-ar placea sa citesc la tine o poveste cu acest Trifon, in stilul tau caracteristic.
Desigur, personajul e inventat, dar pare atât de veridic…
Batrana nu este chiar inventata. Seamana bine cu bunica unui prieten… 🙂
Am avut parte de două zile primăvaratice în acest Făurar, chiar și la zăpadă fiind, unde primăvara se simțea în aer și nu m-am putut gândi decât la iraba ce se va ivi în martie. Dependența de primăvară, poate. Mă bucur citind, pentru că scrisul tău îmi place, dar și pentru că povestea noastră aduce multe obiceiuri uitate, sau poate neștiute, în atenția cititorului. Despre Trifon am auzit,, dar numai acum știu exact cine este și chiar am văzut filmulețe cu obiceiurile din diverse zone ale țării, unde Trif Nebunul este îmbunat și rugat să ocrotească livezile și viile. Focuri în livezi se fac în mai multe părți ale lumii, ceea ce înseamnă că obiceiul se întinde mult mai departe, acolo unde încă se mai păstrează tradiția. Așa cum Moș Martin care își vede umbra, la alții e cârtița sau bursucul care iese din ascunzătoare și își vede, sau nu, umbra! Ca să știm cât de timpurie sau caldă va fi Primăvara. Eu sper că ursul nu și-a văzut umbra, așa încât Primăvara să vină repede și să fie caldă și senină! – See more at: https://vienela.ro/parfum-de-faurar/#sthash.h553zMyJ.dpuf
Multumesc frumos, Mirela!
Am vazut si eu la stiri azi-noapte cum oamenii se inghesuiau la gradina zoologica din nu stiu ce oras, pentru a vedea cum reactioneaza ursul la vederea umbrei. Cred mai mult in simturile unui animal salbatic… Pe nenea Trifon nu mi-l pot imagina nici macar in gluma. :))))
ai scris despre nişte obiceiuri pline de mister şi de înţelepciune. o poveste cu iz de aş mai citi :). felicitări!
Ianuarie fe-martie! 🙂 Ce dragut invocau ei Primavara!
Ai impletit fin traditiile lunii februarie.
[…] legate de tema etapei. Cu cea de-a 12-a dezvãluire exclusiva vin eu: mâine caut in magazine jumãri. & PS. Dintr-o documentare rapida am retinut: # din latina: Februaris, onis = purificare, […]
Frumoasa povestire Vi, parfum de mister si de iarna nebunatica ai adus aci!
Despre acest Trifon eu abia anul acesta am aflat iar povestea ta e tare frumoasa, Vienela. M-a captivat. 🙂
[…] Clubul condeielor parfumate. Sper ca Mirela să nu se supere că astăzi nu am asociat ceaiul cu un parfum, așa cum obișnuim în […]
[…] grădina… bătrânei din poveste sper să nu apară nici o omidă, nici o lăcustă, nici un fel de […]