Păpușa blondă, povestea copilăriei ceaușiste
Păpușa blondă, povestea copilăriei ceaușiste, redă un scurt fragment din acele timpuri. Nu vreau să fac istorie, ci doar să îi reamintesc surorii mele Romeea episodul cu Georgeta, păpușa blondă enervantă.
Părul meu vopsit blond se ondulează la loc, oricât ar încerca să mi-l îndrepte. Se enervează și tunde mare parte din el, pocindu-mă. Îmi vine să plâng de necaz, dar știu că asta ar face ca frumoșii mei ochi albaștri să se înroșească și poate chiar să piardă rimelul de pe gene.
Mai bine sufăr în tăcere, așa cum face orice doamnă care mai are un dram de mândrie. Mi-e jenă de situația în care mă aflu, mi-e jenă de lucrurile care mi se întâmplă.
Consideră că rochita mea albă, cu dantele și floricele portocalii minuscule, nu este potrivită pentru vremea rea de afară, așa că mă dezbracă fără menajamente și îmi oferă în schimb o pereche de pantaloni grosolan croiți, dintr-un material urât, maro.
Îmi pune peste umeri o bluză aspră, făcută parcă din resturi și o vestă tricotată, așa cum poartă bunicile de la sate. Bine măcar că mi-a lăsat în picioare pantofiorii mei albi, eleganți, chiar dacă nu se potrivesc cu ținuta.
Mă privește cu un ochi critic și strâmbă din nas. I se pare că sunt cam palidă și atunci îmi întinde pe pomeți un ruj roșu aprins, care mă face să semăn a paiață. Îmi dă puțin și pe buze, spunându-mi că nu se cade să mergem la doctor așa gălbejite.
Nici doctorul nu este mai blând cu mine. Mă pune să îmi dau jos pantalonii maro și mă înțeapă nemilos, fără să țină cont de țipetele mele. Lacrimile mi se preling pe față, lăsând în urmă dâre inestetice.
Ne întoarcem acasă. Îmi face un ceai și mă silește să îl beau. Mă înfofolește într-o pătură în carouri. Mă ceartă pentru comportamentul pe care l-am avut în cabinetul medicului. Îmi amintesc durerea pe care am simțit-o, îmi amintesc rușinea de a fi fost văzută dezbrăcată și încep iar să plâng.
Se uită la mine cu o privire neîndurătoare și îmi spune că semăn în acest moment cu Georgeta, prietena bunicii, tanti aceea bătrână care nu le dă voie fetelor să se joace cu păpușile așezate pe marginea fotoliului. Mă va numi Georgeta.
Asemenea jignire nu mi-a mai adus nimeni, niciodată. Îi spun că o urăsc, că este nesuferită, că aș vrea să mor pentru a scăpa de batjocura ei, deși iubesc viața. A fost cea mai mare greșeală a scurtei perioade petrecute alături de ea.
M-a tras de păr până mi-a smuls un smoc, m-a dezbrăcat iar, mi-a dat palme la fund și m-a prins de mâini. S-a auzit un pârâit îngrozitor. Am simțit o durere infernală și mi-am dat seama că nu mai am mâini. Îmi fuseseră smulse din umăr. Același lucru s-a întâmplat și cu picioarele.
Eram deja pe punctul de a leșina. Nu mai aveam mâini, nu mai aveam picioare, nu mai aveam puterea de a mă revolta sau de a plânge. Umilința și durerea mă doborâseră.
Ceea ce s-a întâmplat după mi-a fost neclar o perioadă, până în ziua în care am renăscut și m-am trezit într-o casă mică, sărăcăcioasă. Eram în brațele unei fetițe slabe, care îmi mângâia părul rar, blond, ondulat. Iată ce mi-a povestit:
Eram în curtea grădiniței, jucându-mă la groapa de nisip. Deodată am auzit un râs diabolic și zgomotul făcut de un obiect care mi-a trecut pe lângă ureche. La picioarele mele căzuse capul unei păpuși maltratate.
Am ridicat privirea și am văzut cum o fetiță strecura bucăți din păpușă prin deschizătura geamului de baie de la etajul trei. Le-a aruncat pe toate în groapa cu nisip. Nu puteam înțelege cum o fetiță are inimă să își distrugă păpușa.
Mi-am imaginat că este o fetiță rea și poate bogată, care are în casă mai multe păpuși. Am luat fiecare particică din trupul chinuit și am fugit cu ele acasă, ca nu cumva fetița să vină după ele.
Fratele meu m-a ajutat să le asamblez și iată-te în casa mea, unde vei fi mereu iubită și protejată, frumoasa mea păpușă blondă.
Romy, după cum vezi, păpușa Georgeta încă te mai ține minte! :)
Uff, de ce te-ai deconspirat, fata?? Eu mi te imaginam bruneta, tunsa scurt, cu buze mari si rosii, cu ochii verzi si pistrui pe nas…ai spart misterul. Azi nu ma mai joc cu tine :P
îmi voi privi altfel păpuşile de acasă…
….uf! Eu nu am avut papusi, doar un miel, un peste şi o scufita ţiuitoare. Dar toate au ajuns epave sub mâinile soră-mii. Râdem acum despre asta. Acum reface tot felul de lucruri, de zici că e lăsată cu puteri magice. Cred că asta e răzbunare divină. O fi fost magică de atunci şi nu am ştiut eu!
Ma gandeam ca oamenii au atat capacitatea cat si oportunotatea sa invete de la papusi diverse lucruri, majoritatea chiar utile pt ei, desi din pacate papusile nu au aceasta capacitate desi li se ofera oportunitatea chiar in mod generos, desi din fericire exista semne imbucuratoare din partea dezvoltarii sectorului tehnologic ca si papusile sa capete o posibilitate mai mult sau mai putin redusa de a invata, deci acest articol releveaza in mod corect unele din aspectele etice ale vitoarelor relatii preferabil prietenoase si colegiale om-papusa.
Am la ţară păpuşi vechi de când erau ai mei tineri. NU m-au lăsat niciodată să le iau acasă…ziceau că o să-mi ocup tot timpul jucându-mă cu ele şi osă uit de carte.
De maltratat nu el maltratam, dar, spre ruşinea mea, am caftit o fetiţă care mi-a pierdut o mână de la păpuşă. :D
Eu aveam o problemă cu croitul hainelor pentru păpuşi, am şi acum la ţară un ghiozdan plin cu haine pentru păpuşi.
Spune-ne mai multe despre Romy!
Ştii, n-am avut niciodată o păpuşă a mea,
dar dacă aş fi avut vreuna, n-aş fi distrus-o.
Isteaţă blondă!
eu nu am fost niciodata o distrugatoare de papusi. din pacate, nu pot spune acelasi lucru despre verisoara mea care a omorat 2 papusi din alea mari de pe vremuri, ce le aveam de la mami si de la matusa mea.
Vienela, citind povestirea ta mi-am dat seama ca m-am jucat prea putin cu papusile in copilarie. Pe la sase ani jumate am invatat sa citesc si preocuparea mea a fost sa citesc. Nu m-au pasionat papusile.
Nu ma jucam cu papusile, dar nici nu le dezmembram…sau nu le dezmembram fara sa le reasamblez…in schimb am demontat aproape toate masinutele din casa impreuna cu frate’miu :))
Am reusit si noi sa rupem gatul unei papusi. Certandu-ne pe ea. Dar a fost singura si ultima oara…si ne amintim si acum de biata papusa. Si doar i s-a rupt gatul, nimic altceva.
Eu eram una dintre fetitele care nu vroia papusi ci masini, ma certam pe masinile fratelui meu. Acum nu stiu daca am fost rea, desi am rupt cap de papusa, dar mai tarziu mi-am rascumparat vina si am inceput sa ma joc cu papusile. Acum, de masini mi-e frica, dar nici cu papusile nu pot sa zic ca imi sunt preferate.
Tu ai insufletit atat de tare aceasta papusa, ca aproape am crezut ca e un caz real de maltratare. Abia la final am inteles deznodamantul.