Am o idee fixa in cap legata de virusul cu care m-am pricopsit. Ca sa o verific, era musai sa creez o noua pagina pe blog. Nu-mi foloseste la nimic pagina aceasta, insa era absolut necesar sa am ceva nou. O voi sterge imediat ce voi duce testul pana la sfarsit, indiferent de rezultat. Sau poate o voi lasa aici, intru aducere aminte. In timp ce scriam propozitia anterioara, creierul meu a facut o trimitere scurta catre vremurile cand nu intelegeam absolut nimic din ceea ce era pe blog, cu exceptia faptul ca stiam sa public ceea ce scriam. Imi doream sa am butoane sus, pe pagina principala, insa habar nu aveam ca ele sunt atat de usor de facut prin publicarea unei pagini noi, a unui articol, a unei categorii. A fost nevoie sa treaca multi ani ca sa descopar asta.
Ploua. De cateva zile ploua aproape fara oprire. Asa am spus si saptamana trecuta, si acum o luna, si anul trecut, asa voi spune cat voi locui in Scotia, pentru ca asa ploua aici, mai mereu. Cand ploua, daca nu bate vantul rau, ies cu cainii afara. Daca bate vantul, stau ca un copil lipita de geam, cu ochii spre aburul gros care iese din pamant. Gandurile ma poarta spre trecut, spre viitor, spre oameni si spre fapte. Ma trezeste apa care curge navala pe la jgheaburi. Cateii stau lipiti de picioarele mele, curiosi. Oare ce vede mami de la fereastra?
Vad cum soarele tocmai isi strecoara o raza timida printre nori. Imi infloreste un zambet mare si ma cuprinde dorul de duca. Ma plimb mult. Pe aici exista alei asfaltate in orice padure, pe orice petic de iarba, astfel incat sa se bucure de natura si animale, si oameni. Ascult muzica. Fumez. Revin in casa plina de carti citite si rascitite. Ma asez la calculator si scriu. Fac teste, caci nu imi iese din cap virusul care mi-a zapacit blogul. Fac o pagina de test umpluta cu nimicuri. O scot la lumina, vizibila si totusi ascunsa pe un blog aproape abandonat.
Poza dintr-o alta plimbare…
