Cred că eram în primul sau al doilea an de liceu când s-a întâmplat ca o lucrare de control să mă pună în dificultate maximă, din cauză că nici măcar nu trecusem pe la şcoală în ziua când profesoara vorbise despre acel subiect. Pentru a nu lăsa foaia goală, am preferat să scriu despre o lecţie anterioară, pe care o ştiam bine. Nu am luat notă prea mare, am fost şi certată, dar m-am consolat cu gândul că nu am predat lucrarea albă, aşa cum făcuseră câţiva colegi.

Ieri, aflând că Aphextwinz a dat drumul unei lepşe, m-am grăbit să mă laud la Vladen că o voi prelua şi eu. Nici măcar nu citisem cu atenţie regula de aur, care spune să alegi 5 locuri unde ţi-ar plăcea să trăieşti, locuri neapărat vizitate deja. Cum eu nu am vizitat prea multe prin străinătate, iar în România nu am ajuns încă la Sighişoara, să mă pot pronunţa, nu îmi rămâne decât să procedez aşa cum am făcut la liceu candva, să vorbesc despre ceea ce am văzut la alţii şi mi-a plăcut.

1. Napoli, Italia. Poate singurul oraş vizitat de mine, la care chiar am visat de multe ori, în care chiar m-am simţit ca acasă. Spuneam anul trecut pe vremea asta despre Napoli că este “oraş al contrastelor, cu vechi monumente care atrag turişti din toată lumea, cu zona metropolitană aglomerată, ca o combinaţie de rock şi muzică savantă”.

2. Stavanger, Norvegia. Cu ochii şi gândul la imaginile şi poveştile Kadiei, mi-am imaginat că aş putea locui în acest orăşel cochet, cu case văruite în alb, cu flori pe terase, cu străduţe pietruite, un orăşel ca de basm, care îţi lasă impresia că acolo nu se poate întâmpla nimic rău.

3. Insulele Galapagos. Dacă ar fi posibil, dacă ar fi primitoare pe cât sunt de frumoase, aici aş vrea să trăiesc şi să mor. Cu giuvaierul în braţe (fabulez, da?), înconjurată de ape, de animale şi plante neobişnuite, de multă culoare, acolo m-aş simţi ca acasă, acolo aş crede că mi-am găsit paradisul.

4. Mont Saint Michel, Franţa. Am descoperit această comoară a Normandiei citind-o pe Larisa şi mi-am spus în gând că m-aş număra printre norocoşii pământului, dacă mi s-ar ivi ocazia de a călca pe acest pământ de poveste, cu “case de piatră, specifice, cu obloane colorate și curți pline de flori, mori de vânt de sute de ani, câmpuri verzi întretăiate de pădurici umbroase, ferme tradiționale”, după cum spune Larisa.

5. Buşteni, România. Este oraşul meu de suflet, oraşul unde eu îmi încarc bateriile, unde mă simt mai bine decât acasă. Micuţ, ascunzând o cascadă dragă mie, o mănăstire primitoare şi un castel ce trebuie văzut, oraşul Buşteni m-a atras întotdeauna şi mi-a oferit exact ceea ce îmi lipsea. Linişte, răcoare, peisaje încântătoare şi poteci de munte mirosind ca-n paradis.

Leapşa pleacă spre Andra, Nina, Ana-Maria, Kadia, Tina, Carmen, Raluca, Surioara, Ciupercuta, Cris Mary, Ana Q., Redsky, Alexandra, Bia. Sigur, dacă mai sunt doritori, o pot prelua fără probleme, iar eu le voi oferi în schimb un link aici.