Omul, acest animal înzestrat cu raţiune, este pe cale să se piardă, căci nu îşi mai poate stăpâni pornirile. Patima cu care reacţionează ar putea fi canalizată spre scopuri cu adevărat utile, dacă omul ar găsi în el puterea de a vedea ce este pe cale să devină. Cu fiecare zi ce trece sunt mai mirată, mai confuză, mai înfricoşată. Observ cu stupoare că orice lucru nou apărut, oricât de mărunt ar putea părea la o primă vedere, ne dezbină, ne transformă în fiare pregătite de luptă. Ce anume ne mână în războaie verbale interminabile, soldate cu injurii, cu rupturi ale unor vechi prietenii, cu acuze mai mult sau mai puţin fondate, cu discreditări mai mult sau mai puţin justificate?

Încremenită în mirare, privesc în jur şi îmi dau seama că nu mă pot mira îndeajuns de toate câte sunt. Cum mama dracului e posibil ca oamenii (fie că se cunosc, fie că nu) să îşi arunce tot felul de mizerii, doar pentru că nu gândesc la fel, doar pentru că ceilalţi au alte opinii? Când în discuţie sunt treburi importante pentru întreaga omenire, pentru familia omului sau chiar pentru propria lui persoană, îl înţeleg (chiar dacă nu îl aprob) dacă se lasă stăpânit de patimi şi îşi varsă năduful pe primul ieşit în cale. Dar cum mama dracului, omule, ai ajuns să te certi pentru o listă de cărţi? Unde îşi este raţiunea, omule?

A pornit ca o joacă pe facebook. Un soi de leapşă virtuală. Omul tăguit pe facebook trebuia să facă o listă cu zece cărţi care l-au impresionat, care i-au schimbat gândirea şi viaţa. Unii au răspuns provocării şi au dat leapşa mai departe, alţii au refuzat să răspundă, motivând că zece cărţi înseamnă prea puţin sau chiar că joaca aceasta este pentru cei ce vor să pară culţi. În replică, cei care deja făcuseră lista i-au atacat virulent pe adversari. Oamenii s-au împărţit iar în două tabere. Ce îi mână pe ei în luptă?

Nu pricep. Să fie plictiseala? Să fie oboseala omului modern? Să fie frustrările de tot felul, acumulate în timp, pe nesimţite? Să fie dorinţa de afirmare? Din ce alte motive ajung oamenii să îşi consume energia în certuri inutile, interminabile, ticăloase? Orice nimic împarte oamenii în tabere, îi face să se mânjească unii pe alţii, iar eu nu pot cuprinde cu mintea toată această sminteală. Au fost pozele făcute în lanurile de rapiţă, au fost găleţile de apă turnate în cap, acum sunt listele de cărţi (ca să aduc vorba doar de cele mai mari conflicte tembele din ultimele câteva luni).

Omule, trezeşte-te la realitate! Îţi scapă din vedere lucrurile cu adevărat importante, omule! Ce-ţi pasă ţie dacă ceilalţi se pozează în rapiţă, îşi toarnă apă (gheaţă, flori, rahat…) în cap sau fac liste cu cărţi? Ce-ţi pasă dacă nu face toate astea, dacă nu se aliniază tendinţelor? Chiar nu mai putem trăi într-o aparentă armonie, comportându-ne civilizat faţă de alţii, acceptându-le micile plăceri ce le înfrumuseţează viaţa? Chiar aşa mic a devenit pământul?