Sunt doar ocazional mamica. Vine o vreme în viaţa fiecărui părinte când descoperă că îndatoririle lui s-au diminuat mult, iar momentele petrecute cu propriul copil sunt tot mai puţine. Mama de băiat fiind, observ că îmi văd fiul tot mai puţin timp, iar momentele intime, în care stăteam la poveşti amândoi sunt tot mai rare.

Nu este vina nimănui, este pur şi simplu o altă etapă a vieţii, în care începe să îmi fie dor de bebeluşul roşu în obrăjiori, de copilaşul pupăcios, de răsfăţatul care zâmbea fericit de dimineaţa până seara.

Acum o parte din timp este la şcoală, petrece o altă parte de zi  cu prietenii, cu fetele, iar când este acasă vorbeşte la telefon ore întregi cu iubita. Momentele în care suntem doar noi şi vorbim ca altădată s-au redus drastic, iar eu profit de ele ca un înfometat căruia i se oferă un platou cu delicatese.

Soţul meu este destul de mult plecat de acasă- la servici, iar eu mă învârt pe aici şi nu îmi găsesc locul. Fac şi eu, ca orice femeie, mâncare şi curăţenie, stau la calculator ore în şir, dar tot îmi rămâne timp şi nu ştiu cu ce să îl ocup.

Mă bate gândul să îmi iau un câine, dar şi aici sunt nehotărâtă. Nu îmi plac cei de talie mică, iar câinii de talie mare nu prea au ce căuta într-un apartament. Înainte de a mă muta aici am avut un ciobănesc mioritic(mascul), un boxer(tot mascul), apoi un malamut de Alaska(femelă). Un câine înseamnă o responsabilitate pe care nu sunt sigură totuşi că vreau să mi-o asum acum, mai ales dacă nu mă hotărăsc ce fel de câine vreau. Cum vi se pare un brac german?

Are cineva vreun sfat şi pentru mine? Ce să fac în timpul liber? Ce fac mămicile când cresc copiii?